Am asteptat ziua in care nepoata mea, Lara Nicole, o sa-mi spuna pe nume. Nora mea imi zice Eli, asa ca si Lara a pronuntat usor cele trei litere. Dar azi, eram la shoping si cum statea ea intinsa in portbagaj (la schimbat daiperul) numai ce vad ca intinde mana catre mine si zice „baca”. Da, spune nora mea, asa iti zice, te striga si prin casa asa. Cred ca cine nu este bunica nu poate intelege cat de pretioasa este porecla cu care te striga nepotul/nepoata care vorbeste in engleza si intelege romaneste, iar eu nu ezitam, astea sase saptamani, sa pronunt „bunica”: iubita lu’bunica, scumpa lu’bunica, draga lu’bunica, bunica te iubeste, bunica vine la tine, bunica este bolnava, pe bunica o doare gatul, bunica nu mai poate sa stea in picioare cu tine in brate, desi seara la culcare i se spunea „night – night grandma”. Si ea: night- night 🙂
Da, sunt o baca fericita. Sora mea este bibi, prietena ea este camu, iar eu sunt baca. Deocamdata sau forever. Ador sa fiu baca (parca si fructul rosiei este tot asa 😀 )