Tag Archives: bulion

Conserve din roșii

Din tot ce mi-am propus -legat de rosii –  mai am de facut sosul de rosii dupa o reteta cam asa:

4 kg rosii, 4 cepe, 4 morcovi, 2 ardei rosii, 2 apio (sau tije de telina cam 10), 100 ml ulei masline, 4 lingurite sare, piper si busuioc (nu zice cat).

Azi este sambata si ma odihnesc, luni este Taierea capului si nu se lucreaza cu cutite, farfurii si legume rosii , inseamna ca marti o sa fac, poate chiar dublu caci, daca tot ma complic, sa ma aleg cu ceva.

Rosii in bulion- vreo 10 borcane de 800

Pasta de rosii- vreo 25 borcane de 400

Zacusca – vreo 20 borcane de 400

Bulion- vreo 25 sticle de bere cu capse

Rosiile mele musai culese, nu se mai tin ca se topesc vrejii desi mai sunt gogonele verzi. Mie-mi plac cele proaspat culese, cele care  nu-s fff coapte, cele de pe care nu se ia pielita usor, cele mai rozalii decat rosu intens, asa ca, de fiecare data cand aduc pentru cina, culeg proaspete dimineata respectiva. Important este ca in camara se tin destul de mult- si doua saptamani – fara sa se strice, doar se indulcesc foarte tare.

In final, ma declar multumita de anul acesta si in privinta rosiilor. Nu mai zic de ardei, pe care i-am cumparat rasad din piata si am nimerit soiuri excelente de ardei gras, adevarat gras. Am copt, am facut ardei umpluti de doua ori, am consumat proaspeti si inca ii ud sa se mai faca pana vor.

Am pus, de la noi, si 2 borcane de 5 litri cu castraveti in otet. Castravetii de seria a doua- in locul mazarei- incep sa produca, sa vad daca pot sa-i adun mici de tot si sa-i pun in borcane de 400 asa cum se gasesc la kaufland. Tare-mi plac aia.

E cald, la noi nu a plouat, este seceta in continuare si cald ziua.

Va doresc odihna placuta zilele de sarbatoare care urmeaza!

A fost vara lui 2015

Dupa zece zile de frig si ploi, vant si 10 grade C  ziua mi-este tot mai clar ca vara asta a trecut. Pe principiul ca tot ceea ce a trecut este regretabil, incepe sa mi se raceasca maduva oaselor, sa simt ca am articulatii, sa-mi dau seama ca noaptea este mult prea lunga, ca ziua este prea intunecata, ca apa este prea rece si ca soarele  o fi intrat in spatele Lunii Rosii de ieri noapte si a ramas acolo, lui priindu-i nitica umbra mai multa vreme.

Da. A fost vara lui 2015. A fost calda, caniculara, fierbinte (uite, numai ce zic din astea si mi se incalzesc genunchii), luminoasa, secetoasa si ucigator de arzatoare. A ars frunze si flori, a  fiert rosiile coapte pe vrejii lor si astfel bulionul s-a facut singur, a umplut pietele cu legume si fructe ieftine (niciodata nu am luat gogosari frumosi cu 3 lei/kg ), au fost cirese contemporane cu pepenii verzi de nu mai stiam, pe moment, in ce anotimp suntem, vinetele au fost faine pentru cine stie sa le deosebeasca (pulpa alba si cu seminte mici si necoapte, grase si ramase albe si dupa copt), rosiile nu stiu, zau daca m-am uitat toata vara la rosiile din piata (parca prin septembrie am vazut niste gramezi de rosii mari, mari si cu zece lei /kg), toate-au fost la superlativ desi seceta a fost peste tot. Bravo, natura! Cinste cui te-a pazit, pretuit, protejat, ferit de poluare si cinste cui te iubeste si nu te distruge!

DSCN9757 DSCN9761 DSCN9762

DSCN9763 DSCN9764 DSCN9765

DSCN9766 DSCN9769 DSCN9768

DSCN9771 DSCN9772 DSCN9783

Multumesc natură ca mi-ai umplut si anul acesta pivnita: sirop de zmeura, bulion, rosii in bulion, gogosari cu vinete murate, gogosari in otet, castraveti, gogonele cu conopida, cu sfecla si cu pepene verde, ba si cu dovleac de placinta crescut potrivit sa intre prin gura borcanului. Of, dac-ati sti cat am umblat intr-o zi calduroasa prin oras sa cautam un borcan cu gura mare??? Ne, n-am gasit, azi nu se mai fac borcane mari cu gura mare, doar din acelea cu capac. Asa ca am venit acasa si am aplicat zicala mamei mele:” du-te’n sat si dă de stire, vin-acas’si fă cum poti”. Adica am eliberat un borcan mare de visinata (a, da, de visinata uitase, am pus de trei ori, deci au iesit trei borcane) si am introdus in el bostanii si sfecla. Si astea sunt doar cele de anul asta, ce sa mai zic de zecile de sticle de bulion de anul trecut si gemurile de piersici cu samburi de caise si felii de lamaie, de caise, de visine – dulceata si tot asa, ajung si la otetul de mere care, cel din poza, este de anul trecut ca cel de anul asta este inca in borcane. Fiindca am constatat ca daca  nu-l trag in sticle dupa 40 de zile se face mult mai bun, asa ca va ramane in borcane pana la o alta decizie. Iar zacusca, a…mi-a iesit atat de condimentata cu cimbru si busuioc, piper si boia de ardei, sare si frunze de dafin si-o facui asa cum imi place mie, coapte toate si tocate cu mana, da, nu cu masina.

