Monthly Archives: februarie 2014

That’s what you are…

http://www.youtube.com/watch?v=io9yUsyvqGQ

Lămuriri – metode de grădinărit

Fiindca unii dintre voi, dragilor, cititi doar printre randuri, ori pe diagonala voi spune in aceasta postare ce as vrea eu sa intelegeti despre mine si gradinarit.

In primul rand , ani de zile, din 1985 cand ne-am mutat la casa noastra, am cultivat legume si am avut pomi fructiferi.  Am lucrat gradina cu placere, pe mine nu m-ai fi vazut/auzit injurand  printre plante sau printre pomi, de fapt eu  nu injur de felul meu, am o educatie, am lucrat intr-un mediu elevat, scoala este , totusi, sau era, altceva decat santierul. La noi , nici daca erai obisnuit de acasa cu injraturile, nu puteai injura ca te auzeau elevii, mereu intrau elevi in cancelarie, mereu erau pline coridoarele de elevi, asa ceva nu se putea concepe.

De ce divaghez? Pentru ca gradina este un izvor de energie buna, cosmica cu care ma incarcam de cate ori treceam sau lucram la ea si este foarte important, ca atunci cand faci un lucru sa ai inima usoara, sa nu fii incarcat cu nemultumiri si sa primesti deschis ceea ce-ti ofera ea, gradina si, desigur,  plantele.

Asa, si, pentru ca erau vremuri cand cei care nu stropeau rosiile cu nimic le aruncau fiindca se manau atat plantele cat si patlagelele, fie verzi, fie coapte, noi stropeam. Stropeam de obicei cu piatra vanata. Sotul meu insista sa stopim cu alte substante si eu, de cele mai multe ori impuneam metoda mea, piatra vanata. Altadata, in alti ani, trebuia sa folosim si alte substante, se manau toate si castravetii si fasolea facea purici si ceapa se mana inainte de a-i creste bulbul si uite asa, se poate vedea, din anul 2010 de cand am scris intr-un calendar, cat de des si cu ce am stropit in gradina si pomii.

Avem analize bune, multumesc Lui D-zeu, atatia ani am mancat legumele noastre din gradina, stropite cu diferite substante chimice mai mult sau mai putin invazive si nu avem a ne plange in privinta asta. De ce, totusi, la un moment dat am renuntat la tratamente chimice? Nici intr-un caz c-am fi speriati de ele ca de bombe, nici intr-un caz ca vrem sa mancam ecologic, natural sau cum i se mai spune. Ba , mai mult, cand am luat eu, ca eu sunt capul rautatilor, hotararea asta era in toamna lui 2011 cand am avut niste prieteni dragi drept musafiri, care au venit la noi sa-si ia capsunii ce noua ne prisoseau si cu care am povestit multe despre gradinarit si metodele” moderne”. De la Nik am aflta ca este bine sa nu sapam toamna gradina ci s-o mulcim si deja de atunci am inceput; acela a fost primul pas pe care l-am facut in trecerea la alte metode de gradinarit. In 2011, Vasile, nu de un an, da? 😀 Am  sapat doar o portiune in care erau capsunii scosi si restul am acoperit cu gunoi de grajd, asa cum se vede intr-o postare din noiembrie 2011.

Apoi, in primavara lui 2012 am sapat eu cu harletul, portiune cu portiune pe masura ce semanam, caci nu se seamana toate deodata si astfel am vazut cat de usor se sapa pamantul care nu a fost „deranjat” toamna. Astfel am continuat la fel ca inainte sa lucram, doar ca nu mai stropeam cu substante chimice, asa am hotarat. Si, daca ma gandesc bine, am hotarat asta din comoditate. Era o nebunie la noi cand ii spuneam sotului meu (el prepara substantele si cara pompa grea) ca „acum trebuie sa stropim”, el avand alta treaba in acea zi si mai si lucra pe vremea aia la serviciul lui. Eu aveam formate, de ani de zile, niste reflexe legate de necesitatile plantelor, la rosii si castraveti vedeam momentul in care trebuia actionat. Bineinteles ca dupa ploaie si caldura mare, fiindca pamantul nefiind mulcit nu avea protectie impotriva manei la rosii si castraveti. Ba se mai mana si mazarea, cateodata. Ei, bine, metoda la care am recurs in 2012, cea neinvaziva deci fara stropiri cu chimicale, era legata si asociata cu mulcirea. In felul acesta probabilitatea de mana la rosii si castraveti era redusa, daca nu chiar anulata.

