Despre paine numai de bine (ca despre morti 😉 ).
Era odata, demult de tot cand pisicile mancau din castroanele lor (nu din farfuriile stapanilor lor), cand cainii stateau in lant si li se dadea de doua ori pe zi de mancare doar ce ramanea de la mesele stapanului (nu se gatea special o kukta plina cu oase descarnate partial, caci nu se urmarea ingrasarea cainilor ci doar hranirea lor), pe atunci, zic, o bucata de paine ramasa de la masa stapanului il satura pe Grivei si painea avea rostul ei. De unde si vorba:”din bucata mea de paine…”
Eram copil si-mi amintesc cuptorul de paine din tinda (camera unde se bucatarea si manca) cuptor care avea gura in tinda si incalzea dincolo, camera de dormit sau de zi, sau de invatat sau de asteptat pe Mos Craciun. In cuptorul asta se ardeau, nu lemne, ci, tulei, adicatelea, resturile de la mancarea vitelor, vacilor si cailor care luau frunzele si partile comestibile de pe porumbul uscat(tulpina) si ramaneau asa numitii „tulei”. Ei, bine, acolo se facea jarul si se bagau 3 pite rotunde care tineau o saptamana. Erau pite albe din faina buna, alba si se pregatea aluatul numai din faina, apa, drojdie si sare (poate si putin zahar ca sa creasca drojdia, ori pe atunci pana si drojdia crestea nestimulata?).Dupa vreo doua ore mama scotea painea din cuptor, rumena si cu palarie pe-o parte si dontz pe cealalta. Dontzul auriu era tot ce-mi doream sa rup si sa ma duc in gradina sa-l mananc cu struguri. Si n-a murit nimeni de paine aceea alba.
Cand nu mai aveam ale noastre, pamanturile si vitele si…tuleii, ne dadea grau de la colectiv, ca rasplata pentru munca si-l ducea la moara si-l macina. Ei, bine, eu am trait din faina aceea alba si buna toata tineretea mea. De cate ori mergeam acasa la mama luam cu mine un saculet alb de panza pe care il umpleam cu faina cernuta din lada din pod. Si nu faceam paine ci placinte, colaci, cozonaci, torturi, deci bunatati. Faina ca aceea nu am mai avut niciodata dupa ce parintii mei au plecat . 🙁 🙁 Din faina aceea, tata ducea la brutarie o data pe luna o cantitate si lua paine coapta de doua ori pe saptamana sau mai rar. Daca eram si noi acasa, luam cate doua paini mari deodata, nu stiu cate kg avea fiecare ca erau usoare si aveau inaltimea mai mare decat diametrul orizontal. Se faceau rotunde dar ele, painile, cresteau in inaltime depasind tava care statea pe pirostii (un trepied de sustinere). Nu uit acea paine alba si buna, nu uit mirosul ei, aspectul ei, gustul ei c-o puteai manca si goala. Era buna si nu a murit nimeni mancand paine alba.
Aici, acasa la mine, la Fagaras, era in anii ’70 si ’80 cand se facea paine cu cartofi, o paine cat roata carului de mare si, da, tare buna, dar un altfel de buna decat cea din Banat. Luam si lapte de la brutar, avea casa la marginea parcului, oameni foarte muncitori, avand multi copii si voind sa le faca fiecaruia casa (avea ridicate in rosu doua) munceau mult. Si de acolo luam noi paine, o vreme, paine si lapte, alimente de baza cu care ne hraneam si noi si copiii. Acum, cica, atat laptele cat si painea alba sunt gropare. Nu mai este indicat sa mancam asa ceva ca ne imbolnavim. Ma intreb, cum de nu ne-am imbolnavit atunci cand am mancat paine facuta numai din faina, apa, drojdie si sare si beam lapte muls de la vaca din grajdul brutarului? Si, nu va spun ce era acolo, fiind multi si cu treburi multe, niciodata nu era ordine si cateodata, nici curatenie, ca nah, nu era timp si pentru asta. Atat painea cu cartofi cat si laptele de la vaca pe care o vedeam erau bune de mancare si nimeni nu a murit.
Eram studenta si intr-o vacanta la Semenic, la schi, iarna. Vad sau revad o sala de mese mare cu o masa lunga pe care era asternuta o fata de masa alba, vesela stralucea si tacamurile asisderea. Dupa ce ne asezaram la mese, se aduceau cosurile cu paine. O paine alba si proaspata, moale la miez si cu coaja crocanta si taiata felii groase, cam de trei ori cat sunt acum feliile la paine feliata. Eu ma apucam sa mananc (nu mai stiu daca si altii faceau la fel) si pana ne aducea felul I eu mancam 3 felii din acelea groase si bune. Era in varf de munte si in fiecare zi painea era proaspata si aproape calda. Nu pot sa uit. Si, desi mancam multa paine, eram slaba. Si nu ne mai imbolnaveam de la paine, ca era painea din patru ingrediente si atat. Si am ramas doar cu amintirile unei paini extraordinar de buna. Care nu ne-a facut rau nici peste ani.
Acum avem Furnica, o brutarie si placintarie, patiserie si cofetarie de renume in Fagaras. Painea coapta pe vatra, cateodata e foarte buna, cateodata nu. Sotul meu zice ca depinde de schimbul care o face. Eu nu zic nimic doar ca atunci cand e buna si crescuta si alba in interior si cu coaja crocanta, o mananc, cand nu, nu. Am luat cuptor de paine, am facut de cateva ori, dar cand am incercat sa fac paine din faina integrala si neagra si de secara si….a dat kix, adica crescuse pana sus si deodata scadea si cand era gata arata ca un darab de sapun de casa, tare, densa si nemancabila. Asa ca si cuptorul e piesa de muzeu ca multe alte aparate care, chipuruile, iti usureaza viata si iti imbunatatesc calitatea vietii. Si stiu de ce, fiindca nu am faina buna de paine. Fie ca-i umeda/grea, fie ca nu stiu ce contine faina de cumparat, inca nu am o sursa de faina din care faina sa-mi fac paine. Si nu mai am nerv pentru „a incerca”.
Da, am redus mult din portia zilnica de paine, m-am obisnuit sa nu mananc paine decat atunci cand este ceva de uns pe ea, altfel, cu mancare gatita nu prea mananc eu paine. Asta nu inseamna ca am slabit, ba dimpotriva.
Traim vremuri urate, daca nu avem discernamant, daca ne luam dupa tot ce citim si auzim, e mare brambureala. E vorba, si in acest sens, de personalitate.
