A trecut mai mult de jumatate din perioada destinata vizitei mele la copii, in Australia. Abia acum ma simt bine si simt ca sunt sanatoasa, deci am depasit fara medicatie (plicul trimis de sotul meu cu medicamente nu a ajuns), medicii de aici mi-au dat asa: primul eritromicina pe care am luat-o zece zile cate una pe zi, al doilea a zis ca nu am nimic si fiindca tusesc iritant mi-a dat Ventolin, un inhalant pentru asmatici, la care, dupa ce prima doza mi-a provocat voma am renuntat la el si al treilea doctor care m-a consultat mai meticulos a zis ca nu am nimic doar ca tusea mi-a iritat traheea si faringele si de aia tusesc in continuare. Asa ca m-a sfatuit sa ma retin de la tuse si ca ajutor mi-a dar un inhalant cu steroizi care sa-mi refaca traseul „zgariat” de tuse. Si uite-asa acum multumesc Lui D-zeu ca sunt bine.
A, dar ce, eu am stat cu mainnile in san? La ce-ar fi fost bune metodele babesti pe care le cunosc? Mai intai am insistat sa ma duca fiul meu la o piata unde-si vand producatorii fructele si legumele sa-mi caut nuci (pentru siropul de nuci a carei reteta este pe blog). Acum doua saptamani ne-am dus la o astfel de piata si, pur si simplu, uitasem sa caut nuci in coaja, dar Domnul mi le-a scoas in fata ochilor taman langa casa cu plata, asa ca m-am bucurat si mi-am facut sirop de tuse din nuci. Nu prea a dat rezultate, adica nu instantaneu, asa ca fiul meu a avut dreptate sa spuna ca-i apa de ploaie.
Alta metoda era cataplasma cu faina de mustar cu care ne lecuiam noi, in tinerete, cand aveam astfel de probleme de respiratie. Am cumparat boabe de mustar , le-am macinat si asa mi-am facut cataplasme pe care le aplicam pe spate si apoi pe stern, acolo unde simteam ca am ceva, ca o bariera in respiratie, ca o secretie ce se munceste sa scoata afara germenii de virusi si bacterii ce-mi atacasera caile respiratorii, ocupandu-ma ca niste paraziti si cu niciun chip nu puteam sa-i dovedesc.Inca azi dimineata am aplicat ultima data (ca nu mai am mustar) cataplasma.
Apoi, din primele zile de boala, cam pe la 1 iulie, am cerut ceai de musetel pe care l-am baut, cu care am facut gargara, cu aburii caruia am facut inhalatii, cu care mi-am tamponat ochii lipiti dimineata si de care nu mai vreau sa aud. De fapt nu mai pot sa beau ceai de atata ceai cu lamaie si cu miere de albine cat am baut in acest timp. A…si mierea, numai ce-i ziceam Andreei ca-mi trebuie miere, ea se uita in camara sa-mi caute borcanul, eu ii ziceam ca s-a dus pe siropul de nuci. Am mancat 5 borcane de miere, luata asa pe limba si unsa pe interiorul gatlejului care durea ca o operatie recenta. Da, asta cred ca a avut cel mai mare efect, mierea de albine.
Si asa, daca tinem seama numai de aceste indeletniciri ale mele de aici, unde mai punem restul, adica principalul, ocupatia pentru care am venit aici?
Azi nu fac mancare (nu prea am exagerat cu asta), insa, dupa ce Lara Nicole a cautat o mingiuca sub mobila si a zis ca-i yaki acolo, adica mizerie, voi da cu mopul si voi curata bucataria, asa la suprafata, sa nu se mai vada amprentele pe cuptor si pe blat, apoi o sa calc cate ceva rufe, o sa sterg praful din toata casa si pe la 4 p.m. plec dupa copil la gradinita (sper sa nu ploua ).
Apropos de ploaie, daca ati vedea cum ploua aici iarna!!!…ca-i iarna acum si se umfla barajele , ceea ce este un lucru deosebit de bun.
Voi cum va tratati de viroze, gripe, raceli indelungate cu efecte secundare sau principale de tuse?