Tag Archives: amintiri

Luna iulie,luna mea favorită …

Si te-ai dus dulce minune/si-a  pierit iubirea noastra/iulie-albastra,iulie-albastra/totusi,este trist in lume.

M-am nascut intr-o vara fierbinte si ,poate,secetoasa.A,nu,nu-mi  place sa beau ci sa stau in apa imi place,ca-s rac.Mai ies si pe marginea apei mai musc””” cu  clestii cate-o realitate care nu-mi place si intru inapoi in apa .

La soare stateam altadata sa ma bronzez.Imi amintesc ce faina eram bronzata si cum imi spuneam  ca eu o sa ma marit vara,bronzata.Imi inchipuiam eu ca si pentru acel El ,care va fi, va conta ca-s bronzata si frumoasa(fiindca nah,eram frumoasa tanara sau asa ma faceam eu-vorba bancului:daca te-ai facut frumoasa atunci de ce nu esti?  ).

Aiurea.Fetele gandesc complet altfel decat baietii/barbatii,ma rog,ele  viseaza ,iar ei sunt pragmatici,ele doresc iar ei vor,ele-s romantice iar ei realisti ,ele  isi  inchipuie iar ei actioneaza.

Ei,si uite-asa cand este sa-ti vina sorocul uiti de inchipuiri,de dorinte,de romantism si de tot ce  si cum  ai crezut tu ca se  va intampla intamplarea care pentru o fata,era pe vremea mea,ceva inedit.

Mai mult,nu suportam baietii blonzi cu ochi albastri,nici  mirosul lor nu-mi   placea, de sarut nu mai zic fiindca nu m-am sarutat cu niciun blond cu ochi albastri.Nu as fi crezut ca tocmai acest gen de barbat mi-era harazit.

Dar,nu despre asta am vrut eu sa scriu azi,in ultima zi de  iulie ci despre iulie luna calduroasa,luna de mijlocul verii,luna cand se coc rosiile si cand se pleaca in concedii-vacante. 1-10 august excursie in Delta Dumarii cu pontonul,1968.Cand ne-am intors pe tarmul marii aflasem ca au intrat rusii in Cehoslovacia,iar cand ne-am intors cu trenul la Timisoara, de la mare,prin Craiova,pe tren am cunoscut un oltean ce avea sa-mi faca zile fripte tot anul V de facultate.Un marin,mic de statura,brunet si cu ochii verzi.

Ieri am fost la R.T. si am stat cam mult,s-a intrerupt de 3 ori curentul si am plecat, insa ,revenind ca sa platesc toate facturile m-am reintors si acolo.O baba,ca nu pot sa-i zic batrana,era de vreo 85 de ani si purta pantaloni scurti,mergea bine de tot doar ca  coapsele  si gambele  ii erau la fel de zbarcite ca si tenul.Toata lumea se uita una la alta,caci erau femei,lor le pasa de asa ceva,nu ?….si-si zambeau cu subinteles.Babei nici ca-i pasa.Bravo,doamna,esti de-a mea.Daca erai in America puteai sa-ti pui si o pana undeva si nimeni nu intorcea capul dupa matale,dar in Romania….unde ne uitam la  sunculitele lu’udrea,la bustul ofertant al duduilor semidezbracate,asta conteaza,la asta ne uitam si asta alegem.Noi,femeile,fiindca barbatii sunt un pic mai sus cu intelegerea lumii de azi.

Iulie,ce frumoasa luna!Luna mea de nastere,Cristal m-a felicitat  ieri si asa mi-a amintit cat de repede trece viata mea. Viata mea este in fotografii si cineva,candva le va arunca, la  gunoi ,pe   toate,odata.Fiindca sunt prea multe ca sa  fie   pastrate de urmasi.

Pentru urmasi ramane blogul acesta.

