Category Archives: Amintirile mele

Nu mi-as fi inceput viata nepregatita, nimic nu as fi facut nepregatita. Tot ce tinea de mine si doar de mine trebuia sa fie bine pregatit. Stiam ca poti fi bun doar intr-un singur caz: sa fii serios, sa faci lucrurile in asa fel incat sa-ti placa si tie (desigur că si altora), sa nu te minti spunandu-ti ca ai reusit la primul succes si sa nu te sperii daca ai esuat la prima incercare. Sa mergi, dar  nu ca frunza-n vant, sa nu ceri nimic de la altii, sa stii ca totul depinde de tine si de Domnul care-ti deschide calea.

Eram la mama si plecam spre casa mea si mama imi punea pe masa tot ce avea ea si stia ca ne fac si noua trebuinta. Nu i-am cerut mamei, niciodata, dar niciodata, nimic. In afara de o singura data, cand eram studenta si i-am zis ca vreau un costumas pentru examene, dar mie imi trebuia bani pentru excursia din Apuseni. Iarta-ma mama, asta mi-a voi aminti toata viata si daca o spun mereu este ca-mi pare rau ca o data  nu am fost corecta cu dumneata, iar dumneata ai avut incredere in mine mereu, desi nu-ti placea sa port pantofi cu toc inalt.

Nu am asteptat nimic de la nimeni si nici de la ai mei. Am stiut dintotdeauna ca tot ce voi avea voi face eu cu familia mea si cu puterile mele, cu vointa mea, cu straduinta mea, cu munca mea. Nu am stat cu bratele in san toata viata sa astept sa-mi dea si nici nu am dat la o parte dreptul altuia de a trai asa cum si-a planificat cu multi ani in urma. Si, fara sa stau cu mana intinsa, ai mei au fost alaturi de noi, caci, sa construiesti o casa in anii 80 nu era de ici de colo.

Nici profesiunea mea nu era de ici de colo, nici astazi nu este. E o meserie sfanta, cu daruire si pasiune, cu drag de-a fi bun pentru altii si apoi abia intelegi ca esti  bun pentru tine si ca asta te intareste, te face puternic, stapan pe situatie. Cand stii ca metodele tale profesionale sunt bune, ca rezultatele tale sunt de succes, cand din doua clase paralele intra 33 din clasa ta, la treapta si numai 3 din cealalta clasa , apoi cand tu ai doua clase paralele la instruit si la treapta intra, in mod uniform, din ambele clase ale tale abia atunci incepi sa te gandesti la tine, la ce poti tu face cu viata ta, cu meseria ta, cu pasiunea care abia atunci se contureaza. Caci, pana atunci a fost multa si enorma munca si descoperire si cautare si incercari si rezultate. Dar, din acel moment incepi sa vezi si tu ca poti. O, sentimentul aceste de “poti sa faci si mai bine” m-a stapanit si m-a impins inainte fara sa ma gandesc la vreo recompensa, fiindca nici n-a fost nicio recompensa, a fost doar satisfacia ca eu fac bine, fac, poate, cel mai bine, intr-o anumita privinta. Pasiunea se naste, ea  nu exista pur si simplu, ea se cristalizeaza odata cu perfectibilitatea.

Si astea toate te definesc pana la moarte, fiindca nu te pensionezi din ceea ce esti, trecutul este cu tine, ni-l amintesc promotiile care ne invita la Intalnri, iar credinta ca esti bun ti-o repeta a nu stiu cata oara cel care zice, fara nici-o urma de interes sau de magulire, ca daca nu era elev in clasa ta , azi  nu ar fi ceea ce este. Nu, din meseria asta a mea nu te pensionezi niciodata. Poate ca , abia acum stiu, ca am deschis acest blog ca o prelungire a meseriei mele educativ- instructive. Stiu, suna ca dracu’ in limba aia moarta de lemn de pe vremea aceea, dar cu ce sa inlocuiesc cele doua cuvinte care-mi definesc meseria, profesiunea de profesor? Cu informare – formare de dupa ’90? Asta suna mai comunistic”””.

Abia acum inteleg ca nu este de ici de colo sa treci prin viata. Si nu este de ici de colo sa treci prin viata intr-un anumit mod, cu trupul si sufletul drept ca o lumanare, cu gandul la ceilalti pentru care existi, cu darul de a fi pasionat in tot ce faci, cu dorinta de a face, ceea ce faci, bine si foarte bine. Si, cel mai important, sa nu astepti  nimic de la nimeni, sa nu crezi ca trebuie sau ca meriti sa fii rasplatit pentru asta, sa-ti ajungi tu tie si sa fii multumit. Dar si sa nu ravnesti la ceea ce este al altuia, macar asa prin legea Domnului, caci, El, Domnul Dumnezeu a lasat o lege a firii :” sa nu ravnesti la avutul altuia”.