Daily Archives: 22 iunie 2010

Siniştrii sinistrează toată ţara

Cutremur.Distrugeri,morţi,răniţi,oameni păgubiţi de tot ce aveau.Într-o zonă restrânsă a ţării.Inundaţii,la fel,oameni morţi,răniţi şi lipsiţi de adăpostul ce-l aveau,casele şi gospo dariile lor.Zone restrânse cu oameni sinistraţi.Restul ţării sare în ajutor.Se adună ajutoare pentru sinistraţi.Ei sunt afectaţi pe rând,ba în 2005,ba în altă perioadă,ba într-o zonă,ba în alta.Ne rugăm pentru ei,le săream în ajutor cu bani şi obiecte de imediată folosinţă,mâncare şi haine,pături şi corturi.Solidaritate.Oamenii ştiu să se ajute la greu,căci greul căzuse doar pe unii pe care noi ceilalţi îi compătimeam şi cărora le săream în ajutor.

Astăzi,după o conducere defectuoasă a ţării, timp de când preşedintele ţării este Băsescu Traian,astăzi se pare că suntem toată ţara sinistraţi.Se crează fondul solidaritatea=mila pentru milogii care nu au ştiut să fure.Milă pentru oamenii cinstiţi ce şi-au câştigat tot ce au prin muncă şi nu prin hoţie.Am ajuns la mila lor,a HOŢILOR DE LA CONDUCEREA ŢĂRII.Ei îşi donează salariile ca să ne ajute pe toţi,pe toată ţara fiindcă ei au din ce trăi,ei au averi,afaceri care merg strună în condiţii de criză,ei pot să se lipsească de salariile lor uriaşe,iar noi nu ne putem lipsi de 25 la sută din salar şi nici de 15 la sută din pensie.

Noi suntem nişte milogi,milogi ai netrebnicilor pe care voi cei 5 milioane i-aţi votat prin votul al doilea dat basescului.

Guvernul.Această instituţie a ajuns să aibă,în regimul băsescu,o singură îndeletnicire,aceea de împărţire a banilor de la buget.Nici măcar nu le pasă că bugetul putea fi sută la sută şi nu 25 la sută din cât ar trebui să fie fiindcă ei ştiu că nu se colectează tot ci minimul posibil atât cât dăm noi din pensii şi salarii,atât cât este impozitul pe proprietăţi şi gata.Evaziunea fiscală este uriaşă în aceşti ani.Pe nimeni însă nu interesează asta.De ce? Fiindcă tot ei,ei,oamenii politici de la guvernare,ei sunt şi afaceriştii cu evaziunea fiscală.Ei sau clientela lor politică.Banii cheltuiţi în campaniile electorale ca să iasă din nou preşedinte băsescu sunt enorm de mulţi.Cineva i-a pus la bătaie iar acum trebuie să şi-i recupereze.Cum?Simplu.Asa cum vedem.

De fapt suntem două ţări întruna singură.Ei şi noi.Ei,hoţii ,conducătorii pedelisti,cei care învârt milioane de euro chiar şi acum când,chipurile,nu mai sunt bani pentru pensii şi salarii integrale şi noi,ceilalţi,sinistraţii,cărora ei ne sar în ajutor cu propriile salarii.

Câtă umilinţă!!!!

No basescu day

Guvernul actual al Romaniei  trebuia sa ia masuri pentru a asigura venituri la buget pentru a putea plati pensii si salarii si sa aduca prosperitate  fiecaruia si tuturor.

Guvernul actual al Romaniei   nu-si asuma nicio raspundere fata de poporul roman.

Guvernul Romaniei modifica legi pentru a absorbi banul public in buzunarele propri.

Guvernul Romaniei modifica legea pensiilor astfel ca  pensiile sa reprezinte restul care ramane dupa marea lor hotie din fiecare an.

Guvernul Romaniei a desfiintat  licitatiile pentru lucrari publice pentru ca sa nu mai existe contestatii.Ca sa fure mai usor si fara dureri de cap.

BASESCU ESTE MARELE CONDUCATOR AL

TUTUROR INSTITUTIILOR FUNDAMENTALE ALE

STATULUI,LEGISLATIVA,EXECUTIVA SI

JUDECATOREASCA.EL ESTE PRIMUL

RASPUNZATOR DE TOATA ACESTA SITUATIE IN

CARE SE AFLA TARA SINISTRATA.