Monthly Archives: aprilie 2012

Despre grădină aș povesti

Ceapa asta este multipla,  adica pui in pamant o ceapa si la toamna/august scoti din acel loc cinci cepe. Am primit-o de la un coleg si  nu am consumat-o in primul an, din 8 cepe am obtinut 40 de cepe si pe toate le-am lasat de samanta si le-am  plantat aici. Acum, la toamna vor fi 200 de cepe si voi putea consuma din ea, sa vad ce gust are.

Salata asta am semanat-o in august, cred, intr-o ladita, fiindca ce-am semanat in gradina s-a pierdut din cauza secetei. Prin septembrie, cred, am repicat-o aici, pe locul acesta si am lasat-o descoperita toata iarna, a stat sub zapada, iar cand  s-a topit zapada am acoperit-o cu o folie, i-am creat conditii de solar si ziua si noaptea, astfel ea a crescut mai repede decat daca era descoperita. Acum incepe sa adune capatana. Dar nu este o salata ca oricare alta ci salata de toamna, adica un soi care rezista la gerul iernii desi are frunze verzi in timpul iernii.

Salata asta creata a rasarit fiindca aveam cateva fire, anul trecut, si le-am lasat de samanta, samanta s-a scuturat si astfel avem salata creata.

Pe ea nu o s-o repic, nu am unde,  insa vom consuma din ea si voi lasa doua trei fire de samanta. Mai am un soi de salata de anul trecut care este deosebita prin faptul ca tine mult, adica nu infloreste repede, facemulte frunze verzi si nu se aduna in capatana, insa am avut, astfel, toata vara salata de la ea, desi era la umbra, semanata pe langa mazare, sub pomi. Am adunat seminte de la ea insa nu le gasesc, probabil ca am pus-o undeva deschisa ca nu era destul de coapta si habar n-am unde. Natura este darnica si cu uitucii, acum vad ca mi-au rasarit destule fire ca sa nu pierd soiul. Nu am pozat-o,  deocamdata.

Printre randurile de arpagic am semanat, deodata cu ceapa ,  si morcovi, de fapt carote. Credeam ca a fost prea frig ca sa apara ceva, totusi, au rasarit .  Vreau inca un strat de morcovi,insa zarzavaturile pentru iarna se seamana tarziu in aprilie sau inceput de mai sa fie cald pamantu, altfel patrunjelul si pastarnacul nu incoltesc. Nu stiu exact unde o sa fie.

Mazarea este frumoasa insa mai am seminte si ar trebui sa le gasesc un gard,pe undeva, poate ca in curtea gainilor unde vreau sa plantez ceapa rosie de rasad.

 Spanac am in trei locuri si cel mai avansat este in ladita/sera care a stat acoperit. Apoi cel din gradina, paralel cu mazarea si de curand am mai semanat un rand paralel cu o salata,pentru atunci cand cea de toamna se va fi terminat.

   

Imi  place sa am legume in serie, cand se termina o serie sa inceapa alta si ma refer la salata, spanac si rosii. Arpagicul  nu este bine sa-lplantam in serii, cu cat mai repede cu atat mai bine.  Intr-un an mi-a ramas arpagic si nu l-am plantat  decat dupa vreo doua saptamani de la primul si, ce credeti, ceapa aceea s-a facut mult mai mica, asa ca eu plantez tot arpagicul deodata, desi ce mi-a ramas am pus si printre capatanile de salata si o s-o mancam de verde. Fiindca, in locul salatei vor fi vionetele albe, alt loc nu am.

 Fragii erau acoperiti , din toamna, cu un strat de gunoi si in primavara abia se mai vedeau, mai ales ca era seceta. Acum, cu ploaia asta, se vad.

