Category Archives: Vizitati gradinaelisei

Varza de Bruxelles

este inca in rasadnita, nu stiu unde s-o  plantez si,  mai mult, anul trecut nu s-a facut, fiind seceta, acum nu stiu daca o  mai vreau sau nu. pana la urma ii gasesc eu loc, desi se face atat de voluminoasa, ca frunze, incat ii trebuie, fiecarei plante,  o jumatate de metru patrat.

* in sfarsit am un trandafir urcator pe care mi l-am dorit,  este plantat(din butas ) in 2010,  noiembrie, cand am fost eu plecata de acasa (altadata cand am fost plecata sotul  meu a butasit muscatele acelea faine, curgatoare, pe care le-am pierdut ).

acum sa vad unde il mutam si cand il mutam dintre fragi unde este acum.

* rosiile mele sunt deja padure , daca stau pup, adica pe vine,  insa sunt verzi si asta ma bucura. Maine le dau macerat de urzici cu stropitoarea, desi, cica, va ploua iar.

de jur imprejurul fiecarui rond am busuioc, craite, cimbru si marar.  mararul  il smulg fiindca este invaziv deja, restul las sa protejeze, cu mirosurile lor,  plantele.

* mazarea este plina de  flori. are pastai  late (nu bombate ) .Nu fac mancare din pastai asa ca o las sa creasca boabele.

* fasolea de araci am semanat-o de curand, adica tarziu.  am vrut sa o am la toamna pe rod. cand ma duceam toamna la Timisoara vedeam din tren fasolea inca verde si frumoasa si a mea ,  acasa, era terminata fiindca deja culesesem si congelasem zece pungi, asa ca am decis sa seman mai tarziu, sa vad daca oi avea la toamna fasole verde, pe poci (araci). printre cele  doua randuri am semanat dovlecei spaghetti ca sa se intinda pe pamant si sa mentina umezeala ce-i trebuie fasolei ca sa nu i se usuce frunzele de jos. o sa-i dau si macerat de urzici, maine caci am un butoi plin .

*  fiindca este si azi sarbatoare si sotul meu este acasa, am impresia ca-i Duminica. gura leului este in plina inflorescenta si galbenelele abia incep.

*infloresc si ardeii mei,  bietii de ei .

Într-o fereastră cu soare

Imi place sa ma duc in gradina din doua motive: intai ca nu am de lucru, apoi ca-i frumoasa.

Bine, bine, o sa ziceti, cum n-ai de lucru cand e  plin de buruiana?

Asa o fi, o las acolo, am invatat ca si buruiana are rolul ei doar sa nu fie prea multa,  prea inalta si prea extinsa.

   

 Cum sa nu-mi placa sa vad gogonele la 1 iunie? E ziua copilului, nu-i asa?

 As putea sa fac si o prajitura cu rabarbar dar le las sa mai creasca tijele

 

 si ,  mai bine,  mancam fragute si capsune  proaspete.

 Rosiile din piata, primele cumparate anul acesta, sunt ff bune, asa ca m-am reintors in piata si-am mai  luat cateva, caci data viitoare o fi alt lot.

Doamneeee, daca m-ati fi vazut! Am incarcat bicicleta cu 5 plase de rasaduri de rosii, lungi de un metru jumatate,  inflorite si cu gogonele pe ele, pe ghidon si in cosul din spate si asa incarcata pedalam pe dreapta. Eram o aratare, desigur, altfel de ce se uita toata lumea la mine?Le-am dus sa le ia cine vrea si primul care a luat era un precupet cu state la tejghea, daca le-o fi vandut pacatul lui sa fie. Ce-mi placea poza aia!

Am plantat, in sfarsit,  vinetele. Cu tot tacamul, ca pe rosii, insa mulciul este putin, asta nu-mi place. Cand o sa se usuce iarba tunsa din curte o sa adaug.

Sunt asa de mici vinetele mele anul acesta! Cred ca le-am neglijat, cu atatea rasaduri nu mai stiu daca le-am hranit corespunzator si pe ele, dar recuperez, le voi da zeama de gunoi de pasari cand se va mai usca pamantul.

