Eram profesoara de fizica la un liceu industrial si am avut elevi minunati, care m-au facut sa nu ma rusinez uitandu-ma inapoi.Aveam proiecte mici si inguste pe care mi le-am indeplinit de fiecare data.Am fost insignifianta , modesta si tacuta fiindca planurile mele legate de profesie nu erau impartasite de multa lume.Pe mine, insa, ma acaparau aproape total si bucuria cu care-mi desfasuram orele de servici era , cateodata, nemasurata. Ii descopeream pe ei si ma redescopeream pe mine.Si, fara falsa modestie, imi placea.
Niciodata, dar niciodata, inainte de pensionare, nu m-am gandit ca-mi voi depasi aceste limite, casa, servici, casa, servici.Niciodata nu m-am gandit la calatorii, fiindca stiam cat de costisitoare sunt ele. Deci, nu am visat niciodata sa calatoresc, insa, am visat sa castig la loto si am visat ce sa fac cu banii.Atat am visat in toata viata mea, nimic altceva. (Denumirea blogului nu are legatura cu astfel de vise ci cu faptul ca este atat de frumoasa, uneori, gradina mea, incat pare de vis, pare ireala, ca multe alte lucruri din lume).
Ceea ce mi s-a intamplat, doar s-a intamplat sau, mi-am dorit foarte mult.Si am luat hotarari la momentele potrivite. Asa s-a intamplat sa calatoresc in California.M-am pensionat la 1 decembrie si pe 8 decembrie aveam biletul.De fapt, biletul il aveam de dinainte si a fost un pivot important in demersul pensionarii in timpul anului scolar.Dar, era la termen, exact cum zicea legea de atunci.Si am vazut America, Oceanul Pacific la picioarele mele si cel Atlantic, dincolo de nori, zarindu-se de la hubloul avionului. Eu care nu am visat niciodata asta?!
Apoi, mai tarziu,am crezut ca voi vedea si Canada.Fiul meu avea un dosar pe care eu il rasfoiam cand stergeam praful, la el, in apartamentul in care locuia si dosarul acela tremura in mainile mele ca intr-o zi se va finaliza si nu-mi voi mai vedea fiul atat de des, acasa la mine. Era un pic si speranta, ziceam, in gand, ca bine face ca are planuri mari pentru unica sa viata.Si apoi totul s-a linistit, lucrurile mergeau bine, s-a casatorit si asezat, la firma la care lucra ii mergea bine, era trimis in America, la firma mama, in Scotia si in Franta, la filiale, in delegatie sau asa ceva. Eu eram fericita ca poate calatori si vedea , macar el, lumea, adica si alta lume.
Si-a fost o zi in care m-a sunat sa-mi spuna ca vor pleca in Australia ca a luat interviul si-i va facilita, demersul, firma la care va lucra.Nu-mi amintesc sa fi fost necajita,doar ingrijorata.
Nu, nu am visat sa calatoresc vreodata in Australia insa dupa ce copiii au plecat mi-am dorit, fireste.Intotdeauna i-am spus ca nu are sens sa ma duc inainte de a fi nevoie de mine acolo, inainte de a aparea, pe lume, un bebelus. Si asa a fost.
Era ziua noastra, 27 ianuarie, cand fiul nostru ne-a spus ca o sa fie tatic si noi bunici.Ce dar mai minunat puteam primi de ziua casatoriei noastre? Si, imi amintesc cat de intens m-am rugat, sa se intample asta anul acesta, la trecera dintre ani.
Rugamintile de la trecerea dintre ani se implinesc, cateodata. De aia spun ca sunt norocoasa.
Va doresc, tuturor, sa vi se implineasca dorintele puse la trecerea dintre ani.Din tot sufletul va doresc.AN NOU FERICIT!