Daily Archives: 5 aprilie 2010

Tatăl meu Alexandru

Caram apa cu ghiscanul(ceva ca un ulcior dar din tabla smaltuita) destul de departe,doua strazi mergeam pana la coltul in care, pe cand aveam eu 7 ani, era fantana arteziana.Era greu,de 10 litri si-l puneam plin.Astfel mergeam indoita.Inchipuiti-va un copil de 7 ani,slab si pricajit carand indoit din talie in partea opusa si aproape schiopatand la fiecare pas.Si pe una din strazi statea in chirie,la o casa nationalizata(din care proprietarii erau deportati) ce acum devenise proprietate de stat,el.Un om care iesea din curte ,cand ma vedea cu ghiscanul plin ,sa ma ajute.Mi-l ducea pana la celalalt colt sau pana acasa la noi fara sa intre.Nu aveam habar daca o cunoaste pe mama,nici nu ma interesa,nici nu l-am intrebat nimic.Doar ca eram bucuroasa ca ma salveaza de la greu.Atat.

Dupa o vreme,adica atunci cand aveam eu 8 ani,mama ne-a luat pe toate si ne-a spus ca poate o sa vina la noi un om bun care sa ne ajute si noi poate ar fi bine sa-i spunem taticu.Singura care avea ceva impotriva era bunica,mama mamei(care nu l-a placut pe el niciodata). Pe mine m-a placut in schimb el,adica taticu ,fiindca mama mea ne-a invatat sa ne ducem la el si sa-i zicem asa: taticule,a zis mamica sa-mi dai mie ouale din cuibare.Si el mi le dadea.Eu am putut sa-i spun asa fiindca eram cea mai mica.Si el ma lauda ca-s harnica si asta ma incanta si ma motiva.Am invatat multe de la el,sa mananc fructe si legume crude(ceea ce mama nu prea facea,ei placandu-i doar sa le admire si sa le vanda).

S-a inhamat la caruta noastra grea tare si a scos-o,pana la urma, la liman.El era de factura de stanga,copil sarac de langa Cluj plecat in lume sa-si gaseasca norocul,cum se spune.A stiut la ce se inhama,insa pana sa vina la noi nu avea nimic al lui,nici casa nici copii,nici gradina,ci doar rude mai mult sau mai putin sarace.Nu stiu ce si-a zis el,cum a gandit, ce a inclinat mai mult in balanta insa da,mama si noi l-am facut sa se simta acasa la el,acolo la noi.

Tata Sandu si-a pus amprenta pe curtea si gradina noastra,a innoit pomii,a plantat piersici de cultura de 2 soiuri care ne-au incantat pe noi fiindca pana atunci noi nu  aveam decat  peri si meri in gradina si pruni.A plantat ciresi,fiindca livada cu ciresi ne-a fost luata,a plantat vie ,tot in gradina casei fiindca si via ne-a fost luata si apoi distrusa de harnicii colhoznici.Ma rog,la noi,la un moment dat era raiul pe pamant.Dar,trecuse perioada in care ei lucrau la zootehnie din greu.Acum cultivau gradina si mama mergea la Jimbolia,miercuri si sambata si vindea produsele,tata ii ducea lazile si cosurile la autobuzul care -i ducea pe oameni la Jimbolia si astfel ei faceau bani.Iar eu,de la facultate ii spuneam la telefon ca-mi trebuiesc bani sa-mi cumpar haine,iar cu banii primiti plateam excursia.Mai rar imi faceam si haine insa cartile si excursiile erau pe primele locuri.

Tata insa avea si o mare meteahna.Fuma,fuma exagerat de mult.Astfel ca noaptea avea ,la o varsta,accese de tuse caci credeam ca se va inneca in tuse.Si asta s-a intamplat pana cand a murit mama mea si apoi s-a lasat complet de tigari.A mai trait sapte ani dupa mama si a murit de o forma de boala la plamani,zic eu ca din cauza fumatului.

Tata a fost toata viata angajat la stat,la ferme si gradini botanice si cand a venit la noi  a continuat sa fie si angajat si sa lucreze alaturi de mama in gradina si curte,la animale si pasari.Fiindca mare parte din timp fusese de noapte,la granita,la un punct de cercetare de acolo unde pazea noaptea.Mai apoi a  lucrat  si in  schimburi.Asa ca avea pensie si s-a descurcat fara ajutor de la noi.Singurul lucru care-l bucura pe tata cand ne duceam acasa era sa-i ducem un bilet de loto.De multe ori si pe asta il uitam.Dar usor dezamagit si in zeflemea zicea: nu-i nimic,las ca-i bine,sau ne lua peste picior ca altadata sa ne amintim.