Si, cum ziceam, in vara aceea am renuntat prima data la substante chimice pe gradina de legume, dar a venit o grindina mare de tot la inceput de iunie, rosiile noastre erau deja cat merele , s-au stricat multe, ma rog, am fost necajita ca, uite, e primul an in care vreau sa dovedesc, sa-mi devedesc mie ca se poate fara stropiri (sincer, zeama de urzici cu care a stropit sotul meu nu a avut niciun efect pe frunze) si acum gata. Am plecat apoi la Timisoara sa ma relaxez/reculeg sa uit de gradina si iata ca ma suna fiul meu (nici nu apucasem sa plecam la casa din munti, la Rusca) si ma intreaba daca as vrea sa ma duc la ei. Era ca si” vrei calule ovaz?” Si m-am dus in trei timpi si doua miscari. O miscare la viza si alta miscare la bilet. Si, credeti ca m-a mai durut de gradina, de grindina, de rosii si de toate cele ale mele de fiecare zi? Intrebare retorica.

Asa ca, zic, Dumnezeu e mare, le aranjeaza pe toate dupa planurile Lui, de unde si vorba aceea: „daca vrei sa-L faci pe Dumnezeu sa zambeasca, fa-ti planuri „. Si cum eram plecata 3 luni in vara aceea, habar n-am cum au evoluat toate in gradina, stiu doar ca, de ziua mea, sotul meu mi-a aratat doua rosii mari, mari de care imi era tare dor  si cand m-am intors, la sfarsit de septembrie, inca aveam rosii in camara. A fost un an tare secetos, s-au uscat vrejii devreme dar in congelator am gasit ardei tocati pentru ciorbe, dovlecei etc. si in pivnita bulion. Ce mai?!

Concluzionand, din toamna lui 2011 pana in primavara lui 2014 cati ani sunt? Atatia ani  avem noi , de gradinarit neinvaziv. Iar anul trecut, asa cum am mai scris, a fost unul deosebit de bogat in fructe si legume, exclusiv mere.

Si ca sa raspund si doamnei Constanta care intreaba ce-i aia „mulcit” , este acoperirea solului cultivat cu legume,  inainte de plantare  sau  dupa plantare si dupa  prima prasila, cu resturi vegetale uscate gen paie, rumegus, talaj etc. Stratul de paie opreste evaporarea apei din sol, deci se mentine umiditatea langa plante, impiedica atacul de phitoftora, ciuperca manei la rosii, te scuteste de prasit toata vara si, daca scormonesti in timpul verii sub paie vezi ca pamantul este reavan si nu batatorit cum este dupa fiecare ploaie daca-i neacoperit. Si mai sunt avantaje minore, gen nu se face mocirla dupa ploi saptamanale si poti intra printre plante foarte frumos. Noi am mulcit in 2012 asa: rosiile, castravetii, mazarea, capsunii.

Cu ganduri bune pentru toata lumea,va doresc si voua gandul cel bun si sa lucrati cu placere si cu drag in gradinile voastre.  Si scuze pentru lungimea postarii.

Spor la răsaduri

De la bun inceput spun, ca sa se stie, sunt impotriva gradinaritului cu sterilizare. Sunt zeci de ani de cand gradinaresc, am asta in sange, asa cum frizerul are foarfecele in mana, de cand ma stiu. Am si pretentia – ascunsa sub zambetul meu ironic – ca ma pricep. Cu toate astea nu refuz invatatura, nu intorc spatele noului, nu ma uit chiomb la metode care-mi sunt straine, ba mai mult, cateodata, am si aplicat, ca experiment. Ma refer la maceratul de urzici, la cenusa, la mulcit, la aratura de toamna, la zeama din foi de ceapa si cam atat, caci, restul le stiam si le practicam de ani  buni. Si fara toate astea aveam rasaduri bune, drept dovada, iata unele din 2008Rsaduri din 2008

