Cineva trebuie sa-ti dea un impuls din cand in cand ca sa-ti imbunatatesti modul de viata. La mine, rolul acesta il are sora mea, Luci, ea, care a trait, lucrand in mediu medical si traieste in Timisoara, unde, sa fim seriosi, este ca-n occident, din multe puncte de vedere.
Ea mi-a spus, dupa ’89, ca-mi trebuie cuptor cu microunde si nu-mi imaginez cum este viata fara el, viata unei femei la bucatarie. Ea mi-a spus ca face paine de casa si ca se face foarte usor. Si asa este.
Ea nu mi-a spus, niciodata, ca-mi trebuie autoturism, ea ma astepta la gara, la 10 seara sau mai tarziu, cand aveam accelerat Bucuresti-Timisoara via Vintu de Jos. Cateodata luam eu un taxi, era cand ma duceam destul de des. Daca mi-ar fi spus ca am nevoie de masina poate as fi avut, ca bani au trecut destui prin mainile mele in viata asta….
Si, uite asa, ieri am copt o paine de 700 grame, dintr-o faina speciala in care
sunt amestecate toate ingredientele, doar apa se mai adauga.
Din 500 g de faina asta si 350 ml de apa calduta, amestecate cu mixerul pana se omogenizeaza si apoi tinut castronul la cald am copt o paine de 2,50 lei. Paine ce-o cumparam noi costa 3,20 lei si este mai seaca. Asta are umezeala necesara ca sa nu simti ca mananci rumegus ( cum simt eu la cea de 3,20 lei ). E buna, am mancat prima felie goala, am pus si seminte de dovleac in aluat. Se mai pot adauga si alte ingrediente, de ex. frunze 
de ceva ca sa fie aromata, ma rog, eu prefer frunzele crude.
De salata de vinete ne-am cam saturat asa ca o alternativa este salata de avocado. O fac asa: frec pasta de avocado (obtinuta prin frecare, din leguma scoasa din coaja – imi plac cele cu coaja grunjoasa si tare -) cu putin ulei de masline, apoi adaug usturoi si rosie tocata marunt, zeama de
lamaie la inceput si sare, optional. Sigur ca pot manca doua persoane dintr-un avocado dar eu , azi, sunt singura si salata asta nu se tine bine in frigider, lasa zeama de la rosii, ceea ce nu-i de dorit, asa ca m-am sacrificat cu doua felii de paine prajita cu salata de avocado.
In sticla, ce se vede in poza, este must de acum…multi ani, conservat prin „taiere” si este foarte bun.
Si-acum sa povestim la o placinta-langos,cum ii ziceam noi si sa ne bucuram ca suntem impreuna.Nici nu stii ce bine mi-a facut acest scenariu neregizat si cat de aproape m-am simtit de voi.