2. Prajitura cu visine.
– 2 oua
– 100 g unt
– 200 g faina
– 250 g zahar pudra ( e mai mult fiindca’s acre visinele)
– 0,5 Kg visine desfacute si stoarse
– coaja si zeama de la o lamaie.
Preparare.
Se freaca untul cu zaharul. Se adauga galbenusurile, faina, lamaia si albusurile spuma tare. Se unge tava si se tapeteaza cu faina si se toarna compozitia in tava. Dupa uniformizare la orizontala (gravitationala) se asaza visinele. Eu le-am dat prin faina ca sa nu se scufunde toate, sa mai ramana si la suprafata. Se coace la foc incet cam jumatate de ora. Se pudreaza cu zahar vanilat dupa ce se raceste un pic. Se taie rece.
Obs. Daca tava este mai mica, prajitura va fi mai inalta si mai buna. A mea are 32/22 cm.
Variante. Se poate si altfel, se asaza visinele pe un strat de margarina cu care ai uns tava si se toarna compozitia deasupra, dar nu peste tot, din loc in loc, caci se intinde ea singura la copt. La final de copt se rastoarna pe planseta pe care va sta, dar sa aiba margini ca sa nu curga zeama formata. Asta e mai suculenta, e de mancat atunci cand o faci si nu este de pus la pachet.
Reteta de la autor neidentificat.
2 Responses to Rețete recuperate de pe foi ( 2 – Prăjitură cu vișine)