Amintiri

Premiul acesta ORO  a declansat o rumoare,o vibratie in blogosfera demna de invidiat de catre  alte…categorii”””.A produs emotii,bucuria recunoasterii si senzatia ca nu scrii numai pentru tine pe blogul tau personal.Ce am simtit eu de ieri pana astazi??E greu de spus,insa este un semn faptul ca stau nedezlipita de computer,ca nu pot sa ma apuc de  treaba mea,care asteapta,care nu pleaca nicaieri,deci da  🙂

Imi amintesc acum de anii 80,mai exact 82,83,84,85,86.Erau anii in care eram solicitata la maxim,de catre mine.Faceam casa,pregatiri si ore cu duiumul in plus fata de incadrare,toate „ferestrele” mele din orar mi le umpleam cu lectii la clasele la care aveam 4 ore pe saptamana si mie si lor,copiilor de liceu,performerilor,nu le  ajungeau.Istorie,ed.fizica si alte materii(considerate mai putin importante si predate de colegi care preferau sa-mi ia locul in fereastra)  se transformau ad-hoc in fizica.Nu,nu predam noutati,faceam fixare prin rezolvari de probleme si de aceea elevii erau incantati,nu ii incarcam mai mult ci dimpotriva,le desluseam tainele unei metode ,logic,lucrurile deveneau limpezi si greul…usor.

Eram fericita.Obosita cumplit,era iarna,mergeam la Brasov la judetene.In timpul concursului/examen scris dupa ce am vazut subiectele,ca eram in comisie si apoi nu aveam voie sa parasim sala din scoala,la Saguna era,deci dupa ce am vazut subiectele ,am vazut cat sunt de grele si fireste ca m-am gandit la solutii,asteptam sa-mi vina ideea,sa am inspiratie,sa stiu rezolvarea inainte de a iesi concurentii din sala si sa stiu despre ce povestesc cu ei.Ei bine,atunci ,de data aceea, nu am gasit ,nu mi-a sclipit nimic,nu stiam cum se face  un subpunct desigur.Cel mai greu,cel despre creatie,cel pentru cei mai dotati copii in domeniu. Dar nici ceilalti nu stiau,colegii mei de la liceu erau detasati.Unul mai jovial zicea:concursul nu-i pentru mine…este pentru ei,pentru elevi,de aia sunt ei geniali ca pot da solutii la astfel de probleme…eu nu-s genial! Si radeam.Dar mie nu-mi dadea pace.Dupa ce-au iesit copiii aveam in program sa mergem la Poiana sa ne dam cu sania,sa stam la o cofetarie,sa mergem la Sura Dacilor si in autocarul care ne ducea la Poiana s-a auzit deodata un strigat prin zumzetul de fond:  STIU!STIU CUM SE FACE!  Si fata mea mica,acoperita partial de un fes crosetat de mama mea,alb ca neaua de afara, se schimonosi intr-un zambet…de fericire.N-am sa uit acel moment niciodata,nu se poate uita asa ceva…erau toti olimpicii in jurul meu si se uitau seriosi  la mine,iar profu de care ziceam,cel jovial zice: esti nebuna! Tu la asta te gandesti acum cand ne relaxam??

Fericire.Am gustat fericirea,acesta este unul din momentele mele de fericire.Nu se compara cu nimic.Mi-au trecut maldare de bancnote prin maini,nu am simtit nimic niciodata,era doar atat…bine ca avem cu ce…

De fapt eu am pornit sa scriu acest articol despre altceva si fara sa vreau asa a mers…insa unde este fericire la asa o intensitate este si putina tristete( de fapt zicala este altfel,cu desteptaciune si prostia,dar…nah  ).

