1.Era in iarna lui 2003.Pe 1 decembrie am incheiat socotelile cu educatia,ha,ha,ha si pe 8 decembrie aveam sa zbor.De fapt cu mari eforturi(i-am dat directoarei ca sa-mi semneze nu stiu ce act…o esarfa luata de la kapa din Timisoara si azi imi pare rau ca nu mi-am tinut-o mie 😛 ),ca nu se putea iesi in timpul anului la pensie,trebuia sa astepti finele anului scolar,insa eu nu vroiam sa astept,asta este!Asa ca…asta a fost tot ciubucul pe care eu l-am dat vreodata cat am lucrat in invatamant,esarfa aia,spanzura-s-ar cu ea, a tinut de mita si la inspectorat ca era inspector general sotul directoarei (nici cafea la grade n-am dat,de aia m-a si picat ,Dumnezeu sa-l ierte,ca nu mai este printre noi,insa mi-a transmis asa:cuuuum,nici macar o cafea n-a putut sa dea?Eu am raspuns:NU! Si NU fiindca daca dadeam ceva ca sa iau, pentru mine ar fi insemnat ca nu-s buna,ca mituiesc ca sa-mi dea gradul si nu vroiam asta,vroiam parerea reala si nu masluita cu cafea si BARDEZI.
Asa,deci pe 8 decembrie la 5 dimineata eram in aeroportul din Timisoara cu sora si fiul conducandu-ma si eram toata un zambet.Aveam loc la hublou in toate trei avioanele cu care am zburat la dus.Norocoasa tare.Nu am inchis un ochi,n-as fi putut sa dorm tocmai in avion cand eu n-am dormit toata viata niciodata dupamasa,asa ca de la acceleratia care te apasa in fotoliu(care mi-a placut la nebunie) si pana la momentul desprinderii de sol,cand nimic nu se mai auzea am trait niste clipe inedite.Poate ca radeti de mine intrebandu-va ce-o fi atat de placut la rulajul trenului de decolare pe pista?Pai ..sunt de fizica,ati uitat? 🙂
Am plecat dimineata de aici si am ajuns seara in America ,pe coasta de vest (la noi era dimineata urmatoare).Cred ca am mai scris pe undeva despre cum m-am descurcat eu,nevorbitoare de engleza,la vama,la WDC…Super m-am descurcat ca fiindca cel de dinaintea mea nu stia nicio boaba(eu totusi am urmarit filme americane si seriale…ha,ha )i-am tradus eu functionarului care-l intreba unde merge,le cine,cat sta,daca sta la casa sau la hotel,cu ce scop intra si asa mai departe.Mai,poate nu va vine sa credeti insa eu am luat initiativa cand dupa ce functionarul a pus prima intrebare,omu din fata mea se uita intrebator la mine zicand romaneste…eu nu stiu ce zice…Asa ca i-am tradus lui,el mi-a raspuns,eu i-am tradus functionarului,asta a notat,a urmat alta intrebare si totul s-a petrecut ca dupa un scenariu pus bine la punct pentru o echipa de filmare.Apoi,cand mi-a venit mie randul,era si mai usor.In orice caz chestia asta mi-adat mie o mare forta si incredere ca nu ma pot pierde in lume (ce sa mai…la rusa sunt as…citeam ruseste cu accent si clasa era sub banci,iar profu de rusa incantat :) )
va urma
2. Ajungand seara tarziu la LA cu o valiza in minus,aia cu cadouri (ha,ha,ha) nu am prea putut vedea mare lucru pana acasa la nepoata mea.Pardon,gresesc.Inainte de a ateriza avionul a survolat coasta de vest si eu vedeam doar lumini de-a lungul coastei,din nord pana in sud totul stralucea,sus erau constelatiile din calea lacteee iar jos o alta cale,calea luminilor,constelatiile americane.Superba priveliste.Aveam un aparat foto cu film si nu l-am fixat pe ce trebuia asa ca nu mi-a iesit nicio poza.Dar,asa ceva nu vazusem niciodata in viata mea.Era minunat,nu eram obosita,nu ma durea nimic,eram incantata de priveliste.Coboram in timp ce avionul descria coasta.Era noapte.