Stia sa povesteasca.Povestile lui durau ore.Eram mica,stateam inca la casa veche si cum in gradina aveam vie faceau vin.Langa noi era o casa nationalizata a vecinilor dusi pe Baragan si acolo s-a facut un atelier mecanic al unei intreprinderi de stat.Si oamenii ieseau de la lucru si intrau la noi sa bea vin,cu paharul(adica le vindea cate-un pahar) si eu auzeam din camera alaturata povestile.Tata povestea din razboi caci fusese pe front.Avea si o cicatrice in obraz de la un glont.Si povestea atat de frumos si cu drag despre perioada aceea de parca ar fi fost in concediu.La el,la tatal meu,am vazut eu pentru prima data ce inseamna dragostea de patrie,prin exemplul personal.

La inceput ,cand a venit tata Sandu la noi lumea era cam reticenta.Era greu de acceptat fiindca nu avea un statut asemanator cu cei din comuna noastra,era venit de la oras si angajat la stat.Inca nu-si facuse un nume,lumea nu-l prea stia,insa a sfarsit iubit,respectat si regretat de oamnenii din sat fiindca toata lumea si-a dat seama ca era un om bun  si harnic si ii ajuta pe ceilalti cu stiinta lui despre gradinarit.Stia sa altoiasca.Pomii mei de aici sunt de el altoiti si adusi si plantati,in afara de cires care-a fost adus de mama.Da…si altoia si trandafiri.In gradina avea cateva randuri semanate si vara altoia la ei,apoi ii vindea.Oamenii il chemau acasa sa le altoiasca pomi si el se ducea Duminica dimineata.Nu,nu era credincios.Poate ca pana la urma l-a gasit pe Dumnezeu,eu ma rog sa-l fi gasit si sa aiba grija de sufletul lui.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-i fie tarana usoara!

Tatăl meu Vichente

Cand a fost copil a facut scarlatina si drept urmare o boala de inima.Era un om inalt,sfatos,admirat de lumea prin care trecea atat ca statura cat si ca omul care era.Ii placeau caii si cu asta se ocupa.La noi in Banat  aceasta indeletnicire se numea pilarit.Cumpara cai de peste hotare si ii aducea in Romania si ii comercializa.Erau un grup de prieteni,cei mai de vaza oameni din comuna noastra care se ocupau cu asta.Inainte de…adica intre cele doua razboaie.Ii placeau atat de mult caii incat cand au venit nemtii la noi in curte dupa cai,printre altele ,el si-a ascuns calul cel mai de suflet al lui dupa sura,adica dupa sira de paie crezand ca nu-l vor gasi.Atunci neamtul a indreptat pistolul inspre el si a zis: „dai calul sau trag”.Si tatal meu a plans cand i-a luat calul.Acolo,dupa jireada de paie l-a cautat mama dupa ce murise fiindca ea auzea c-o striga:  Aniiicooooo!!!! Si fara teama ci cu speranta se ducea fie zi,fie noapte dupa jireada de paie sa-l gaseasca.Ani multi a crezut mama mea ca el,tata,se va intoarce.Era sa-si piarda mintile,dar a intarit-o Dumnezeu.

Chente,acesta ii era diminutivul de la Vichente.Parintii lui,adica bunicii mei au trait ,cred ca si s-au nascut in Sarbia,poate ,adica asa este,tata avea  ceva sarbesc in el .Dar a avut ghinionul ca atunci cand s-a imbolnavit sa nu fi fost tratat si astfel la 38 de ani a murit.Imi amintesc seara cand a venit de la spital ,din Timisoara.A intrat in casa,noi eram in jurul mesei,mai erau si ajutoarele mamei la lucru care faceau parte din familie si el a intrat si a zis:  :Am venit sa mor langa fetele mele” Eu aveam 4 ani si vad scena.Tata purta cizme de calarie maro lustruite foarte tare,pantaloni de asemenea din aceia care intra in cizme si deasupra se largesc,din in sau canepa,nu stiu exact,iar haina,haina lui era dintr-un postav gros cu guler mare de blana in forma de sal si se numea iancal.