Asteptam consiliu de consiliu,cel de analiza,la inceputul trimestrului urmator,asteptam cu infrigurare sa se auda si numele meu printre cei cu care scoala se lauda.Niciodata nu l-am auzit,dar absolut niciodata,iar eu nu eram genul care sa iau cuvantul dupa si sa aduc vorba si sa o oblig pe secretara sa scrie ce zic eu in procesul verbal care ramanea la arhiva scolii.Acesta a fost amarul,putinul amar care insa nu-mi potolea setea de rezultate deosebite cu elevii mei.De fapt nimeni nu m-a incurcat,nu m-a oprit,nu m-a incurajat,dar nici in slavi nu m-a ridicat.M-am simtit libera in vremuri grele,cand despre libertate nici nu puteai vorbi.Eu faceam doar ce vroiam(nu faceam inv.politic si informare politica la dirigentie decat cand aveam inspectie  :D)   ,nu-mi faceam materiale cu propaganda ca nu le intelegeam si eu ce nu inteleg nu pot sa fac.Dar,cu toate astea nu am patit nimic…nu m-au dat afara din partid ca nu eram acolo,nu mi-au luat clasele bune ba dimpotriva mi le-au dat mie pe cele cu copii selectionati dupa media de intrare.De fapt,dupa ce am dovedit eu ce se poate face la un liceu industrial cu copiii dotati,cu clasele bune, nimeni nu s-a mai inghesuit sa ia clasele bune,imi ramaneau mie…fiindca nimeni nu vroia sa faca eforturi suplimentare gratis,in afara de mine.

Fericire,cine ar crede ca se masoara in sclipiri de inspiratie?!

Craciunul cu mama si copiii

Este Craciunul,mama draga si sunt fericita.Sunt fericita ,mama,pentru ca stiu sa fiu fericita,pentru ca stiu sa ma bucur,pentru ca mie ,mama,nu-mi trebuieste mult ca sa ma bucur,iar Craciunul acesta mi-a fost tare bine.Recunosc ca spiritul Craciunului l-am simtit destul de tarziu,abia cand au inceput sa ma impresioneze vorbele,vorbele oamenilor unde am simtit eu ca este simtire si traire,dar teama ca anul acesta voi fi trista si neimpacata de Craciun a disparut ca prin minune.

Si am inceput pregatirile,mamico draga,asa cum stii dumneata  ca se face de Sarbatori si am inceput sa pregatesc bunatati,desi stiam ca la masa mea nu vei fi nici dumneata,nici copilul meu drag cu familia lui,nu vor fi nici rudele mele dragi din Timisoara si totusi …m-am mobilizat si am facut asa ca dumneata,mancaruri traditionale.

Coasta si carnati cu hrean,asta imi aminteste doar de acasa la voi,dragii mei parinti,acasa la mine de altadata.

-costita afumata,sau coasta cruda-1,5 kg

-carnat putin afumat,sau crud -1 kg

-cateva radacini de hrean

-piper,foi de dafin,sare

Se pune oala, cu apa si mirodeniile,  la foc si se introduce coasta,bucati,cand fierbe.Se acopera si se lasa la fiert,la foc potrivit cam 1,5 ore.Cu 1/2 ora inainte de a fi fiarta costita se introduce carnatul,intreg,care dupa ce se opareste acolo in oala,se inteapa cu furculita sa iasa aerul.

Intre timp se curata vreo 5 radacini de hrean.

Dupa 2 ore de cand a inceput sa fiarba se scot cu paleta coasta si carnatul,se aseaza direct in castronul care are capac si dupa primul rand de costita se rade hrean,apoi se aseaza carnatul,se taie in bucatele si se rade iar hrean.Apoi din nou bucatile de costita si iar carnati.Peste fiecare strat se rade hrean,ca sa acopere.La final se inchide,inca aburind,castronul cu capacul si se da la rece.

Aceast fel de mancare se face de Anul Nou,insa eu am facut-o acum,poate ca sa aiba musafirii mei reteta pentru Revelion.

s6306955-micaSe lasa putin hrean neras si se rade direct in farfurie,cand se mananca,deoarece prin innabusire a disparut iuteala hreanului,dar il asezam langa costita si carnati,in farfurie si,deasupra radem altul proaspat,putin de tot.

Si placinta acra am facut draga mama,adica rulada cu mac si nuci,asa cum stim ca era nelipsita, de la masa dumitale de sarbatoare ,aceasta placinta.Aici si peste tot in afara de Banat i se spune cozonac,dar eu,mama,am ramas la reteta ta,caci nu puteam altfel.