Dimineata urmatoare am iesit in strada.Nu-mi venea sa cred ce am vazut.Flori,iarba verde,pomi cu frunze,sosele ca cearceaful meu intins pe saltele,case ingrijite,cu doua nivele care mai de care mai diferita de celelalte.Balcoane cu flori,cu muscate,iedera inflorita pe zidurile caselor,garduri vii,peste tot spatiul din jurul casei era despartit de soseaua care trecea prin fata casei de gard viu,frumos tuns.Eram in decembrie,veneam din iarna cu ninsoare si ger si aici trandafirii albi multiflorali erau peste tot.Panselute albastre si galbene catifelate si alte flori.Am ridicat bratele in sus si am exclamat: ASTA-I TARA IN CARE AR FI TREBUIT SA MA NASC! tare,ca tot nu era nimeni pe strada,doar Domnul m-o fi auzit.
Mai tarziu, cand am investigat cartierul rezidential in care locuiam,am vazut ca un anumit tipar de casa se repeta de cateva ori,3 sau 4 ori ,nu mai mult.Casele erau atunci la 400,500,600 de mii de dolari bucata,in functie de cat de spatioasa era.A lor era cumparata de vreo 2 ani cu 380 de mii cand s-au mutat din San Diego si au vandut-o in 2005 cu 500 de mii cumparand in alta parte una mai mare, de un milion,in varful unei coline.Asa este acolo,cu cat casa este mai sus cu atat este mai scumpa.Acolo sus era in permanenta vant.Ei s-au mutat abia dupa ce am plecat eu acasa in 2005,dupa a doua escapada a mea.Deci n-am locuit acolo insa am fost de nenumarate ori in casa aceea si ma tot minunam de ce vor ei asa o casa tip hotel,pana m-a lamurit nepotul meu ca asa fac investitii,ca la banca dobanda nu renteaza,insa casele se scumpesc mereu,asa ca atunci cand o s-o vanda o sa fie mult mai scumpa si …Ma rog,asa se stia atunci,nimeni nu se gandea ca o economie asa solida ca cea din California va fi atinsa de vreun cutremur financiar.
UpDate
Dupa 20 de ani asa as fi sperat sa arate macar soselele si trotuarele si la noi.Pe trotuarele astea si pe altele ma plimbam cu copilasul in carucior, care dormea, iar eu ma zgaiam la orice.
va urma
3.Oamenii.Oamenii sunt izbitor de primitori si prietenosi ,pentru cineva ca mine care am venit din tara incruntatilor.Nu mica mi-a fost uimirea cand,pe strada fiind si la o distanta destul de mare de mine, o”vecina” de cartier ma saluta si ma intreba ce mai fac.Nepoata mea nu m-a avertizat ca asa o sa se intample,insa ,daca la noi cu cat te crezi mai „cineva” cu atat prelungesti momentul salutului,asteptand sa fii salutat,ei bine, ei se grabesc sa salute si nu se multumesc doar sa raspunda la salut.Este o datorie de onoare sa fii primul care saluta.Imediat mi-am amintit cum este la noi cu cate unii…se uita fix la tine,zambesc si par ca dau nitel din cap pentru ca tu sa-i saluti si apoi el/ea sa-ti raspunda tare, sa auda lumea ca el a fost salutat,ha,ha,ha,ha! Pacatoasa mentalitate avem si noi.Si la