Nici n-am ramas singura de multa vreme, pe aeroportul din Perth, dupa ce ma despartisem de fiul meu, ca am si auzit romaneste, la 10 metri de mine, la un telefon fix.Si vorbea si vorbea, doamna aia, tare, ca tot nu o „auzea” nimeni, ori asa credea ea.Eu ciuleam urechile nu din indiscretie ci fiindca tocmai se anuntase ca avionul nostru spre Singapore este delayed.Din timp in timp ne anunta ceva si eu , cat de atenta as fi fost, desi nu puteam fi, nu intelegeam mai nimic din ce se anunta.Asa ca ma bucurasem de existenta unei romance pe „platou” si o urmaream din priviri sa vad unde dispare cand va incheia convorbirile. Am vazut ca nu era singura si ca , mai mult, era un grup de romani care se cunoscusera acolo, in acel aeroport. De fapt, pe doi dintre ei, tata si fiu, langa care urma sa stau in avionul spre Londra, i-am auzit vorbind romaneste, in trecere, cand inca eram cu fiul meu pe acolo.Of, ce mica-i lumea si ce bine-mi prindea acum ca astia stiau, cei doi, engleza, caci traiau de 22 de ani in Australia.Tatal, caci fiul avea doar 18.
Mai tarziu, dupa 13 ore de zbor fara somn si cu discutii fragmentare cu domnul cel tata, fragmentare in pauzele dintre cele trei filme, pe care eu le urrmarisem pe spatarul fotoliului din fata mea, timp in care domnul dormea, deci la coborare nu am mai putut sa astept sa se adune grupul de romani si am luat-o de una singura, prin Heathrow, lucru pe care apoi l-am regretat tare mult.Cred ca ma enervase faptul ca si-a lipit guma pe meniul lui si astfel nu l-a mai putut deschide sa vada ce sa aleaga la micul dejun.Uff, imi ziceam eu, dar ce sa ma astept de la un om neinstruit? Sa ma fi asteptat eu ca viata civilizata si normala din Australia lui de 22 de ani sa-l fi cizelat? Hmm, nu s-a intamplat asta.
Pe aproape acelasi traseu , dar la venire, am cunoscut un alt romano-australian, tot in constructii lucra, tot de douzeci si ceva de ani traind acolo, parca 28, si care avea atata nevoie de cineva care sa-l asculte romaneste incat ma urmarea pas cu pas prin aeroportul din Singapore astfel ca nu am avut timp sa-mi pozez eu orhideele alea minunate.Macar le-am simtit mirosul, credeai ca esti in rai, nu pot sa descriu cat de curat, frumos si placuta este trecerea prin acel aeroport. Domnul roman de care zic mi-a aratat, cu mandrie, ce avea el in sacosa de mana. O oala de ceramica, de lut, de sarmale.Nu am comentat, nu cunosteam , pe atunci, calitatile acestei ustensile de bucatarie.
Da. Am avut parte de romani in timpul calatoriei. Si daca m-as fi dus in Noua Zeelanda, sigur, aveam. Si pe blog vine din cand in cand cineva de acolo si banuiesc ca este roman.
va urma