Am citit undeva, habar n-am unde (ca sa nu se supere nimeni) ca pamantul se „coace” in cuptor, ori se opareste inainte de a semana rasadurile. O prostie, mi-am zis de fiecare data; prostie, prostie, dar ce,  noi  nu facem prostii? Si, amintindu-mi cum anul trecut nu am avut nicio petunie, desi rasarisera multe, au „cazut” toate de mici, zic, hai sa oparesc pamantul doar la petunii, sa vad ce iese. Si, de parca  nu era previzibil, am vazut cum s-a tasat pamantul meu afanat si imbogatit in toate substantele nutritive, cum s-a batucit si injumatatit in cutie si cum s-a transformat in beton.

Pai, spuneti si voi, pana si bebeul acela de doua zile se scoate afara in mediu nesteril pentru a i se forma imunitatea, nu-i asa? Daca nu credeti am vazut eu in…undeva in lume si m-am mirat, apoi un doctor cercetator  mi-a confirmat. De ce sa umbli „cu manusi” la rasaduri? Ce, sunt orhidee? Fie vorba’ntre noi, eu nici la orhidee  nu umblu cu manusi. Plantele, ca si oamenii, cand sunt mici, precum rasadurile, au nevoie de mediu ostil, cat de cat si ma refer la microorganisme care le-ar putea ataca, pentru a-si forma imunitatea. Odata ce oparim pamantul, aleluia, toate microorganismele si cele bune si cele rele, dispar. Ar fi ca si cum pe tubul digestiv ti-ai turna apa fiarta ca sa omori bacteriile rele ( ?) si odata cu ele dispar si bacteriile bune fara de care tubul digestiv nu functioneaza.

Si cum stam cu calirea rasadului, doar stim ca daca nu facem asta, plantele vor suferi, unele vor muri, cand le vom transplanta la locul definitiv. Cam asa ceva, calirea rasadului se face si in pamantul normal folosit in sera. Si mai este ceva halucinant, cica, dupa oparire si racire, fireste, se amesteca cu gunoi de grajd, cu mranita. Oare ce „infectie” are pamantul folosit la rasaduri fata de balegarul cu care il amesteci?

Dragilor, aceasta postare am scris-o pentru prietenii si vizitatorii mei care au invatat de la mine cate ceva si care, in cautare de „mai bine” vor fi tentati sa incerce. Va spun eu, „mai binele” este dusmanul” binelui”. Asa cum se spune ca pietrele din gradina nu trebuie adunate (chiar daca vrei sa-ti faci un stoc sa dai cu ele dupa cineva 😀  ), ca ramele din pamant nu se scot sa se dea gainilor (unii cresc rame si le adauga in pamant), ca pamantul nu se ara toamna ci se mulceste (si am constatat de doi ani ca asa e mult mai bine si e usor de sapat primavara), deci toate astea au insemnatatea lor in compozitia solului, microorganismele lucreaza solul sub patura protectoare din timpul iernii, nu le omorati arand toamna (si ma refer strict la gradina de legume, nu la hectare intregi din camp, ca acolo nu am studiat si aplicat  ).

Ce facem, totusi , sa nu avem „caderea platutelor”? Presaram cenusa dupa ce rasar, le udam mai rar, le tinem la lumina, le dam apa de jos in sus, adica in farfurie/suportul rasadnitei, le presaram chiar si rumegus, daca avem, din acela fin, le miscam pamantul dintre plante cat sunt in doua frunze, cu un betisor si cate si mai cate putem face. Sigur ca unii ma intreaba , in gandul lor, dar tu de ce-ai patit cu petuniile? Raspunsul este simplu, le-am semnat fff dese caci niciodata  nu stii daca germineaza toate semintele sau doar o parte, iar dupa ce au rasarit, am gresit nerarindu-le, caci nu erau semnate in randuri ci in covoras, mi-a fost mila sa le stric, rarindu-le cand erau abia rasarite si  acum, ca stiu din experienta, imi voi aminti.

Ei, hai,  nu va suparati, faceti cum vreti voi si spuneti, apoi, ca voi ati inventat metoda  :)))))))))))))) Si, spor la rasaduri!