Azi aflu ca apa, chiar si doi litri pe zi, nu este asimilata de organismul nostru daca nu stim sa o „consumam”. Adica (asta stiam si eu ) apa nu se bea repede (ci cu inghitituri mici) , nu se inghite direct ci se mesteca in gura cu saliva ca sa devina la consistenta fluidelor din corp, limfa si sangele (adica mucilaginoasa ). Asta nu stiam. Apoi, azi se spune ca ceaiul este mai bun decat apa, ceaiul verde si ceaiurile de plante medicinale. Bine ca am aflat ca de la o vreme inghit asa de greu apa (mai ales cea cu medicamente) ca-mi ramane in gura de parca ar avea noduri. De acum o s-o mananc, o mestec.
Acum ceva vreme am urmarit la Viasat History un episod dintr-un documentar despre indreptarea obiceiurilor de a manca a englezilor. Astfel, erau, in program, noua persoane din care se faceau trei grupe, fiecare grupa avea un program de viata si de masa specific unei perioade istorice: perioada victoriana, perioada eduardiana si perioada anilor 1920.
Acestora li s-a explicat cum sa manance. Indiferent ce aveau in farfurie (si cele trei grupe aveau mancare diferita) trebuiau sa mestece dumicatul in gura de 32 de ori dupa care dumicatul devenea fluid si dand capul pe spate inghitea cat putea dintr-o singura inghititura, restul trebuia scuipat intr-un bol.
Ideea este ca mancarea din dumicat sa devina fluida ca atunci cand o inghiti sa fie asemanatoare, la consistenta, cu fluidele din organismul nostru.
Alta ideea , cea principala, era ca oamenii sa invete sa nu fie hulpavi, sa manance incet, sa ajunga la creier informatia de satul inainte de a termina tot din farfurie, sa nu se ingrase, deci …da.
Azi am inteles ca, de maine, mancarea o voi bea si apa o voi manca.