Tag Archives: nepotica

Sfantul Nicolae sa te ocroteasca

Iubita mea, Lara Nicole, draga lu’bunica, scumpa lu’grandma, te iubesc, I love you, I miss you and iti urez La multi ani de ziua numelui tau! Da, Name Day, numele tau scump mie pe care-l pronunt in gand de zeci de ori zilnic, sa fie protector pentru tine toata viata.

Ar trebui sa-ti scriu acum de sute de ori te iubesc, te imbratisez, te ador, esti o fetita frumoasa, esti cuminte si buna, esti desteapta si vesela si asa mai departe, ar trebui sa-ti spun de multe, multe ori toate acestea pentru ca sa acopere cei doi ani de cand nu te-am vazut.

Dar iti spun doar cat ma bucur ca te vad aproape saptamanal, cat ma bucur cand esti buna cu dady al tau, cand ii soptesti ceva la ureche, cand iti ceri scuze daca neintentionat ai gresit, cum spui tu sorry la ureche. Cum mananci tu felurile de mancare separat, intai painea cu vegemite, apoi rosiile, apoi branza si eu iti tot spun sa le „mixed” si tu dai din cap ca NU. Si eu iti spun sa rupi painea in doua ca-i mai usor de tinut in manutele tale si tu spui Nooo.

Draga mea, Lara Nicole, ma bucur sa te stiu sanatoasa, ma ingrijoreaza ca incepi scoala la 4 ani, insa stiu ca este o joaca, nimeni nu o sa te puna sa faci carlige” si betisoare” de la inceput, un an este de acomodare cu mediul, cu lumea noua pentru tine, of, cat sunt de ingrijorata si ma rog sa incepi cu drag, sa-ti fie draga scoala ca sa fii bucuroasa si fericita.

Azi este Sfantul Nicolae, ziua numelui tau, scumpa mea Nicole si iti doresc sa fii fericita, copil drag si iubit ce esti!Sa vina Mosul si sa umple cizmulita pe care sper sa o poti definitiva  singura, cu asistenta parintilor tai dragi noua si dragi tie.

La multi ani! Te imbratisam! Te  iubim! Nepoata noastra draga Lara Nicole.

… de parc-am făcut sudură

…sunt aici , in Australia si am senzatia ca nu am plecat de randul trecut de aici, parc-am facut o sudura intre cele doua perioade, nimic nu-mi da senzatia de intrerupere, de discontinuitate.

Sunt bunica aceea care vrea sa faca totul bine, sa fie perfect, sa simta copiii mei ca viata lor este mai lejera, sa simta ca sunt de ajutor si ma bucur ca pot sa fac asta.

Lara Nicole s-a acomodat destul de repede cu mine. In prima zi a ridicat bratele s-o iau din patut, am parcurs ritualul cu greseli amendate de ea (am schimbat intai bluza de pijama), a doua zi am respectat regulile si, daca saptamana trecuta nu reactiona la plecarea mea de la gradinita, dimineata, saptamana asta nu mai vrea sa o las acolo. O ia o doamna educatoare si eu dispar fara sa-mi iau bye si cand ma duc dupa ea, la ora 4 pm, doar ma vede de la distanta si fuge in brate la mine.Asa ca uit sa mai  iau notitele zilei trecute, sa stim ce-a facut fata, cat a mancat, cat a dormit, daca a facut… si ce activitati a desfasurat.Totul este pe repede inainte, nu ne uitam inapoi, nu avem timp de amintiri, avem mereu alta treaba de facut si zilele sunt lungi, timpul s-a dilatat, o zi (desi de iarna) este lunga si orele petrecute cu Lara sunt in functie de cheful ei: daca ne pozam rade, daca mancam ii place pana da cu piureul in mine, daca ne spalam pe maini la chiuveta ar sta sa prinda apa orisicat, daca ne jucam in curte cu mingi le da in boscheti ca sa se duca dupa ele sa rupa frunze, apoi facem exercitii la o bara-sus/jos, sus/jos si, uite asa, nimic nu trebuie sa dureze, de toate cate un pic ca altfel plictiseala intervine sub forma de tipete si tavalit pe jos.

