Schimbarea la faţă a Domnului

In fiecare an, Biserica praznuieste la data de 6 august, Schimbarea la fata a lui Hristos. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Probojenia (termenul slav al sarbatorii).

Aceasta sarbatoare se pare ca a fost aniversarea anuala a sfintirii bisericii zidite in sec. IV de Sf. Elena pe locul de pe muntele Taborului unde Hristos S-a schimbat la fata. Potrivit unor cercetatori, ea ar fi inlocuit o veche sarbatoare pagana a zeitei Diana. Atat in Rasarit cat si in Apus, serbarea ei incepe a fi mentionata in documente din prima jumatate a secolului V, de cand avem cuvantari festive in cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei si papa Leon cel Mare. Aceasta sarbatoarea era generalizata in tot Rasaritul inainte de sec. VIII, cand Sfintii Ioan Damaschinul si Cosma de Maiuma compun imnuri pentru slujba zilei.

In Apus, sarbatoarea Schimbarii la fata s-a generalizat mult mai tarziu, prin hotararea luata de papa Calist III de a consacra definitiv aceasta sarbatoare drept multumire pentru biruinta castigata de ostile crestine asupra turcilor la Belgrad, in anul 1456.

In aceasta zi se aduc in biserici prinoase din struguri, care se binecuvinteaza si se impart credinciosilor (obicei crestin vechi, amintit in canonul 28 al Sinodului trulan). In unele parti (Biserica rusa), in aceasta zi se face pomenirea generala a mortilor. Tot acum Biserica da dezlegare la peste pentru bucuria praznicului.

Momentul Schimbarii Domnului la fata, al aratarii prin fata omeneasca a slavei divine, pe muntele Tabor, este punctul central al Revelatiei lui Dumnezeu in lumina.

Luand pe Petru, Iacov si Ioan, Hristos „S-a schimbat la fata inaintea lor, si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina. Si iata, Moise si Ilie s-au aratat lor, vorbind cu El si, raspunzand, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este sa fim noi aici; daca voiesti, voi face aici trei colibe: Tie una, si lui Moise una, si lui Ilie una. Vorbind el inca, iata un nor luminos i-a umbrit pe ei, si iata glas din nor zicand: „Acesta este Fiul Meu cel iubit; pe Acesta ascultati-L”. Si, auzind, ucenicii au cazut cu fata la pamant si s-au spaimantat foarte” (Matei 17, 2-6; text paralel: Marcu 9, 2-7; Luca 9, 28-36).

Daca pana acum se vedea mai intai Omul si apoi Dumnezeul din persoana Lui, pe munte s-a petrecut contrariul.

Pe Tabor are loc o pregustare a invierii si a Celei de-a doua veniri a Mantuitorului, caci „Fiul Omului Cel ce va veni intru slava Tatalui Sau (Matei 16, 27) a si venit deja. Slava aceea de care le vorbise Domnul ucenicilor le-o arata aici pe pamant, spre a nu se intrista nici de moartea lor, nici de moartea Sa.

Lumina care a stralucit pe muntele Tabor nu a fost vazuta doar prin simturile omenesti, ci ele au primit putere de sus, ochii duhului s-au deschis inaintea celor trupesti. Astfel putem spune ca Schimbarea Domnului la fata a fost si schimbarea felului de a vedea al ucenicilor. „Se schimba la fata Hristos nu luand ceea ce nu era, nici preschimbandu-Se in ce nu era, ci aratand ucenicilor ceea ce era, deschizandu-le lor ochii si facandu-i din orbi vazatori”. Precum focul nu se vede daca nu exista o materie sau un simt care sa primeasca lucrarea lui luminatoare, la fel, nici puterea indumnezeitoare a slavei, aflata pretutindenea, nu se vede si nu se simte daca nu exista un material care sa se umple de vederea sau simtirea lui. Un astfel de material este fiinta rationala care „are ochi de vazut”. Daca fata lui Hristos „a stralucit ca soarele”, cum de n-au vazut lumina ucenicii ramasi jos, langa munte? „Cel asemenea vede pe cel asemenea”, pentru a vedea lumina Duhului, ochii sufletesti trebuie sa fie deschisi de Dumnezeu insusi. Omul nu vede prin vreo putere naturala pe Cel nevazut, ci numai prin puterea dumnezeiasca salasluita in el.

(Crestin-Ortodox.ro)