Monthly Archives: aprilie 2013

Aștept și-mi amintesc

Este o vreme rea de buna sau buna de rea, adica ploua – in sfrasit a plouat si la noi, multumesc Lui D-zeu! ) – este frig, abia s-a potolit vantul  si 10 grade C este cam putin ca sa ies afara.

iubita mea Lara NicoleSi in asteptarea zilelor mai calde si insorite ma reintorc in trecut (ha! ce bine ca am unde 😉  ) si rasfoiesc Amintirile mele. Si dau de postari care ma ajuta sa depasesc orice mi s-ar intampla, fiindca trairile mele sunt fundamentul pe care imi ridic mereu si mereu existenta si prezenta. Amintiri despre fostii mei elevi minunati, cu care m-am intalnit la 25 de ani, amintiri din perioadele in care am trait zile minunate cu nepotica mea, cu copiii mei din Australia. Si toate astea, amintirile mele, sunt ca un drog, ba nu, ca un pansament, ba nu, ca un vis despre ceea ce a fost si mai poate fi.

Daca ati ratat, daca m-ati cunoscut abia de curand, daca doriti sa cititi , deschideti categoria Amintirile mele din coloana dreapta a paginii principale.

Ardeii si roșiile din răsadnițe

ardei ardeiardei

ardei ardei ardei

Anul acesta nu am mai avut puterea sa manevrez alte sute de ghivece pentru a repica ardeii. Mai mult, ardeii, cand se repica, nu este indicat sa se introduca in pamant mai mult decat erau in rasadnita, asa ca, daca erau lungi  nu-i putem scurta. Cred ca, de fapt, ardeii, ca si alte leguminoase cum este conopida, brocoli etc nu se repica. Nu este indicat sa se repice decat pentru un singur motiv –  acela ca odata mutati in gradina, pe timp cald sa nu se ofileasca plantele, ele fiind transplantate cu tot cu pamantul din ghiveci. Dar eu, in anii in care nu faceam rasaduri, caci au fost si ani din aia, multi, cumparam din piata si ii plantam seara si de preferat cand a doua zi era noroasa sau ploioasa, iar daca nimeream o perioada insorita le montam fiecaruia cate-o umbrela dintr-o foaie de revista, doar o zi, pana se prindeau radacinile. Nu ma intrebati ce era daca batea vantul !

Asa ca, ardeii mei nu-s nici lungi, desi nu au prea avut soare, nu-s nici desi – ca asa i-am semanat, mai rari, nu-s nici galbeni – ca ii ud cu zeama din foi de ceapa , nu-s urati, dar nu ma laud.

Decretez: ardeii si cele din familia verzei nu se repica.

Dar, din acelasi motiv ca nu mai puteam, mi-a ramas si o jardiniera cu rosii care nu au fost repicate. Daca am nevoie si de ele, le apelez, daca nu , le daruiesc.

rosii rosii repicate rosii repicate in jardiniere

vinete de la banca de gene rosii grandy wine rosii albenga

Nici vinetele nu cred ca se repica din aceleasi motive ca si ardeii. Singurele care-i musai sa fie repicate sunt rosiile si motivul este scurtarea  tulpinii, dezvoltarea radacinii si , posibil, cresterea vigurozitatii plantei (dar asta se poate face dandu-i „alimentele” necesare ).

De-a-lungul anilor, de cand facem rasad de rosii si repicarea lor in ghivece, apoi transplantarea cu tot cu pamant in locurile definitive din gradina, am mai observat ceva: toamna, cand smulgeam vrejul uscat, la finalul vegetatiei unei plante de rosie, am obsrvat ca radacinile pe care le aveau formate in ghiveci nu se dezvoltau, practic erau in acelasi stadiu ca la plantare. Planta dezvolta radacini din tulpina ingropata de mine in pamant si, poate, apa nici nu ajungea pana la radacinile din ghiveci, caci e mare seceta pe aici, desi prin tara sunt inundatii.

Deci, voi corecta asta, cumva, anul acesta, voi incerca sa plantez rosiile pe orizontala si  nu pe verticala (adica fac din tulpina un cerc pa orizontala si nu voi mai face gropi asa de adanci- asta fiind valabil doar aici, la mine, unde panza freatica este foarte jos, la mai mult de cativa metri, deci plantele traiesc doar cu ce vine din cer si de la furtun, pe cand in gradinile de pe Valea Oltului – un cartier din apropiere –  seceta nu a influentat cultura din anii secetosi). Pentru asta, musai sa las rosiile neudate cateva zile, inainte de plantare in gradina,  sa fie flexibile, ca sa pot sa le indoi fara sa se rupa, ceea ce nu stiu cum voi face.

Azi, si azi, este scump soarele, a picurat un pic, ca in alte dati cand zicea „ca ploua in centrul tarii” si stam la 10 grade C si vant . Sanatate sa fie, ca-n rest…