Da,  trebuie sa fii „spirt” pentru ca sa faci fata vitezei cu care un copilas trece de la o activitate la alta, altfel ai dat-o’n bara…Si eu  care ziceam sa stau cu ea toata ziua sa n-o mai duca la gradinita cat sunt eu aici…noroc ca nu se poate, ca-si pierde locul acolo si n-as fi reusit singura cu ea o zi intreaga. Pana m-as fi obisnuit trebuia sa plec acasa.

Apropo de „sa plec acasa” in a doua zi a mica mi-a adus geanta invitandu-ma diplomat sa o sterg de unde-am venit ca ce caut eu in viata lor sa le stric regulile stiute?Dupa o saptamana nu mai  vrea la gradi”. Dau cu rotile in gazon :O-O!, scap ceva pe jos :O-O!, uit sa iau ceva si ma intorc: O-O! si asa mai departe, O-O! este semn bun ca fata mea este bine dispusa, tzuc-o bunica pe ea de scumpa, frumoasa si devreme seara la culcare 😀

Am un laptop cu touch screen, poze nu am in el asa ca doar atat pot sa comunic celor care sunt interesati de viata mea in afara gradinii. Apropo, rosiile incep sa se coaca, deci mai devreme decat altadata .

Pentru nepoțica mea, Lara Nicole

Draga lu’bunica, acum cand tu citesti aceasta postare,  poate ca bunica nu va mai fi sa-ti vorbeasca. De aceea vreau sa-ti spun acum, ca sa stii. Azi este ziua verisorului tau, Tobias, are 6 ani si la toamna merge la scoala. El este germanofil asa ca va merge la Lenau, un liceu renumit din Timisoara.

Sa-i spunem impreuna, azi 23 martie, orice an ar fi,

LA MULTI ANI, TOBIAS!

 Alles Gute zum Geburtstag !

Pe langa Tobias, draga mea Lara, tu mai ai trei verisoare in America. Acum traiesc in Beverly Hills si sunt maricele: Clea are 19 ani, Celine are 16 ani si Grace are 9 ani. Acestea sunt rudele tale din partea tatalui tau, cele mai apropiate rude ale tale. Sa nu uiti asta, scumpa mea . Noi bunicile, sora mea,  Luci si cu mine va iubim pe toti ca pe ochii din cap, ca pe ceea ce ramane dupa noi, ca pe viitorul nostru. Sa fiti sanatosi cu totii si sa aveti noroc in viata!

Parintii vostri, Simona, Cosmin si Lucian sunt verisori primari, sunt copiii nostri si ei va iubesc ca pe  ochii din cap.  Ei sunt generatia dintre bunici si nepoti. Sa le dea Dumnezeu sanatate sa va creasca mari pe toti  si sa va bucurati impreuna fiecare unul de celalalt si de implinirile voastre. Bunica Eli te iubeste mult de tot. Esti in sufletul meu si in poze pe peretii casei in care locuiesc si ma incarc privindu-te cum zambesti sau razi dezinvolt si parca imi razi mie. Tu acum ai 1 an si jumatate si cred ca stii de noi,  fiindca,  atunci cand ne intalnim pe webcam, cand se deschide fereastra si tu esti deja instalata in scaunelul tau, cand ma/ne  vezi incepi sa razi si sa dai din manute in semn de hello si ne trimiti pupuci prin fluturasi care trec dincolo de ecranele noastre. Nu stiu de la ce varsta o sa ai tu amintiri, dar eu nu o sa uit primele tale cuvinte auzite de mine,  mami, daddy, dog, dirty si nu ne-am mai vazut de doua saptamani si mi-e tare dor sa te vad si aud, sa ma incarc pentru saptamana urmatoare cu amintiri dragi.

 Bunica te imbratiseaza cu toata dragostea din lume si se roaga sa cresti frumos, sa fii vesela si fericita, sa iubesti si sa fii iubita, sa ai noroc in viata! Te sarut. Be happy!