 Astia sunt ardeii mei. Ma pufneste rasul fiindca, daca nu-i mulceam, cred, erau mai zdraveni. Cred ca nu le place asa, eu, insa, cel mai des sapam la ardei, asa ca decat sa plang eu mai bine sa planga ei, fiindca, am hotarat, sapa o voi folosi cat mai rar si numai  la una, maxim doua prasile, pe la plantutele mici semanate mai tarziu, patrunjel, pastarnac, morcovi si fasole urcatoare.

Ce lucrari am mai facut in gradina? Una foarte importanta: am imprastiat,  sub rosii, dovlecei,  pe laga castraveti si ardei si prin ceapa, cenusa, acum doua zile, intr-o alta fereastra cu soare. Am mai copilit rosii (tot timpul trebuie, ca sa nu ma trezesc ca-s prea mari puii  si nu-i mai rup ), am legat si rupt frunzele de la baza rosiilor, desi nu erau galbene, doar ca sa se aeriseasca plantele, sa circule aerul.

La multi ani, copii!

Sa fiti iubiti, sanatosi si protejati!

Plouă torențial nopțile

Si pare sa nu se mai opreasca vremea asta exagerat de umeda.

* Am si rosii pitice (plantele) unguresti despre care stiu ca nu se copilesc, devreme ce ele nu formeaza inflorescente pe verticala, le lasam puii laterali sa creasca si sa fructifice, deci nu le copilesc si nici araci nu le pun, deocamdata, fiindca sper sa se faca tufe si daca va fi nevoie, daca se dezcentreaza din greutatea fructelor atunci le voi sprijini cu niste bete scurte implantate alaturi de ele.

* Rosiile de talie inalta au crescut mult (daca ploua incontinuu…)  s-au ramificat, am lasat , la unele plante, doua varfuri , le-am legat de nu mai stiu cate ori (ultima data dupa ce am facut pozele ), am inceput sa rup frunzele de jos care erau asezate direct pe mulci fiindca au nevoie de aerisire sub ele.

   

* A inceput si mazarea sa infloreasca mai bogat, probabil este alt soi decat cel  pe care l-am avut pana acum,in anii precedenti, asa caabia astept sa vad cum sunt pastaile si boabele.

* Am mulcit si castravetii, caci, desi este un soi care nu se maneaza usor,totusi am vrut sa-i protejez fiindca nu-i voi stropi nici pe ei, le voi pune la radacini macerat de urzica, fiindca acum am mult si fiind atat de imbibate toate in apa nu pot sa adaug la altele.

 *  Am plantat si niste craite (ferfeni) pe langa rosii  

* Ceapa cu morcovii  se simt bine impreuna – un rand de ceapa , un rand de morcovi ) si pe ici colo cate-o galbenea. Galbenelele rasar cu sutele,eu doar le smulg,  le arunc sau le replantez unde trebuie.

 

 *  Au inceput fragii sa se inroseasca

 

*  Capsunii nu sunt sufocati, am avut grija sa plantez langa ei plante scunde si asa o sa ajunga soarele si la ei, fiindca sunt pe langa gard, de jur-imprejur.

* mie imi place poza asta 

Morcovilor din ceapa, chiar nu le-am facut nimic, nu-i raresc decat cand ii folosesc.

 Acum vreau sa spun cat muncesc in gradina si ce muncesc: dimineata (cand nu era prea moale de la ploi ) smulg buruiana mare (gunoiul pe care l-am cumparat anul trecut avea multa buruiana cu samanta ), leg rosiile, copilesc rosiile, culeg spanac, salata, marar, ceapa (eu nu “stric” ceapa de arpagic si nu o consumam acum, ci ceapa crescuta,  plantata in primavara care face floare, inainte de a face floare ). Este foarte usor sa ai asa o gradina mica ca a noastra si sa nu stropesti plantele (mie imi lua mult timp stropitul, multi nervi se consumau atunci ).

Inca nu am plantat vinetele fiindca este prea moale pentru sapat cu harletul parcela  aceea, dar le dau macerat de urzici acolo in pahare si cresc. Vreau sa experimentez si eu copilitul vinetelor, doar la cateva fire , ca sa compar rezultatele.

Ce pot eu sa va doresc, decat : VREME BUNA DE GRADINARIT! VREME BUNA DE PLIMBAT! VREME BUNA  DE ADMIRAT NATURA ! SI MULTA SANATATE!