cumparaturi mai intai te intreaba how ar you si-ti zambeste si abia dupa ce ii raspunzi Fine sau Not so bad, abia apoi te taxeaza ;) Prin cartier ma intalneam cu alte mamici cu copii mici sau bone,cu navetisti care se indreptau spre o statie de autobuze din apropiere.Nimeni nu se stramba si nu ma ingana si nu ma batjocorea (poate trebuia s-o faca) ca eu rupeam ceva englezeste .Ba dimpotriva cel mai mult am invatat de la lume sa comunic, caci nepoata mea vroia sa vorbim romaneste.Am mai invatat si de la copii,cea mica de 1 an si cateva luni…2…3 nu vroia sa vorbeasca cu mine romaneste asa ca vorbeam eu cu ea englezeste.Avea carti si din cartile copilului am invatat cel mai mult.Ii spuneam copilului Ingerasul in fiecare seara stand aplecata peste patutul ei si mangaind-o(ea-mi lua mana si mi-o punea la stomacelul ei si stiam ca o doare desi nu zicea,dar adormea cu Ingerasul spus de mine repetat si cu mangaierile mele.Intr-o seara nu i-am spus Ingerasul si fetita a inceput sa-l zica ea iar mie mi-au dat lacrimile si am stiut ca este un copil inteligent(a spus mama la 6 luni).Erau singurele vorbe pe care le-a spus romaneste,Ingerasul meu .Acum are 7 ani,in octombrie si sora mea zice ca tot nu vrea sa vorbeasca romaneste dar intelege.
Oamenii cu care am interactionat au fost parintii colegelor de scoala ale copiilor nostri si cu profesorii de la scoala particulara la care invatau.Ma duceam la scoala cu ocazia serbarilor care erau destul de des,cam una pe luna si erau organizate cu concursul parintilor.Programul continea cantec,poezie,sceneta,cor si dans,dar si numere de umor.Pe holurile din apropierea salii festive erau exponatele copiilor care reprezentau teme de casa la o materie legata de indeletnicirea si pasiunea fiecarui copil,cate o lucrare cu o anumita tematica ce putea sa reprezinte si o poveste compusa din obiecte,altadata din desene,grafica si,ma rog fiecare copil cu pasiunea lui exprimata in lucrarea respectiva.Era la ciclul gimnazial.
Peretii inconjuratori din sala erau acoperiti cu postere cu continut istoric,de exemplu unul era cu presedintii Americii.Asa erau si salile de clasa,pavoazate cu postere,cu material didactic,afisaje electronice nu am vazut.Nici computere,desi pentru temele de casa copiii foloseau computerul.Si colorat,foarte viu era colorat,senzatia placuta cand intrai,parca te chema acolo.Pe coridoare erau chiuvete insirate,pe unele,cate zece in rand,nimeni nu statea la coada sa astepte sa se spele pe maini sau la toaleta.Curatenie si miros placut probabil de unde mestecau cu totii ciungam.Asa ii spuneam eu cand eram copil,ciungam.Aveam nasa in America si trimitea pachete la ai ei si noua niste lame de ciungam,copil fiind,ca nu am vazut-o niciodata in fata pe nasa mea,doar ea m-a vazut cand m-a botezat.
