1.Era in iarna lui 2003.Pe 1 decembrie am incheiat socotelile cu educatia,ha,ha,ha si pe 8 decembrie aveam sa zbor.De fapt cu mari eforturi(i-am dat directoarei ca sa-mi semneze nu stiu ce act…o esarfa luata de la kapa din Timisoara si azi imi pare rau ca nu mi-am tinut-o mie 😛 ),ca nu se putea iesi in timpul anului la pensie,trebuia sa astepti finele anului scolar,insa eu nu vroiam sa astept,asta este!Asa ca…asta a fost tot ciubucul pe care eu l-am dat vreodata cat am lucrat in invatamant,esarfa aia,spanzura-s-ar cu ea, a tinut de mita si la inspectorat ca era inspector general sotul directoarei (nici cafea la grade n-am dat,de aia m-a si picat ,Dumnezeu sa-l ierte,ca nu mai este printre noi,insa mi-a transmis asa:cuuuum,nici macar o cafea n-a putut sa dea?Eu am raspuns:NU! Si NU fiindca daca dadeam ceva ca sa iau, pentru mine ar fi insemnat ca nu-s buna,ca mituiesc ca sa-mi dea gradul si nu vroiam asta,vroiam parerea reala si nu masluita cu cafea si BARDEZI.
Asa,deci pe 8 decembrie la 5 dimineata eram in aeroportul din Timisoara cu sora si fiul conducandu-ma si eram toata un zambet.Aveam loc la hublou in toate trei avioanele cu care am zburat la dus.Norocoasa tare.Nu am inchis un ochi,n-as fi putut sa dorm tocmai in avion cand eu n-am dormit toata viata niciodata dupamasa,asa ca de la acceleratia care te apasa in fotoliu(care mi-a placut la nebunie) si pana la momentul desprinderii de sol,cand nimic nu se mai auzea am trait niste clipe inedite.Poate ca radeti de mine intrebandu-va ce-o fi atat de placut la rulajul trenului de decolare pe pista?Pai ..sunt de fizica,ati uitat? 🙂
Am plecat dimineata de aici si am ajuns seara in America ,pe coasta de vest (la noi era dimineata urmatoare).Cred ca am mai scris pe undeva despre cum m-am descurcat eu,nevorbitoare de engleza,la vama,la WDC…Super m-am descurcat ca fiindca cel de dinaintea mea nu stia nicio boaba(eu totusi am urmarit filme americane si seriale…ha,ha )i-am tradus eu functionarului care-l intreba unde merge,le cine,cat sta,daca sta la casa sau la hotel,cu ce scop intra si asa mai departe.Mai,poate nu va vine sa credeti insa eu am luat initiativa cand dupa ce functionarul a pus prima intrebare,omu din fata mea se uita intrebator la mine zicand romaneste…eu nu stiu ce zice…Asa ca i-am tradus lui,el mi-a raspuns,eu i-am tradus functionarului,asta a notat,a urmat alta intrebare si totul s-a petrecut ca dupa un scenariu pus bine la punct pentru o echipa de filmare.Apoi,cand mi-a venit mie randul,era si mai usor.In orice caz chestia asta mi-adat mie o mare forta si incredere ca nu ma pot pierde in lume (ce sa mai…la rusa sunt as…citeam ruseste cu accent si clasa era sub banci,iar profu de rusa incantat :) )
va urma
2. Ajungand seara tarziu la LA cu o valiza in minus,aia cu cadouri (ha,ha,ha) nu am prea putut vedea mare lucru pana acasa la nepoata mea.Pardon,gresesc.Inainte de a ateriza avionul a survolat coasta de vest si eu vedeam doar lumini de-a lungul coastei,din nord pana in sud totul stralucea,sus erau constelatiile din calea lacteee iar jos o alta cale,calea luminilor,constelatiile americane.Superba priveliste.Aveam un aparat foto cu film si nu l-am fixat pe ce trebuia asa ca nu mi-a iesit nicio poza.Dar,asa ceva nu vazusem niciodata in viata mea.Era minunat,nu eram obosita,nu ma durea nimic,eram incantata de priveliste.Coboram in timp ce avionul descria coasta.Era noapte.
Dimineata urmatoare am iesit in strada.Nu-mi venea sa cred ce am vazut.Flori,iarba verde,pomi cu frunze,sosele ca cearceaful meu intins pe saltele,case ingrijite,cu doua nivele care mai de care mai diferita de celelalte.Balcoane cu flori,cu muscate,iedera inflorita pe zidurile caselor,garduri vii,peste tot spatiul din jurul casei era despartit de soseaua care trecea prin fata casei de gard viu,frumos tuns.Eram in decembrie,veneam din iarna cu ninsoare si ger si aici trandafirii albi multiflorali erau peste tot.Panselute albastre si galbene catifelate si alte flori.Am ridicat bratele in sus si am exclamat: ASTA-I TARA IN CARE AR FI TREBUIT SA MA NASC! tare,ca tot nu era nimeni pe strada,doar Domnul m-o fi auzit.
Mai tarziu, cand am investigat cartierul rezidential in care locuiam,am vazut ca un anumit tipar de casa se repeta de cateva ori,3 sau 4 ori ,nu mai mult.Casele erau atunci la 400,500,600 de mii de dolari bucata,in functie de cat de spatioasa era.A lor era cumparata de vreo 2 ani cu 380 de mii cand s-au mutat din San Diego si au vandut-o in 2005 cu 500 de mii cumparand in alta parte una mai mare, de un milion,in varful unei coline.Asa este acolo,cu cat casa este mai sus cu atat este mai scumpa.Acolo sus era in permanenta vant.Ei s-au mutat abia dupa ce am plecat eu acasa in 2005,dupa a doua escapada a mea.Deci n-am locuit acolo insa am fost de nenumarate ori in casa aceea si ma tot minunam de ce vor ei asa o casa tip hotel,pana m-a lamurit nepotul meu ca asa fac investitii,ca la banca dobanda nu renteaza,insa casele se scumpesc mereu,asa ca atunci cand o s-o vanda o sa fie mult mai scumpa si …Ma rog,asa se stia atunci,nimeni nu se gandea ca o economie asa solida ca cea din California va fi atinsa de vreun cutremur financiar.
UpDate
Dupa 20 de ani asa as fi sperat sa arate macar soselele si trotuarele si la noi.Pe trotuarele astea si pe altele ma plimbam cu copilasul in carucior, care dormea, iar eu ma zgaiam la orice.
va urma
3.Oamenii.Oamenii sunt izbitor de Read more »
