Tag Archives: bunica

Pentru mine este așa cum știu eu

Azi voi semnala ce mi-a facut mie rau netul asta. Stiu cat bine mi-a facut, multumesc pentru binele ala, mi-l face in continuare, fara net as fi murit de….dor, de dor si de….dor candva si acum. Dar cu net mor de nervi.

Stiam din copilarie (nu, eu nu prea invoc acea perioada decat rar) cum se face mancarea simpla, taraneasca, saraca in grasimi, mai rar cu proteine animale, adica, ce mai, de post. Caci, de musai, de nevoi, am cam postit cand toata recolta muncii mamei si apoi a parintilor mei a mers la stat, drept cote, iar noi posteam fain frumos cu tot felul de mancaruri sarace, asa cum se cere in post, nu-i asa?

Cu toate astea, desi stiu retetele mamei si ale mele din acele vremuri, acum caut sa schimb meniul cu tot felul de „chestii” gasite pe net. De ce? De curiozitate, din dorinta de nou, din nerespecatarea ziselor sotului meu, cand gateam ceva de pe net:” mai bine sa faci mancarea cu care m-ai obisnuit, lasa aventurile de pe net”. Dar, gata, de maine trec la „crumpi cu zama”, ” crumpi cu galuste si cu sos de paradaisa”, „papricas de crumpi”,  „supa de bulion” (am si uitat cum ii spunea, mama, bulionului) , „crumpi pe tava cu ludaie” si cam atat. Cam toate erau cu cartofi.

Sigur aveti si voi mancaruri sarace ca astea ale mele, de post, da. Poate ca , facandu-le bunicile  si mamele voastre, v-au lasat o amintire placuta si le iubiti ca pe niste pretioase care vin din trecut sa ne bucure sufletul. Va astept cu interes si cu drag si va multumesc daca, citind postarea asta a mea, veti lasa un comentariu, asa, ca feedback? Thx, dragilor!

Hora Unirii pe borangic

Este singurul steag pe care il am si este foarte pretios: l-a cusut bunica mea dinspre mama, pe la inceputul secolului XX, pe o panza de borangic ca sa fie un  stergar (prosop). Nu l-a folosit nici mama, nu l-am folosit nici eu, cred ca o sa-l pun in rama, desi este un stergar de 2 metri lungime.

Atunci romanii pretuiau simbolurile nationale si le „trainiceau” in lucrurile lor inconjuratoare  pe care le foloseau doar la sarbatori.

Am vrut sa am si eu un steag tricolor si m-am dus la Primarie. Portarul, dupa ce a inteles doleanta mea (sa-mi spuna cei de la Primarie de unde pot procura unul), s-a dus la secretarele din prima incapere si a revenit dand din cap ca nu. Am intrebat unde se pot gasi steaguri acum in preajma Zilei Nationale, zic si portarul mi-a dat un raspuns socant si pe aceeasi frecventa cu ce se intampla in zilele noastre in tara: „luati, doamna, unul de pe stalp”.

Aici nu am insomnii

Nu-mi vine sa cred cat de mult pot dormi aici, langa Oceanul Indian, cu aerul acesta care-i mai mult vant, cu ploile astea care-s mai mult rafale si rapaieli, cu toate ca uneori chiar nu fac nimic-nimic toata ziua (fiind ploi nu o duc eu pe Lara Nicole cu caruciorul la gradinita) , dorm de rup si ziua si noaptea. Adorm citind doua pagini, adorm doar daca stau la orizontala, adorm si tastand, chiar acum, desi este doar ora 22 (17 la noi in tara). Nu am insomnii ca acasa.

Altadata ma duceam pe jos pana la Wanneroo , colindam magazinele, imi luam o cafea la cutie, o inghetata si cascam ochii la lume. Acum nu m-am incumetat, inca, sa plec de acasa singura. Intr-o zi tot o sa colind micul centru al cartierului. Insa cred ca nepotica mea imi este suficienta, nici nu imi doresc sa ma comport ca un vizitator, de fapt tot ce era de vazut aici am vazut in 2010.

Sunt zile bune si zile mai putin bune si pentru ea, sunt zile cand  este happy, rade cu toata fetisoara ei minunata cand apar la gradinita si alearga in bratele mele, ma ia de gat si ma strange, eu o alint, o dragalesc si ea se bucura, ne bucuram amandoua. Acasa ne jucam, incepe si ea sa vorbeasca cu papusile, povesteste cu ele, le arata curtea unde noi doua alergam dupa mingi si dam suturi, unde ne uitam pe cer si vedem Luna ori curcubeul, unde cauta melcii doar sa-i vada(coabitam cu melcii, nu avem ce le face, au cochilii verzi sau albe si dorm pe frunzele plantelor din curte). Uite ca nu m-am uitat sa vad cum ii zice  melcului  in engleza…

Dar timpul petrecut cu nepotica mea este atat de scurt! Chiar aseara i-am spus bunicului (bucu ) ca mi-e mila de viata ei, cam 10 – 11 ore din zi petrece la gradinita, acolo mananca, doarme, se joaca, este instruita de catre educatoare si ingrijita de catre ingrijitoare. Dar de iubit, de dragalit si alintat, oare o face cineva de acolo? Nu cred. Asa ca saracuta de ea este avida dupa imbratisarile noastre, sta  ca un mielusel la mangaiat, la pupat, vrea in  brate langa inimile noastre pe  care stie sa le deseneze si sa zica cum fac ele: bum-bum. Asa ca seara trece repede, fiind franta de oboseala si fiindca dimineata se trezeste la 6 cateodata si de asta zic ca sta atat de putin cu noi . Noroc in weekend-uri cand abia asteapta sa plece cu masina oriunde, la shopping, la party, la masa de pranz, oriunde.

Nu am publicat aseara, de dimineata am lasat-o sa doarma pana la ora 8 aproape si am ajuns la gradinita la 8;35. Era vesela si bine dispusa ca si-a facut somnul fara sa o trezeasca nimeni. Este nor dar sper ca nu va ploua asa ca ma duc eu la ora 4 dupa ea. Intre timp am gradinarit, ceva de genul curatit teren de pir (in Ro ). Se pregateste si aici de primavara si vreau sa-i las cu gradina si peluza din fata casei curatite sa nu mai aiba treaba cu astea, insa mai mult de 2 ore nu pot lucra, ma dor mainile, asa ca mai am cateva zile treaba. Oricum, imi era dor sa fiu sanatoasa si sa pot lucra, asa ca acasa la mine. De azi intr-o luna pe timpul asta ma pregatesc sa decolez . Ce repede trece timpul , ce repede trece viata!