Repede, tare repede a trecut vara asta, prea repede. Si regret asta nu fiindca mai aveam de munca si n-am avut loc pentru ea fiindca s-a sfarsit vara, nu. Fiindca nici in timpul verii nu m-am prea obosit (mai mult m-a obosit caldura decat munca), cu sapa n-am dat aproape deloc, m-am plimbat, am cules si am conservat. Si nu am zis de camara inghetata! Acolo a fost multa munca, la cules de zmeura si ce-am mai congelat.

SA VA PRIASCA TOT CE-ATI CONSERVAT SI SA VA PLACA ESTE IMPORTANT!

Ieri am mai aflat ceva de la o mătușă de 84 ani

Se pune, in bulion, un ardei gras sa fiarba deodata cu frunzele de telina. De frunze de telina stiam, puneam si eu, dar de ardei  nu am stiut. Acum stiu si am luat din gradina un ardei gras si frumos si zvirc in oala cu el. E bine sa mai aflam de la femei in varsta, e bine sa preluam stiinta lor, e bine sa asculti de ce zic cei batrani ca n-au imbatranit degeaba. Apoi, cand vom imbatrani si noi, vom dori sa asculte, cei mai tineri, parerile, obiceiurile, stiinta noastra de-o viata, nu-i asa?

DSCN5522Cum se face bulionul? Pai, se fierbe la vreo saptamana, zece zile de la culesul rosiilor coapte. In timp ce stau rosiile culese in camara se sintetizeaza fructoza si se formeaza sucul, adica se inmoaie rosiile si slobod zeama. N-ati stiut? Ei, acum stiti si voi de la o „batrana” in devenire  🙂

Apoi, dupa o jumatate de ora de cand incepe sa fiarba se adauga sarea (o lingura si jumatate la cat am avut eu)  si o lingura de zahar – zaharul conserva, daca nu-l pui s-ar putea sa nu-ti stea bulionul). Apoi se adauga frunzele de telina legate si ardeiul intreg.

Dupa o ora de la inceperea fierberii sau o ora si un pic, timp in care am amestecat pe fundul oalei (care trebuie sa fie gros- fundul – si pe plita , oala ) aproape o data la 5-7 minute, nu sting focul doar il dai la minim si incep sa torn in sticlele uscate – neaparat uscate dupa ce au fost spalate ca altfel s-ar putea sa nu-ti stea si nu stii de ce – cu polonicul prin palnie in sticlele ce stau pe o tava de inox. Dupa ce umplu patru sticle le dau pe masa (ca pana acum tava a stat pe aragaz langa oala care este tot pe foc ) si repede le pun bucatile de celofan in doua sau in trei foi si cu elastic de cumparat sigilez. Dupa care sticlele merg in pat, sub o duna si dupa ce le-am pus pe toate le acopar atat de bine cu mai multe perne si patura de lana asa ca trei zile sta bulionul cald.

Cam asa fac eu bulionul si, sincer, nu m i s-a stricat n iciodata, nu am aruncat niciodata,  nu l-am consumat tot niciodata ca era prea mult. Sa concluzionam secretele” bulionului:

* rosiile se lasa la asteptat o saptamana, dar trebuie sa fie sanatoase

* fieberea dureaza o ora, o ora si ceva de cand incepe sa clocoteasca, sau doua ore de cand il pui pe foc

* se pune sucul de rosii intr-o oala cu fundul dublu sau gros si nu direct pe foc ci pe plita

* se amesteca cu o lingura de lemn pe fund sa nu se prinda

* focul trebuie sa fie mediu de cand incepe fierberea, nu trebuie sa clociteasca cu bolborosi

* sarea si zaharul se pun la mijlocul timpului de fierbere si se gusta ca sa se dreaga dupa placerea fiecareia

* frunzele de telina se leaga si ardeiul se pun dupa sare.

* cand este gata fiert bulionul nu stingem focul ci il dam la minim in timp ce-l punem in sticle

* acoperim imediat cu celofan si legam cu elastic apoi ducem sticla la perna

* daca te arde la mana cand ti sticla ca sa invarti elasticul, rezista, nu doare dupa aia

* sticlele se spala cu o zi inainte, se scurg tinute cu gura’n jos si apoi se intorc in picioare pe soba, lana aragaz, adica la caldura ca sa se usuce complet

Uite ca, fara sa vreau, mi-au iesit 11. Atentie: bulionul se poate afuma daca focul este prea mare si sucul se prinde pe fundul oalei, ceaunului in care se fierbe

Bulionul e bun pentru functionarea normala a inimii fiindca el contine potasiu. E bine sa bem bulion, cate un pahar, iarna cand nu mancam rosii.