Tag Archives: copii

Când visele se lasă moștenire

Cine s-ar fi gandit, cand eram copil si mama ne povestea cum a cerut-o pe ea de nevasta un american (in devenire) si ea l-a refuzat, cine  credea ca din rasetele noastre la asa o poveste, poveste din care noi, copiii ei, ba nu eram noi, ba eram americani…cine s-ar fi gandit ca visul sau sansa mamei noastre va trece doua generatii si nepotii ei, toti, or sa traiasca fie visul american, fie visul australian, fie visul unei Europe occidentale?!

Da, asa a fost si , Doamne, cat mai radeam noi si cand ne mai povestea si despre visul ei ca sa cumpere o casa mai la marginea Timisoarei, sa duca acolo si vaca si sa aiba gradina si sa ne creasca la oras, sa facem scoli bune si ea sa ne primeasca acasa cu toate bunatatile „ca de la tara”?!

Caci si asta era o poveste pe care nu am s-o uit, nu uit fiindca imaginea vacii legata de pomul din strada o am inca in minte si casa o vad si gradina si o vad si pe mama cum ne astepta de la scoala cu mancare buna preparata din bunatatile crecute de ea la oras.Mama noastra musai sa stie ca toti nepotii ei traiesc asa cum ea visase pentru copiii ei care eram noi, fetele lu’Anica lu’Măxân: Elena (dupa regina mama), Victoria (dupa regina Victoria si Elisabeta (dupa regina Marii Britanii). Nu, nici decum, asta este plamadeala mea, numele noastre erau dupa neamuri/rude, nicidecum dupa regine. Dar ce potriveala!!!!

Asadar, dragii mei, mama este in cer iar noi, doar doua surori, suntem pe pamantul tarii noastre, copiii nostri, insa, traiesc viata pe care si-a dorit-o mama, ne-am dorit-o noi, dar doar la ei, a treia generatie s-a ivit destinul acesta.

Traim de parca am fi nemuritori, nu facem nimic deosebit ca si cand n-am sti ca intr-o zi nu vom mai fi, atat de inconstienti suntem, visam si noi, adica eu, eu am un vis la fel de irealizabil ca al mamei, sa am bani multi, sa cumpar casa cu gradina langa copii, sa le cultiv fructe si legume si sa le cresc pasari, sa-mi astept nepotica cu mancare buna de la scoala si sa imbatranesc utila. Sa imbratisez o fetita care acum imbratiseaza tableta dupa ce-mi flutura din palma un sarut.

Vise de mame, vise repetabile, vise mostenite si vise implinite.

 

De ce protestez în stradă?

De ce protestez in strada?! Pentru ca in casa, la munca, la telefon, sunt deja ascultat. E vremea sa ma asculte si din strada. Pentru ca nu mai am nimic de pierdut. Mi-au luat banii, am pierdut casa, copiii sunt la bunici, imi vad sotia o data la trei zile si avem tot mai putine sa ne spunem. Viata noastra, asa cum am gandit-o impreuna, ne-a fost confiscata intr-o zi de joi. Joi, 6 mai 2010, cand un imbecil, care ne asigurase ca nu se va atinge de salariile noastre, iar noi l-am crezut si ne-am ipotecat casa pentru a ne face un cabinet particular, a decis ca suntem prea grasi si ne-a taiat salariile. 25% de la ea, 25% de la mine. In 8 luni am ramas fara casa. Copiii sunt la 300 km departare. In fiecare seara, eu si sotia mea ne cautam adapost pe la colegi si prieteni sau, pur si simplu, dormim fiecare in spitalul in care lucreaza. Nu ne mai privim in ochi, incercand sa ne menajam reciproc, sa il protejam pe celalalt de propria deznadejde. Si facem economie. De haine, de mancare, de zambete, de cuvinte, de proiecte. Nu mai indraznim sa speram pentru ca nu ne mai permitem sa pierdem. Nu ies in strada pentru mine. Eu mi-am invatat lectia. Am 35 de ani si nu mai astept nimic bun de la nimeni. Dar copiii mei nu au 35 de ani. Copiii mei au 3 si 5 ani si nu au gresit cu nimic. Copiii mei au dreptul la o scoala buna, o casa incalzita, haine frumoase si jucarii noi. Copiii mei au dreptul la parinti. Protestez pasnic in Piata Universitatii pentru drepturile copiilor mei. Si, cand lupt pentru ei, nimeni nu ma poate opri. Voi, ceilalti, aveti copii?

sursa: Gmail

Australia, iubirea mea

Daca m-a intrebat cineva cum a fost in Australia i-am spus ca minunat de frumos. Am vazut totul prin culorile sufletului meu si culorile erau de roz si verde, de galben auriu si argintiul oceanului, de albastru nemaintalnit al cerului pictat cu albul norilor ca de ingeri. Culori de zambet, asteptat,  de  prunc frumos,  culori dragi mie, toate si in care  mi-am imbracat/invesmantat sufletul ca sa  pot rezista dupa aceea….

Australia este iubirea mea fiindca acolo traiesc  copiii mei . Fiindca este  imparatia curateniei si a bunului simt, fiindca oamenii sunt absolut dezinteresati de faptul ca tu ai o pana pe undeva, fiecaruia ii pasa doar de el atata timp cat ceilalti respecta regulile.Si, ceilalti le respecta. Eu sunt ca ei, mie nu-mi pasa daca cineva iese din tipar, nu-mi  pasa si nu judec si nu ridiculizez exceptiile de la regulile mele atata timp cat aceste exceptii nu frizeaza vulgarul, prostia si altceva neplacut, care sa ma afecteze pe mine.Eu simt ca nu trebuia sa ma nasc in tara asta, sunt altfel si am gasit, prin locurile pe unde am umblat, acest fel de-a trai altfel.

Acum, cu trecerea dintre ani simt si mai mult si parca ma doare un pic( in acelasi tiimp ma  bucur ) ca ei sunt inaintea noastra nu cu 6 ore si nici cu 6 ani ci cu 6 decenii, poate chiar cu un secol.

Pentru copiii mei este o sansa nemaipomenita ca sunt acolo, este ceva ce, dupa patru ani si jumate , nu mai realizeaza. Viata are greutati oriunde, insa, baza de plecare nu este aceeasi peste tot. Si nici imprejurarile, sansele si conotatiile politico-sociale,  nu-s aceleasi. Sunt niste norocosi .

La  Multi Ani, dragii mei Lara, Andreea si Cosmin! An Nou Fericit !Sanatate si bucurii !Tot ce va doriti in 2011 sa vi se implineasca!

Multumesc prietenilor mei din blogosfera, fie ca au sau nu blog, cei care m-au cautat sa-mi tina de...frumos in timp de precipitatii sau in vremuri senine.

Multumesc celor multi care nimeresc pe blogul meu (google.ro ) si afla ceva, ce ii intereseaza, de aici. Multumesc.

La Multi Ani, tuturor!

AN NOU FERICIT!