Category Archives: Vizitati gradinaelisei

Răsaduri de roșii și de ardei

Da. Acum ma laud. Ce sa fac si eu? Am, anul acesta, alta metoda de gradinarit: eco/bio/fara chimicale/naturala. Asa ca iata cum arata rasadurile mele pe care  NU le-am stropit cu merpan sau previcur impotriva phitophtorei/ciupercii care provoaca acea “cadere a plantutelor”. In schimb le-am stropit de la inceput cu apa de cenusa si de curand, doar o data,  cu zeama de foi de ceapa. De altfel se si vad pete rosietice pe pahare si pe frunze. Le-a placut, maine le mai dau o portie caci am fiert inca o  data  foile de ceapa. Sa vedem cat ma tine ideea asta de biologic crescute plantele pe care le mancam.

 

 

   

 

 

 

 Semanatul: in 22 februarie

Repicatul: in 13 si 19  martie, cand aveau patru frunze, ori ,  macar trei.

Seria a doua de rosii,  semanate in 7 martie,  nu le-am repicat inca

 

Este Lună Nouă …

…de azi putem trece la insamantari in spatii deschise.

Eu am semanat acum doua zile in lada din curtea gainilor, aia ce sta pe lemne  ,  la soare , asa:  spanac de doua feluri (care va ramane acolo pana la cules ), ridichi, salata, rucola si rasaduri de brocoli, varza Bxll, castraveti de salata si dovlecel. Astia din urma o sa-i transplantez la locurile lor, dar dupa ce rasar, daca mai anunta bruma sau inghet o sa-i pot proteja.

In gradina am sapat cu harletul o portiune,  pe care voi semana mazare, arpagic,  usturoi, spanac, salata, ridichi.

Se sapa atat de usor,  doar cararea batatorita se sapa mai greu,  in sensul ca raman bulgari, caci de intrat, intra harletul foarte usor, insa in rest, nici nu trebuie sa apas cu piciorul,  harletul intra usor. Cred ca fiindca nu am arat asta toamna, am acoperit cu un strat,  destul de gros,  de gunoi si pamantul este atat de reavan, de negru si de frumos ca-ti vine sa-l pupi.

Mai rau este cu sotul  meu caruia nu-i place  “pionieratul”, el este un conservator notoriu, sa facem cum am facut de 30 de ani, de ce sa ne schimbam acum modul de lucru, zice el?

Pai,  simplu: eu m-am plictisit sa fac la fel si sa muncesc doar pentru recolta finala, vreau sa-mi placa tot, nu numai culesul. Apoi, daca nu mai stropim cu fungicide si insecticide chimice poate ca o sa se si strice niste recolte dar macar ce ramane va fi de calitate,  adica bio, ha, ha, ha!

Asta cu bio ma face sa rad. Nu-i asa, ar trebui sa treaca zece ani in care sa stea pamantul nelucrat si nestropit ca sa fie apoi recolte bio. Totusi, sa vedem ce se intampla cu pomii, caci nu are timp sa ii stropeasca si eu nu-l presez deloc .

Si sa nu mai zic faptul ca ,  citind despre importanta pietrelor din sol, care pietre echilibreaza mineralele necesare  in sol, ei bine, ieri a fost o intreaga tragedie cand i-am spus sa nu adune pietrele si nici ramele (asa faceam, fiindca aveam gaini,  adunam si ramele  ) . Asa ca azi m-am grabit sa sap eu cat mai mult , fiindca nu cred ca nu aduna pietrele, este prea incapatanat, ca de ce nu facem cum zice el?! E leu, ce sa mai….

Răsaduri la două săptămâni de la însămânțare

   

 

 Daca vom compara cu rasaduirile din anii trecuti vom vedea ca am schimbat unele lucruri, nu fiindca am vrut sa fie mai bine, asta fiind in general motivul unei schimbari, ci pentru ca am vrut sa ma crut. Rasadurile trebuie mutate din fereastra pentru a deschide geamul, ori cand erau in laditele  de lemn , erau foarte grele, “mi se punea in sale”, asa ca am hotarat sa seman in cutii mici. Astfel, nu am mai respectat nici semanatul pe randuri ci prin imprastiere. Nu e mai bine, dar este mai bine pentru mine. Asa ca , rasadurile de anul asta sunt dese, lungi si pe cate jumatate de suprafata rasarite, pe cealalta, poate ca inca germineaza. Probabil ca partea rasarita a stat intre calorifer si perete, caldura de acolo fiind mai puternica ,mai ales ca avem, pe perete, folie de aluminiu reflectanta de caldura. Is multumita. Oricum asta este doar prima serie de rosii,voi mai semana maine a doua.

Lucrarile la rasaduri au fost doar de udat (o singura data cu apa de cenusa) peste plante, apoi aerisirea camerei de la 24 grade C la 18 grade C, asta fiind bun si pentru calire. Ma rog, doua cutii de ardei le-am uitat pe balcon si azi de dimineata cand le-am gasit erau cam fripte de ger c-au fost temperaturi negative afara.

Petuniile si rucola le-am semanat tot asa, prin imprastiere .

Le  ud destul de rar de teama caderii plantutelor.

 

Maine seman celelalte soiuri de rosii si altele, poate ca dovlecei,  castraveti si flori, caci am gasit phlox, verbina,  busuioc si alte seminte din anii trecuti.