Rulada cu mac si nuci (placinta acra,adica dospita):

-1 kg faina alba

-2 oua

-200g zahar

-60g drojdie

-40 ml lapte

-coaja de la 1 lamaie

-200 g unt

-sare luata cu 4 degete

Laptele caldut in care am presarat drojdia,sarea,iar dupa ce a iesit la suprafata drojdia,zaharul si 1 ou si am amestecat sa se dizolve zaharul,l-am turnat incet peste faina si untul(sa nu fie rece nici untul,nici faine).Am facut coca si am framantat cam 1/2 ora,apoi am facut cruce pe aluat si acoperit am asezat castronul cel mare deasupra unui lighenus cu apa calda,pe care am mai incalzit-o din cand in cand,dar nu la fierbere,ci doar sa aiba coca destula caldura,ca sa dospeasca,cam 2 ore.

Intre timp am macinat macul,nucile si am oparit macul cu lapte fierbinte,apoi l-am asezat pe foc mic,sa fiarba,pana ce s-a ingrosat ca o crema.

Am amestecat nucile cu zahar,zahar vanilat si putina cacao,macul fiert in lapte si racit amestecat cu stafide si zahar.Apoi am facut 3 paturi,le-am rulat si copt.Inainte de a introduce tava in cuptor am uns placinta ci celalalt ou batut.

s6306957-micas6306962-mica1s6306960-mica

Si-a venit si Mosul,mamico…dumneata stii ca pe mine ma doare abia acum durerea dumitale din vremurile cand eram noi copii?Si stradaniile voastre ca noi, copiii ,sa avem ceva nou de Paste si de Craciun?Da,ne-a adus aragaz nou,frumos si …modern (nu mai imi trebuiesc chibrituri) si acum cu mare drag voi gati in continuare,caci stiu de la dumneata…asta-i rostul femeii in casa,femeia care are  pe cine hrani trebuie sa gateasca.Dumneata stii ca nu eu eram cea talentata la bucatarie,ca mie-mi placea sa sap in gradina,straturile de ceapa si morcovi,sa culeg,da… sa culeg pere si piersici,cirese si visine,dar si pepeni si cate si mai cate aveati voi in gradina,Luci,ea era artista in bucatarie,dar acum ca am aragaz nou ma mesteritesc si eu,ca mare bucurie pe ginerele dumitale cand intra in casa si mirosul de mancare ii trece direct in zambet,n-ai vazut asa ceva!  🙂

s6306935-mica Si in timp ce placinta crestea ne-au sunat copiii,am vorbit cu ei,asa toti patru,pe spyker vreo doua ore,desi la ei era miezul noptii si am ras si Andreea ni l-a parat pe Cosmin ca tot amana niste treburi la casa lor cea noua si am ras si am glumit si ne-am bucurat si abia la sfarsit ne-au dat lacrimile…cand sa ne luam ramas bun.

Si colindatorii…,nu ne mai asteptam,dar Dumnezeu ni i-a trimis,desi era poarta incuiata si n-au sunat,unul dintre ei a sarit poarta sa ajunga la noi.Si au cantat asa de frumos pe mai multe voci si am cantat si eu fiindca am simtit ca mi-s dragi.

Imi amintesc cum era iarna,zapada mare,Craciun si colindele se auzeau doar daca deschideam fereastra,asa …de departe…o minunatie!Eu,fiind cea mai mica si copil inca stateam in spatele ferestrei deschise si-i vedeam pe colindatori,frumos imbracati si inrositi de ger,dar colindau din tot sufletul si pe geamul deschis ,surorile mele cele mai mari dadeau, fiecaruia, cate un pahar de vin rosu si bani.Asa era pe vremea aceea si cetele de colindatori erau formate din baieti tineri necasatoriti care colindau pe la fete de maritat.

O ce veste minunata!Aceasta este preferata mea colinda,desi cand eram mica nu stiam ce inseamna,ce este aceasta…minunata,caci auzeam Oceveste minunata si ma intrebam ce-o fi   oceveste?Imi vine sa rad cand imi amintesc cum ati ras voi toti de mine atunci cand v-am intrebat ce inseamna….cu sufletul arzand in bara?Asa auzeam eu,era o romanta si sufletul trebuia sa arda in para…ca para focului,dar deh…

CRACIUN    FERICIT  TUTUROR!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Wh2lTNpmp0E&feature=related]