Tag Archives: aeroport

Pe Heathrow

Posted on 30 decembrie 2010 by Elisa| 25 Comments

Va dati seama ca nu am nicio poza din perioada asta stresanta prin care am trecut. Am pozat la inceput, atunci, in Perth si speram ca, de-a-lungul calatoriei, sa tot fac poze, sa postez pe’ndelete calatoria mea de intoarcere, sa scriu pe blog si sa am ocupatie in loc sa bocesc de dor si de cruda realitate ca n-o mai tin in brate pe Lara, curand. Asa mi-am pregatit eu intoarcerea, in mintea mea, insa, nimic nu s-a intamplat cum am vrut.

Dar inainte a fost Londra unde am aterizat dupa 13 ore de nesomnul de noapte.Toata lumea avea mai multe bagaje de mana, nu era nicio restrictie la astea de mana, puteai sa te incarci ca magarul cand suie la munte.

Dupa cateva zeci de minute de la aterizare eu inca mai bajbaiam cautand Terminal 1 . Imbracata gros  si agitata cumplit intrebam din loc in loc.Nu mai vedeam indicatoarele, va imaginati ce era de capul meu daca nu puteam urmari traseul dupa indicatoare? Ca n-o fi chiar asa de intortocheat, insa eu nu mai gandeam, am actionat pur si simplu ca un animal haituit.Cine ma haituia? Spaima ca voi pierde si aici legatura si voi mai intarzia o noapte prin aeroport. Si greutatea bagajelor ce atarnau de mine. Acum, cu stirile astea, am vazut ca ei nu dadeau cazare ca si namtii. Intr-un sfarsiit am ajuns unde trebuia mi-a dat tichet de imbarcare insa gate-ul nu era specificat, era cu semnul intrebarii.Ma duc la Departure si vad avionul meu de Munich ca pleaca la 11;05 si acum era 10;40 insa la Gate scria Please wait si asa a ramas scris pana cu  zece minute inainte de ora decolarii. Decolare care s-a amanat cu doua ore, asta ca sa nu mai prind eu legatura mea la Munich.

Dragilor, tot ce vreau sa-mi ramana in amintire de pe acel aeroport este sau sunt doi oameni de culoare, care mi-au fost de un nemaipomenit ajutor. Primul, vazandu-ma panicata, aproape vorbeam singura, imi spuse ca nu e cazul sa fiu ingrijorata fiindca daca nu pleaca avionul nimeni nu pleaca nu numai eu, lucru evident insa pana nu mi l-a spus el nu l-am sesizat. Celalalt mi-a spus sa-l urmez ca si el tot cu zborul aceata va pleca. Si, uite-asa,  m-am trezit la Gate 5  facand parte dintr-o multime de oameni care asteptau imbarcarea, mai multi fiind in picioare, ca si mine. Doua ore au trecut asa.Ma mir ca nu m-am prabusit langa bagaje.De fapt, in Perth lumea statea pe jos, era mocheta si din loc in loc, pe langa banci, vedeai grupuri stand pe jos impreuna cu copiii lor. Aici,  sa ma fi asezat eu pe jos cred ca ma privea lumea cu ostilitate, sau cu mila.

Mare diferenta intre Europa si retul lumii , credeti-ma, m-am simtit in largul meu in Perth, in Singapore si cum am ajuns in Europa deja a inceput stresul mare.Acolo, in Australia si Singapore nimeni nu rade de tine daca bajbai ceva in engleza, te intelege si te ajuta. In Europa trebuie sa fii perfect altfel complexul de inferioritate iti blocheaza gandirea. Asa am perceput eu. Iar cei doi domni de care am spus mai sus sigur nu erau europeni.

