Ma duc pana la gara, la oficiul postal, sa iau trei timbre si sa pun trei felicitari la cutie. Intru, la ghiseul cu clienti, una, care avea altceva in fisa postului, ridica capul, apoi trupul si pleaca alaturi zicandu-mi ca…vine imediat.
Dupa cinci minute vine consacrata scaunului de la ghiseu, imi zambeste larg ca, doar, ne cunoastem, de la ea am luat suta de timbre si la ea am depus suta de scrisori ce contineau seminte de rosii, asa ca isi permite. Isi permite si se apuca sa-si faca ordine prin jur, ia o hartie din stanga si o pune in dreapta si invers, apoi deschide un sertar din care nu ia mai nimic, dar nu-i tace gura ca alaturi este aialalta, cu alta fisa a postului. Primul lucru pe care l-a zis a fost ca miroase a tuica de prune. Eu, simtindu-ma „curata” (nu beau deloc daramite dimineata si mai ales de prune, nu , ca nu am decat piersici in curte), insa m-am simtit ca dracu cand tipa repeta observatia dupa ce ma serveste, cu incetinitorul, pe mine.
Vazand eu ca nu are de gand sa ma intrebe ce doresc, desi i-am lasat destul ragaz sa o faca dupa ce-si aduna tandaflendurile, taman cand deschide iar sertarul si vrea sa se uite la telefonul celular zic: timbre pentru Australia aveti? Trei va rog.
Lipesc timbrele acolo ca nu era nimeni, o batrana (dar eu ce-s? de ma pune sa-i ridic 15 kile de pachet primit?) ma roaga sa o ajut. Avea un carucior din ala de semana cu cel de moara, pentru saci, unde vroia sa-i pun eu pachetul. Incerc sa-l ridic, vad cat e de greu si-i zic ca tin eu carucuirul ca e prea greu pentru mine. Acuma, ce vina am eu ca pe strada arat de 45 de ani iar testul cu varsta creierului mi-a dat 40? „Batranica” se uita crucis la mine, eu zic ca tocmai am o lombosciatica de la curatenie (si nu am mintit), ma rog, femeia invoca neamurile, prietenii si vecinii care nu-s acolo sa puna ei mana la treaba si eu tin tare de caruciorul pe care sta sacosa cu pachetul urias si pe care femeia il leaga cu un gum-elastic ce nu mai ajunge sa se incopcie odata…. Apoi ii deschid si ii tin usile sa iasa si ii raspund la multamiri cu toata nerabdarea de a pleca odata de acolo.
In drum spre gara , de pe bicicleta, aud „doamnaaaa, doamnaaa…” si ma opresc: nenea cu care imi fac pomana, cateodata, se apropie sa-mi zica cum ca el are un sul de sfoara cu care eu pot sa leg rosiile, cand sa mi-l aduca? E prima oara ca imi ofera nenea asta, sau oricine altcineva, mie, ceva gratis. Dar ma insel ca nu-i gratis, fiindca imi raspunde la ce ai nevoie cum ca ceapa nu mai are deloc. Eu ii reprosez (imi permit ca ne cunoastem de atata vreme ) de ce n-a venit mai demult sa-i dau ce aveam in gradina, el o schimba ca ii muta din bloc ca se demoleaza si ajunge la azil ,eu: las’ca-i bine la azil ca-i mai multa lume si nu bolunzasti de cap si uite asa, acum pe la patru si jumatate va veni sa-mi aduca sfoara. Sapunul nu mi s-a terminat.
De fapt, ce vor oamenii de la tine cand te cunosc o leaca? Sa-i pasuiesti, sa fii concesiv, sa le induri si sa te foloseasca in interesele lor.