31 decembrie 2016

Desi e numai o conventie, ne zdrobim toti atat de tare de parca suntem pe ocean, in plina furtuna si maine s-ar fi anuntat linistirea apelor, despartirea apelor,  pace si prietenie. Revelion. Ora 24. Artificii, numaratoarea inversa (nu chiar in aceasta ordine), felicitari, pupaturi sub vasc (si eu am uitat sa iau) si inchinarea paharului care ar trebui sa contina tot amarul de anul acesta pe care  sa-l mantuim atunci, in clipa aia si apoi sa ne veselim. Sa bem partea goala a paharului, zic, caci in gol se afla mai ades amaraciunea.

Anul meu a fost un an exceptional; ce puteam sa-mi doresc mai mult in ceasul dorintelor, in ceasul magic, decat revenirea in tara, in vizita, a copiilor nostri. Si-au venit. Si, cum zice sora mea, a fost ca un tunami, am ras, am plans de oboseala (ca asta-i partea cea mai proasta a noastra, a mamelor, cand vin copiii ne zdrobim sa pregatim tot felul si sa fie si curatenie si, la batranetile noastre, astea toate sunt epuizante). Noroc ca eu retin numai cele bune care sper sa se adune. Si mi-am vazut nepotica scumpa, asa cum as vrea sa o vad mereu, in casa la tatal ei, la bunicii ei, vesela, o dulceata de copila  care-ti umple sufletul de bine si de speranta. Doamne da-le bine la copii!

Si cum o bucurie nu vine niciodata singura, m-am intalnit cu promotia mea speciala, promotia ’86 la 30 de ani de la absolvire. Doar ca vorba aia”ce-i prea mult strica” aceste doua bucurii s-au suprapus. Asa a fost, sora mea, ca bine zici, ca un tunami dar un tunami bun, cu apa limpede, curata, clara si insufletitoare.

Si acum, caci vine iarasi ora 24, ce-as mai putea eu sa-mi doresc?! Pentru mine, doar sanatate, pentru toti ceilalti sanatate si  impliniri, reusite, vesti bune, liniste si multumire  sufleteasca.

Multumesc Doamne pentru tot ce-a fost! Multumesc ca mi-ai dat firea asta sa retin numai lucrurile bune care s-au intamplat, fereste-ne Doamne de rele si fa sa fie pace pe pamant!

LA MULTI ANI ! 

AN NOU FERICIT!

SA FITI IUBITI !

 

8 Responses to 31 decembrie 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.