Totusi ceva minunat, legat de limba lui Shakespeare, am trait.In avionul care ma ducea de la Londra la Munich am ascultat cea mai frumoasa si ingrijita limba engleza vorbita de o doamna profesoara. Mi-a atras atentia cand a pronuntat ceocesco si ca a fost omorat , povestea cu vecina ei, stand in spatele meu si asa am avut cateva zeci de minute minunate.Pur si simplu eram fascinata de pronuntia ingrijita, era ca si in Forsyte Saga .Va mai amintiti?

Posted in Amintirile mele, Calatorii

Tagged , , ,

Prin aeroporturi -continuare

Posted on 29 decembrie 2010 by Elisa| 7 Comments

Continuare la Roamani in lume.

Deodata aud  si vad la Gate-ul de langa mine ca se anunta ceva legat de Gate 4. A, imi zic, plecam cu alt avion de la Gate 4, in acelasi timp ma asez si eu la rand sa iau o fituica albastra, ceva de identificare, imi zic.Nuuuu, nici vorba de plecare, au trecut cateva ore de cand trebuia sa fim in avion si sa mancam ceva asa ca ne-au dat un tichet de masa , undeva langa Gate 4.Asa??? Dar mie de ce nu-mi este foame si sete? OK, ma indrept spre locul cu pricina, cu tot cu o doamna din Lyon , ce statea langa mine, care nu stia decat franceza si eu nu-mi aminteam nimic, dar nimic in franceza, nici verbul manger.Ii explic doamnei intr-o romano-englezo-gesticulata ca primim de mancare si o iau cu mine. Doamneee, ce prost m-am simtit deja de atunci…Cum sa fi uitat eu deodata franceza mea de 4 ani de liceu si 5 de facultate?Doar de domnul Ciocarlie mi-am mai amintit, caci nu era exigent deloc cu noi si nici domnisoara Popovici, in liceu, nu ne lasa corigenti.Deh, nu dadeam vina decat pe prostia mea,  insa asta este momentul, acela cu doamna frantuzoaica, cand am inceput , in aceasta calatorie de intors acasa, sa ma simt cu handicap.

Faptul de a nu vorbi engleza si de a ma descurca cu cat stiam mi-a mers in primele cinci calatorii, de minune.Acum, la a VI-a , hm, a fost cumplit.De fapt a fost principalul motiv al stresului puternic ce l-am avut toata calatoria, faptul de a nu vorbi  limba engleza. Sa luam aminte….

Si, daca era numai asta tot ar fi fost putin fiindca starea de tampeala totala mi-a venit de cum a pus fiul meu valiza pe cantar la imbarcare si duduia (am zis eu ca o sa-mi faca figuri, se vedea pe mutrisoara ei ) ne-a spus ca nu merge cu 25 de Kg.Asa ca am mai scos vreo 4 Kg pe care  le-am indesat in poseta, in ruxac si restul intr-o punga de plastic.  Cat era cu totul? Habar nu am, insa, cred ca intre 12 si 15 Kg, in functie de cat de repede trebuia sa ajung dintr-un punct in altul si de cat de mult mi se pareau cele 15 minute pe care mi le apreciau indrumatorii. Sa mergi 15 minute pe jos,  in sus si-n jos, cu 15 Kg atarnand de tine  si cu graba caci, poate, iti pleaca cursa ta, uite alt motiv esential de sters puternic.

Dar asta a fost joi dimineata pe aeroportul din Londra unde am aterizat fortat, fortat de imprejurarea ca plecand din Perth cu vreo 5 ore mai tarziu am pierdut legatura la Singapore, unde aveam doar 2,5 ore. Asa ca acolo, Qantas ne-a facut o figura foarte frumoasa, ne-a asteptat la intrare, ne-a  adunat pe toti intarziatii si ne-a condus la Check-in. Asa, unii dintre noi am luat-o spre Londra, care nu era in traseul meu initial.

