Tatăl meu Vichente

Cand a fost copil a facut scarlatina si drept urmare o boala de inima.Era un om inalt,sfatos,admirat de lumea prin care trecea atat ca statura cat si ca omul care era.Ii placeau caii si cu asta se ocupa.La noi in Banat  aceasta indeletnicire se numea pilarit.Cumpara cai de peste hotare si ii aducea in Romania si ii comercializa.Erau un grup de prieteni,cei mai de vaza oameni din comuna noastra care se ocupau cu asta.Inainte de…adica intre cele doua razboaie.Ii placeau atat de mult caii incat cand au venit nemtii la noi in curte dupa cai,printre altele ,el si-a ascuns calul cel mai de suflet al lui dupa sura,adica dupa sira de paie crezand ca nu-l vor gasi.Atunci neamtul a indreptat pistolul inspre el si a zis: „dai calul sau trag”.Si tatal meu a plans cand i-a luat calul.Acolo,dupa jireada de paie l-a cautat mama dupa ce murise fiindca ea auzea c-o striga:  Aniiicooooo!!!! Si fara teama ci cu speranta se ducea fie zi,fie noapte dupa jireada de paie sa-l gaseasca.Ani multi a crezut mama mea ca el,tata,se va intoarce.Era sa-si piarda mintile,dar a intarit-o Dumnezeu.

Chente,acesta ii era diminutivul de la Vichente.Parintii lui,adica bunicii mei au trait ,cred ca si s-au nascut in Sarbia,poate ,adica asa este,tata avea  ceva sarbesc in el .Dar a avut ghinionul ca atunci cand s-a imbolnavit sa nu fi fost tratat si astfel la 38 de ani a murit.Imi amintesc seara cand a venit de la spital ,din Timisoara.A intrat in casa,noi eram in jurul mesei,mai erau si ajutoarele mamei la lucru care faceau parte din familie si el a intrat si a zis:  :Am venit sa mor langa fetele mele” Eu aveam 4 ani si vad scena.Tata purta cizme de calarie maro lustruite foarte tare,pantaloni de asemenea din aceia care intra in cizme si deasupra se largesc,din in sau canepa,nu stiu exact,iar haina,haina lui era dintr-un postav gros cu guler mare de blana in forma de sal si se numea iancal.

Apoi,scena cand murea dupa ce doctorul Patis i-a administrat,din greseala,camfor in sange.Ultimul gest al tatalui meu a fost un pumn dat doctorului de l-a varat sub masa .Era tata pe o canapea de plus cu model frumos de flori,canapei ii spuneam noi si acolo s-a stins tata.Mama ne-a trimis la cei trei nuci(langa care era cate-o gramada de nizip-era casa in constructie) sa ne rugam.Si vad scena.Ingenuncheate langa nuci ne rugam  asa: „Doamne da ca taticu sa nu moara!”  Asa ma rugam eu la 4 ani.Apoi vad scena portii deschise,eu tineam de-o parte si sora Luci de cealalta parte sa intre mamica cu caruta,venind de la camp.Ea,trista si iscoditoare la ochii nostri,dupa care ramanea trista.Mult dupa aceea,cand am devenit mari, ne-a spus ca ea credea ca tata s-a intors si noi ii puteam arata asta din ochi.Dar ochii nostri erau tristi,ochi tristi de copii care cunosc greutatile vietii prea devreme.

Tata este inmormantat in alt cimitir,tot ortodox(avem doua ortodoxe) in cripta familiei lui unde sunt si bunicii,adica parintii lui si fratele lui. Fie-i tarana usoara! Dumnezeu sa-l odihneasca !