Apoi,scena cand murea dupa ce doctorul Patis i-a administrat,din greseala,camfor in sange.Ultimul gest al tatalui meu a fost un pumn dat doctorului de l-a varat sub masa .Era tata pe o canapea de plus cu model frumos de flori,canapei ii spuneam noi si acolo s-a stins tata.Mama ne-a trimis la cei trei nuci(langa care era cate-o gramada de nizip-era casa in constructie) sa ne rugam.Si vad scena.Ingenuncheate langa nuci ne rugam  asa: „Doamne da ca taticu sa nu moara!”  Asa ma rugam eu la 4 ani.Apoi vad scena portii deschise,eu tineam de-o parte si sora Luci de cealalta parte sa intre mamica cu caruta,venind de la camp.Ea,trista si iscoditoare la ochii nostri,dupa care ramanea trista.Mult dupa aceea,cand am devenit mari, ne-a spus ca ea credea ca tata s-a intors si noi ii puteam arata asta din ochi.Dar ochii nostri erau tristi,ochi tristi de copii care cunosc greutatile vietii prea devreme.

Tata este inmormantat in alt cimitir,tot ortodox(avem doua ortodoxe) in cripta familiei lui unde sunt si bunicii,adica parintii lui si fratele lui. Fie-i tarana usoara! Dumnezeu sa-l odihneasca !

Mama mea Anica

Postarile care urmeaza se refera la familia mea pe care o cunosc din copilarie sau din povestile mamei mele si vreau sa scriu ca sa ramana urmasilor mei  ,pentru ca acestia sa stie despre familia din care provin.

Mama mea,am spus-o in alte postari,o spun si in real,mama ca a mea nu a avut nimeni.Nu exagerez.Copiii inainte de toate,asa era mama.Nimic nu era mai important decat copiii ei.A ramas vaduva la 34 de ani cu 3 fete de 4,7 si 12 ani.Era in toamna lui 50 cand  circulau prin sat vorbele despre deportari.Ea nu stia fiindca nu-i spusesera,daca ne „ridicau” si pe noi sau ne lasau acasa.Am scapat de deportare dar cotele la hectar erau mult mai mari decat recoltele.Trebuia sa ne distruga.Dar mama mea a rezistat.Toata recolta mergea direct la „baza” nimic in curtea noastra si mai ramaneam inca si datori,datorie cu care o amenintau pe mama.

Noi nu am murit de foame,doar stiu ca o ladita  cu   marmelada era 4 lei si o aveam.Iar cand nu mai aveam nici asta mama mea si-a amintit de prietenul bun al tatalui decedat care locuia la 3 km de noi,in alt sat si care era sfab si intr-o zi m-a luat cu ea in caruta si mama si-a calcat pe demnitatea ei si,pentru noi,copiii ei,a indraznit sa-i spuna necazurile prietenului lui tata.Acesta nu a lasat-o sa zica aproape nimic fiindca stia.Ia zis doar asa:Anica,Domnul fie cu voi!Si ne-a umplut caruta cu grau,porumb,faina pentru paine,slanina,sunca si o capra.Da,o capra,caci vaci nu mai putea tine mama fiindca nu avea ce le da de mancare.Capra am numit-o Medy,fiindca asa i-a spus nenea acela ,Dumnezeu sa-l odihneasca!

Perioada mai grea decat aceea mama mea nu a avut in viata ei.A depasit-o.

Apoi s-a recasatorit,dupa 4 ani,cu tata Sandu care ne-a crescut si ne-a dat la scoli si, desi a vrut un copil si al lui, mama mea i-a spus:”le vezi pe astea 3?sunt fetele mele.Daca poti ca sa fie si ale tale bine,daca nu…pleaca”.Si atunci a fost o perioada critica ,singura din familia mamei mele la care am constientizat ca ceva nu-i in ordine.Tata s-a gandit si a ramas.Si noi am fost si fetele lui.A dat totul pentru noi,adica munca lui de zi si noapte. Si dragostea.

Mama mea iubea nespus florile.Impreuna cu tata Sandu au terminat casa din caramida pe care o incepuse tatal Chente(Vichente) prin 47-48 si cand eram eu intr-a XI-a ne-am mutat la elecricitate.Intre cele 2 case,casa veche si casa noua era un spatiu cat frontul stradal in care tata a plantat ciresi si visini,caisi si meri,peri si vita de vie si multi trandafiri.Era o splendoare sa stai in zi de sarbatoare pe banca din curte intre toate minunatiile astea si mama mea avea o vorba:”Doaaaamneeee,acum cand avem de toate,cand voi sunteti mari si la casele voastre cand totul este asa de frumos si bine…acum sa mor???”

