I-au pus numele bunicului dinspre mamă,Constantin,că atunci când s-a născut el,acesta nu mai trăia.Dar a fost cenuşăreasa lor în variantă masculină.I-au zis Costică,aşa-l ştie toată lumea.Când m-a cunoscut pe mine ,v-am mai spus în altă poveste,din prima zi mi-a spus mie tot ce avea pe suflet,ca şi cum abia a aşteptat să poată face asta.Nu putea cu altcineva şi avea 23 de ani,atât a ţinut în el nemulţumirea,puţin spus nemulţumire,rana din sufletul lui care era deschisă mereu trebuia pansată.Nah,că m-a găsit pe mine drept nurse…soră””  😀

Şi bunicul Constantin a lăsat în urma lui o bunică pentru Costică,bunica …singura persoană din familia lui care realiza în ce situaţie este nepotul ei,adică mama recasatorită şi cu un alt copil,tata recăsătorit şi cu alţi copii,iar el Costică era al nimănui.Cenuşăreasa,cum ziceam,căci la 7 ani,mama vitregă nevrând să-i plătească pensie alimentară,l-a luat la ea şi l-a folosit,în plus, la munci şi la dădăcit pe cei mici.Mă rog,în timpul asta mama lui Costică habar n-avea că mai are un copilaş şi care poate-i duce dorul.Aşa a crescut Costică,fără încredere în oameni,fără iubire părintească (căci tatăl nu i-a arătat asta niciodată,a lăsat să conducă toată şandramaua aia de familie pe nevastă-sa).Singurul prieten adevărat al lui era cartea.Da,cartea pe care o ascundea,căci nici asta nu avea voie.Citea,copil fiind,cu lanterna sub pătură,în patul de sub scară unde-i găsise loc maştera .Nu,nu era o cameră şi pentru el,că nu era considerat om,ci slugă.Casa în care stăteau era vila combinatului pe care tatăl  o primise cu chirie  că avea ceva funcţie pe acolo,mă rog,după ce ne-am căsătorit m-a dus o data acolo să mă prezinte şi am văzut cât era de spaţioasă vila aceea şi am plâns imediat ce-am fost singură,căci eu trebuia să fiu cea puternică,cea care să nu-l dezamăgească,cea în care să se sprijine cu sufletul lui minunat de om.

Ei…şi bunica lui realizând cum stau lucrurile şi femeie cu scaun la cap s-a gândit să muncească până poate cumpăra terenul de alături(cel pe care este garajul care se vede în poze) pentru ca să-i facă şi lui Costică  o casă.Toate astea le-am aflat imediat ce l-am cunoscut iar gândul bunicii,care a murit chiar în primăvară anului în care ne-am cunoscut noi( fără să-l finalizeze),urma să-l continui eu.Nu cred că altceva m-a atras să facem casă aici,în curtea mamei care nu l-a crescut ci care vroia să-l ia la ea abia după ce-a scăpat de armată şi era bărbat,ca s-o protejeze pe dumneaei de al doilea soţ pe care nu reuşea să-l dea afară şi cu care era în scandaluri extraconjugale.

Dumnezeu să-i odihnească pe bunica Elena şi pe bunicul Constantin în pace şi să le vegheze sufletele lor de oameni buni  şi bunici iubitori de nepoţi!

Eu n-am putut să-i spun ca toată lumea,trebuia să schimb ceva.Suferinţa lui,dar şi a mea prin preluarea copilăriei lui trebuiau să dispară şi aşa i-am zis, de la bun început ,Costel.Da,Costel al meu o are şi pe bunica Elena din cer care veghează ca el să aibă şi bucurii în viaţa aceasta.

LA MULTI ANI COSTEL AL MEU,TATAL

COPILULUI MEU!

LA MULTI ANI CONSTANTIN!

LA MULTI ANI ELENA!