Cine zice ca in America nu se invata greseste amarnic.Am fost acolo si am vazut zi de zi cum se invata,din clasa a II-a.Scoala incepea la 8:30 si se termina la 15,cu o pauza de masa calda pe care o primeau copiii acolo ,in chip de pranz.La 3 si ceva ajungeau acasa(uneori nepoata mea le ducea la o mica relaxare,la innot sau la mc donald intre scoala si lectii,ii spuneam eu ca nu se poate asa fara pauze in care copiii sa se si distreze,joace) si-si lasau rucsacele la usa,atat erau de grele ca nu mai puteau sa le duca in camerele lor,desi le carau din strada doar.Ma rog,eu nu le caram ci le obligam sa si le duca singure mai tarziu (eu caram copilu’mic in brate de sus pana jos si ‘napoi si am venit de acolo cu lombosciatica de acum ma recuperez…(mi-am amintit ca trebuie sa merg la seria a doua de recuperari ca ma doare iar ).Imediat le incalzeam mancare,sau le serveam daca era facuta atunci si mancau supa cu taitei,asta le placea si felul doi ceva crud,fructe sau salata.Masa principala era seara cand se intorcea tatal de la lucru,pe la 6;30-7 si eu tocmai veneam cu copilu de la a doua plimbare,din parcul cu topogane si nisip,undeva mai departe,in alt cartier.Deci,dupa ce le dadeam de mancare fetelor venite de la scoala se ducea fiecare in camera ei si se apuca de home work,teme de casa.Aveau la matematica,la engleza,la istorie,la geografie si cea mare de clasa a V-a ,la stiinte.Temele erau in manuale sau pe cate-o foaie rupta de undeva dintr-un caiet special care ramanea la scoala.Nu trebuia sa stea nimeni cu ele ca sa invete,nu le-a obisnnuit asa,dar daca le controlam,fara voie,ca aveam camera copilului mic alaturi de cea mijlocie le gaseam pe amandoua jucandu-se, cateodata,cand mama lor nu era acasa.Oricum,seara temele erau controlate de mama si supervizate de tatal,care inainte de culcarea fetelor statea cu cea mijlocie si o punea sa citeasca povesti si discutau.Intre tatal si fetita mijlocie era o relatie speciala si cea mare era geloasa,cea mica era cu mine si prea mica sa o intereseze asa ceva.
De luni pana joi nu aveau voie la televizor(unde in weekend se uitau la desene si la seriale cu copii-adolescenti),computer aveau in camere dar nu le deschideau decat daca aveau nevoie pentru teme.Nu aveau de facut referate pe care sa le copieze de pe net,in niciun caz.Majotitatea temelor erau de tip grila,insa trebuia sa citeasca lectia ca sa poata raspunde corect,iar la matematica erau exercitii si probleme(cea mijlocie invata tabla inmultirii si operatii elementare).Dar aveau multe.Nu existau culegeri de probleme,sau nu imi amintesc eu,exercitiile erau dupa lectii asa ca la noi,dar pe multe pagini insirate si pana la urma trebuiau rezolvate toate.
Fetita cea mare exersa la clarinet,asta este instrumentul ce si l-a ales intr-a VI-a si apoi am vazut-o solista la o serbare.Ea era foarte buna la scoala,era si constiincioasa,nu lasa nimic la voia intamplarii si avea calificative foarte bune.De cea mijlocie trebuia sa stai de capul ei,era mai jucausa,fire de artist.Imi amintesc cand a venit de la scoala prima zi si m-a gasit acolo(ca seara tarziu cand eu am aterizat ele dormeau) am facut cunostinta asa:ea a inceput sa danseze si sa se scalambe prin bucatarie,facea piruiete,joc cu o esarfa,radea si-mi arata ce se pricepe ea mai bine sa faca.Era o dulceata de copila.Mai tarziu ea imi dadea mie teme la engleza ca sa invat si eu sa scriu corect si era nemaipomenit de didactica…nu-mi venea sa cred ca un copil de clasa a III-a (cred ca in al doilea an era asta)sa sistematizeze asa printr-un test,intrebari cu completare de cuvinte,raspunsuri corecte si gresite,etc.Copilul stia cum se face la scoala si aplica pe mine.Eram fericita cand stiam si ea imi dadea note.Era si exigenta.Cateodata zambea si-mi zicea ca-i bine dar nota era 8,iar eu ma burzuluiam la ea…bine,bine,este 8,dar spune-mi unde am gresit ca sa ma corectez…
Amintiri frumoase,nepoatele mele sunt niste americance adevarate,cel putin asta de care am povestit vorbea asa stricat romaneste ca englezii astia de pe aici,cu accent.Ce mai…s-a nascut acolo.Uneori ma gandeam la mama mea,strabunica lor si-mi ziceam ca ce-ar spune maica daca le-ar vedea ca nu stiu sa vorbeasca romaneste corect,ca-s americance?
va urma
15 Responses to California văzută de mine