Daily Archives: 23 iulie 2014

Ca să se bucure cei care nu mă plac :)))))))))))))

* vinetele din samanta cumparata de la un gradinar fac flori si apoi cad. nu stiu de ce.

* morcovii, desi nu i-am rarit sunt exceptional de frumosi si de mari, incep sa iasa afara din pamant dar, stupefactie, sunt rosi. credeam ca de catelul pamantului. dar nu, am gasit pe ei limaxi si melci. tot limaxi????

* ardeii fac fructe dar unele sunt gaurite si stagneaza in crestere. tot limaxii?????

* brocoli face floare imprastiata, nu uniforma cum sunt cele de cumparat ori conopida. pe prima am…baut-o, deci  🙂

* azi am scos ceapa, e cam fleasca la cozi, nu toata, e cam mica – unele sunt cat arpagicul mare – deh, anul asta n-a fost de ceapa.

* dar usturoiul, of usturoiul este dublu fata de cel pe care l-am plantat. adica am pus acelasi soi, cu frunzulita movulie si capatana potrivit de mare. ei , bine, s-a facut uriasa capatana si inveliti cateii doar intr-o singura foita, hai doua. asta inseamna ca iarna care vine va fi iar calda.

* castravetii au rod frumos dar eu, taman acum, nu mananc cruditati asa ca se vor imbatrani.

* din mere am pus un butoi pentru otet, iar cele care mai sunt s-au facut mari insa eu nu pot sa mananc.

* dovleceii nu prea cresc, desi a plouat si cand  nu, i-am udat, nu-s la fel de mari ca anul trecut. cei lungi. caci, cei rotunzi si galbeni cresc dar as face salata din ei insa nu pot manca cruditati.

* noi am fost in cod de ploi dar doar durduie.