Poveste

Cand eram mica ( am fost si eu mica) aveam spirit de comerciant. Asa zicea Taica, tatal meu,  care ma incuraja sa fiu harnicuta, sa-mi  placa munca, sa-mi  placa natura si sa iubesc orice as face. Sa fac cu tragere de inima orice. Si astfel,  imi amintesc cum ma  lauda, razand totodata de mine, taica,   la lume,  ca faceam inele din lita (sarmulite de cupru ce se pun la  sigurante fuzibile) frumoase tare si le vindeam cu 3 lei la  copiii de pe strada,  stand in trepte,  la strada, unde ne jucam.

Eram nascuta sa raman la tara, sa fiu paurita  (adica taranca ) ceea ce am si ramas undeva in adancurile fiintei mele.  Dar, vremurile s-au schimbat, de  la tara au plecat toti tinerii satelor si  comunelor care nu vroiau sa  munceasca la colectiv.

Cand eram la  liceu, in Jimbolia, miercurea si sambata venea mama la  piata cu fructe si legume de vanzare.Eram incantata sa ies din curtea scolii si sa merg la piata s-o intalnesc pe mama, in pauze (scoala era linga piata ). Odata, mama,  avand treaba prin oras,  m-a lasat pe mine sa continui vanzarea cireselor.  Ce incantata eram!  Banii obtinuti i-am dosit intr-un buzunar dar i-am spus mamei ce-am facut si ea mi  i-a lasat.  Erau vremuri grele, eu, al treilea copil tinut la scoala cu bani grei si cel mai mic. Parintii mei aveau mari cheltuieli.

Am construit casa cu sotul meu si din motivul acesta ca aveam nevoie de pamant, de natura, de iarba, de verde, de rosii si ardei culesi de mine si asezati pe farfurie la masa de cina. De cirese culese de mine,  spalate si aduse la  masa pentru  a face bucurie. Trimise cu trenul la facultate, cand era copilul nostru la Timisoara.

Gradina pentru mine este natura . Este natura de care sunt legata prin nastere. Zeci de ani de cand cultivam aceasta gradina am avut intotdeauna produse de prisos. Dadeam surplusul cui se nimerea, vecinilor,  prietenilor si chiar le  puneam in strada,  in saci, sa le  ia cine are nevoie de ele (merele de vara ).

Capsunii s-au inmultit atat de  mult incat asta vara i-am rarit si aruncat peste gard, in buruiana, fiindca fiind prea desi nu mai produceau fructe de calitate.In timp ce ii aruncam ma durea sufletul. Atunci m-am gandit prima oara sa ii dau si altora si am scris postarea la care s-au inscris multi dintre voi,vizitatorii mei .

In fiecare vara  faceam bulion  din rosii minunat de frumoase,  coapte tare si dulci si aruncam cojile si semintele in curtea gainilor. Gaini nu mai tinem. Apoi m-am gandit,  asta vara,  sa separ rosiile dupa  soiuri atunci cand le tocam pentru a scoate sucul lor si asa am ajuns sa avem seminte,  din soiuri separate,   pentru inmultire.  Sotul meu a muncit mult sa extraga semintele din emulsia care le  inconjoara,  pe  fiecare in parte si care nu iese cu nimic decat prin frecare pe o sita.Treaba foarte migaloasa cand nu ai tehnica si totusi vrei sa faci un lucru bun.

Aveam lista cu inscrierile la capsuni,  aveam semintele de rosii  alese pe  soiuri, mai trebuia magazin. Magazin online, fireste, fiindca eu online am facut publice aceste indeletniciri ale mele. Jocul meu de-a vanzarea unor  produse, cu dragoste, putea continua. Fiul meu a inteles asta, ma cunoaste si m-a ajutat. Acum am cont paypal legat la contul bancar. Magazinul se va deschide intr-o saptamana, dupa cum avem timp de pus la  punct ultimele operatiuni. In magazin o sa ofer si alte produse,  de exemplu seminte de vinete albe , rotunde  pe care le-am adus din America si le cultiv an de an.

Lumea,  adica voi, dragi prieteni, trebuie sa intelegeti joaca asta a mea . Fara asta eu, fara placere, fara drag de lucrul pe care il fac,  eu nu pot lucra. Orice fac ii musai sa fac cu drag si placere,  altfel nu-mi iese, cred. Sigur ca sunt costuri, nu numai materiale si nu la castiguri banesti ma gandesc in primul rand.  Asta daca ati inteles ce am spus pana acum.

voi reveni