Iar capsunii sunt de jur-imprejurul gradinii si vreau sa am grija sa nu-i mai sufoce nimeni. De aceea am si scos niste arbusti de hibiscus de langa gard. O sa ma ocup si de ei, caci, de cand am desfiintat parcela de capsuni, in toamna, am obtinut un spatiu insa vreau si productie de capsuni. Am plantat cativa pe doua randuri, ca o separatie intre ce va fi pe terenul asta gol.

 Se vede randul de capsuni pe langa gard. Trebuie sa am grija sa nu-i inabuse straturile alaturate, de aceea am plantat ceapa si usturoi langa ei.

Ce mai este verde? O tufa de leustean si una de rabarbar, primita de la Maria din Medias. Acum ma intreb unde o sa o plantez pe cea crescuta de mine de anul trecut, in ghiveci?

 Ideea de a semana devreme in lada din curtea gainilor si a acoperi cu folie a fost salutara. Acum pot culege frunzele de spanac si curand , ridichi, caci pe astea nu mi le-au mancat puricii. Si rucola s-a facut atat in balcon in ladita de rasad, cat si aici. Deja pot culege frunzele ei. Chiar s-o raresc ar trebui.

E vreme buna, pacat ca-i prea frig noaptea.

Povestea corcodușului

Stateam in camera de zi cu fereastra spre sud si, intr-o zi, in prim plan aparuse un lighean mare-mare, antena de satelit a vecinului de la sud.Urata imagine. Dar nu m-am plans. Ma uitam pe cer si ignoram antena.

Trecuse, asa, ceva vreme, ma obisnuisem. Dar, intr-o alta zi, dupa nu stiu cata vreme, in spatele garajului vecinului (garaj pe care statea cocotata antena) vad o nuielusa iesita din pamant,  exact pe mijloc. Si cum corcodusii cresc repede-repede, ca fetii frumosi, intr-o alta zi m-am trezit cu o coroana de flori albe, frumos parfumate exact in fereastra de la dormitor (deasupra camerei de zi ). Astfel, ligheanul era ecranat cu o perdea de flori albe si parfumate, apoi cu alta perdea de frunze verzi si fosnitoare in vant si uite asa am scapat eu de imaginea neplacuta.

Insa, cum mai binele este dusmanul binelui, curand dupa aceea am regretat ca mi-am dorit „mai binele”.Vecinii cu antena s-au dus (desi nu erau prea batrani), alti proprietari venisera aici si ligheanul alb a fost decapitat: in locul lui acestia au considerat ca-i musai sa inalte garajul  si-si facusera un adaos la micuta constructie care mai sa concureze cu casuta mea cu vedere spre sud si soare in ferestre de dimineata pana seara si de primavara pana iarna.

Corcodusul cu fructele galbene si bune si multe a suferit toaletari de-a lungul vremii, insa, niciodata nu l-as taia de tot chiar daca avem de la el doar florile,  frunzele si trunchiul proiectat pe albul gri al tablei din fundal. Este corcodusul meu salvator si eu sunt bucuroasa ca a crescut exact acolo si exact atunci cand aveam nevoie de el.

Azi, desi e vreme de ploaie deschid fereastra si ascult zumzetul albinelor polenizatoare, inspir adanc si-mi zic: multumesc  Doamne ca mi-ai aranjat sa fie asa.

   

  HRISTOS   A   INVIAT  !

Mâine am de făcut așa:

ciorbita de miel, rulada de ciocolata, pasca cu branza dulce si stafide, friptura de miel, friptura de curcan, de umplut cremsnitul, de vopsit ouale, de copt ciolanul afumat, de mers in piata dupa oua de la producator (caci azi le-am ratat ), de spalat si coafat, de pregatit masa de pranz (brocoli cu ciuperci), de copt drobul si,  daca mai ramane timp de odihna, este binevenit; apoi la 12 noaptea este INVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, SA  LUAM  LUMINA, dara….

Hristos  a  inviat  din morti/cu moartea pe moarte calcand/ si celor din mormanturi viata  daruindu-le .