Ce ne dadeau de mancare de 15 dolari? Vedeti, numarul 15 se repeta fatalmente, 15 dolari,15 minute,15 kilograme in spinare…. Dar si 6 mi-a fost fatidic . Pai, o franzela mare taiata pe mijloc si cu de toate adica salata,branza si sunca  si altceva…altceva caci eu nu prea vroiam paine alba si nici sa musc din ditai pita cu chestii care stau sa cada cand musti, uite ca vad si altceva.Minunat, iau o cutie cu 5 portii-oare de sushi , o apa si o pungulita de cipsuri.  Acum stiu si cum se fac, am nimerit, zilele trecute, pe un post de televiziune. Foaia de alga s-o mai gasesc si gata, fac si eu sushi pentru sotul meu.

va urma

Posted in Amintirile mele

Tagged , ,

Români în lume

Posted on 28 decembrie 2010 by Elisa| 13 Comments

Nici n-am ramas singura de multa vreme, pe aeroportul din Perth, dupa ce ma despartisem de fiul meu, ca am si auzit romaneste, la 10 metri de mine, la un telefon fix.Si vorbea si vorbea, doamna aia, tare, ca tot nu o „auzea” nimeni, ori asa credea ea.Eu ciuleam urechile nu din indiscretie ci fiindca tocmai se anuntase ca avionul nostru spre Singapore este delayed.Din timp in timp ne anunta ceva si eu , cat de atenta as fi fost, desi nu puteam fi, nu intelegeam mai nimic din ce se anunta.Asa ca ma bucurasem de existenta unei romance pe „platou” si o urmaream din priviri sa vad unde dispare cand va incheia convorbirile. Am vazut ca nu era singura si ca , mai mult, era un grup de romani care se cunoscusera acolo, in acel aeroport. De fapt, pe doi dintre ei, tata si fiu, langa care urma sa stau in avionul spre Londra, i-am auzit vorbind romaneste, in trecere, cand inca eram cu fiul meu pe acolo.Of, ce mica-i lumea si ce bine-mi prindea acum ca astia stiau, cei doi, engleza, caci traiau de 22 de ani in Australia.Tatal, caci fiul avea doar 18.

Mai tarziu, dupa 13 ore de zbor fara somn si cu discutii fragmentare cu domnul cel tata, fragmentare in pauzele dintre cele trei filme, pe care eu le urrmarisem pe spatarul fotoliului din fata mea, timp in care domnul dormea,  deci la coborare nu am mai putut sa astept sa se adune grupul de romani si am luat-o de una singura, prin Heathrow, lucru pe care apoi l-am regretat tare mult.Cred ca ma enervase faptul ca si-a lipit guma pe meniul lui si astfel nu l-a mai putut deschide sa vada ce sa aleaga la micul dejun.Uff, imi ziceam eu, dar ce sa ma astept de la un om neinstruit? Sa ma fi asteptat eu ca viata civilizata si normala din Australia lui de 22 de ani sa-l fi cizelat? Hmm, nu s-a intamplat asta.

Pe aproape acelasi traseu , dar la venire, am cunoscut un alt romano-australian, tot in constructii lucra, tot de douzeci si ceva de ani traind acolo, parca 28, si care avea atata nevoie de cineva care sa-l asculte romaneste incat ma urmarea pas cu pas prin aeroportul din Singapore astfel ca nu am avut timp sa-mi pozez eu orhideele alea minunate.Macar le-am simtit mirosul, credeai ca esti in rai, nu pot sa descriu cat de curat, frumos si placuta este trecerea prin acel aeroport. Domnul roman de care zic mi-a aratat, cu mandrie, ce avea el in sacosa de mana. O oala de ceramica, de lut, de sarmale.Nu am comentat, nu cunosteam , pe atunci, calitatile acestei ustensile de bucatarie.

Da. Am avut parte de romani in timpul calatoriei. Si daca m-as fi dus in Noua Zeelanda,  sigur,  aveam. Si pe blog vine din cand in cand cineva de acolo si banuiesc ca este roman.

va urma

Posted in Amintirile mele, Calatorii

Tagged , , ,