Este prima zi de 25 martie din viata mea cu blog (caci pe 27 se implineste un an) si pentru ca este o zi foarte importanta pentru mine si pentru ca acest blog este despre mine, despre trairile si sentimentele mele legate de viata,de mine si viata altora, de mine si lumea mea inconjuratoare nu voi trece mai departe fara inchinaciune.Da,ma inchin Lui si-i multumesc nu numai ca a avut grija de mine in momente decisive,vitale ci si pentru ca a facut asta determinandu-ma sa constientizez,dandu-mi semnele pe langa care eu nu am trecut indiferenta,ci ele mi-au produs un ecou in mintea si sufletul meu,determinandu-ma.
Eram intr-un spital,am ajuns acolo cu pile,bineinteles,fiindca am pile in familie si mi se pare normal sa-mi sara familia in ajutor intr-un astfel de moment si asteptam sa fiu programata pentru operatie, de catre exceptionalul medic chirurg (si spun asta acum dupa ce l-am cunoscut) care poate nu din intamplare poarta un nume dupa care s-a facut mai apoi o alianta.Dumnezeu sa-i dea sanatate,caci OM a fost atunci cu oricine nu numai cu mine care aveam pile (si stiu sigur ca altele nu aveau…si el nu a selectat pacientii).
Deci,am fost programata pentru data de 25 martie,asa mi-a venit mie randul si imi amintesc ca mai aveam de asteptat nitel,ca nu era chiar asa de aproape ziua aceea.Nu,nu cred ca atunci m-am gandit asa ca acum.Abia mai apoi mi-am dat seama,cand semnele s-au repetat in atatea alte situatii.Astazi se implinesc 17 ani de atunci si cei care ma cunoasteti stiti ce-nseamna pentru mine cifra 7 si numerele 17,27 …77,73
Celor care nu cred le spun asa: Dupa moarte nu voi avea nimic de pierdut daca am crezut si Dumnezeu nu exista,dar daca exista si eu am crezut…cate voi avea de castigat!
Iti multumesc, Doamne, ca esti in mine,in sufletul si in creierul meu in tot ce admir si-n tot ce exista si multumesc ca m-ai scapat de fiecare data si-mi dai putere si speranta sa cred si sa exist!