Mama mea a lucrat mult,tare mult in viata ei.Inainte de colectiv a lucrat pamantul singura o vreme si apoi cu tata Sandu.Cand a venit colectivul s-a angajat sa faca serele colectivului la noi in gradina,aveam gradina de aproape un hectar. Si ne-au luat-o,ca nu aveam voie sa avem nimic al nostru,totul trebuia sa fie la colectiv.Eu eram la liceu,stiu cand veneam sambata acasa cat era de mare sera si ce cald era inauntru.Eu imi luam o carte si un scaun si ma duceam acolo printre rasaduri.Era martie-aprilie.

Apoi mama mea s-a angajat la ferma. la  zootehnie .Acolo a muncit cel mai greu,dar se platea tare bine si ei,parintii nostri aveau nevoie de bani sa ne dea noua fetelor educatie,scoala.Se scula la 4 dimineata,se ducea la marginea comunei unde erau grajdurile si trecea pe langa „bici”(adica tauri) si tare ii mai era frica sa nu o omoare unul caci  mai scapau afara.Curatenia la animale si hranirea si adapatul lor in mod cu totul nemecanizat o sfarsea pe mama.O vedeam obosita,dar lucra cot la cot cu tata,care mai avea si servici de noapte.

Si astea toate cand avand 20 de hectare de pamant(avea mai multe dar o vreme a vandut din ele unora din Teremia ca ii trebuiau bani) putea sa straiasca boiereste din ele daca nu venea colectivul-buha rosie.

Era tare bucuroasa mama mea cand veneau Sarbatorile fiindca stia ca ne adunam toti acasa si ne vede pe toti deodata.Avea trei nepoti si trei copii si doi gineri.Pregatea cinci torte diferite din care ne punea si la pachet si cand plecam.Plangea sufletul in ea cand ne desparteam dar ochii ei radeau.Era un amestec de bucurie si tristete sfasietor,pentru ea.Sentimente pe care eu abia acum le cunosc cand si copiii mei sunt plecati departe.

Apoi a venit perioada de deschidere,chipurile, cand s-a deschis granita spre Iugoslavia si a inceput micul trafic.Mama avea pasaport cu 12 iesiri.A fost o perioada in care lucrurile frumoase,gustoase dar si utile(covoare ,blugi si alte haine) de acolo le aveam cu toti.Mama nu-si cumpara ei nici de mancare ca sa nu „strice” dinarii pentru ea sa-i ramana sa ne aduca noua cat mai multe lucruri.Noi ne bucuram tare mult.Copiii nostri de acolo stiu gustul ciocolatei si al altor dulciuri.Eu si sotul meu ,imbracati in blugi lucram la casa asta in care locuim,pana deveneau zdrente,adica moderni,fasii-fasii.

Apoi in 83 m-am dus cu mama la bai,la Slanicul Moldovei,intr-o vacanta.L-am luat si pe copilul meu cu noi.Mamei i s-au recomandat bai cu bule,asta stiu fiindca de aici i s-a tras.Dupa vreo 2-3 sedinte mama mea vroia sa nu le mai faca,dar eu nu am lasat-o.Si le-a facut pe toate.Dupa asta,de fapt si inainte de asta avea un nodul la san dar nu ne-a spus.Si dupa baile cu bule i s-a agravat.Cand ne-a spus o dureau deja oasele.Doctorii din Timisoara au zis metastaza.Eu nu am vrut sa las si am luat-o la Cluj.A facut radioterapie cu cobalt,i-a scazut nodulul,dar erau anii 80,sfarsitul lor si am crezut ca a scapat.Dupa aceea mama a mai suferit o interventie chirurgicala la Timisoara din care a iesit cu bine.Iar am crezut ca a scapat.Nu era malign.Totusi,in toamna lui 86 mama mea sta si ziua pe pat.Avea 70 de ani.Si a chinuit pana in 18 aprilie 87 cand s-a stins.Dumnezeu sa o odihneasca in pace.Azi mi-este atat de clara in minte si-n suflet imaginea ei… Si,da…era Vinerea Pastelui cand s-a stins si Luni,a doua zi de Paste am inmormantat-o.Fie-i tarana usoara!