Monthly Archives: august 2010

Statornicie

Credeam ca voi putea sa nu scriu despre asta azi,credeam ca  pot sa tin doar pentru mine sarbatoarea inimii mele,o zi de nastere nedorita de nimeni nici chiar de el si nici acum si niciodata,o zi de nastere pentru care sortii spun ca nu-i bine sa  apari in lume caci iubirea parintilor iti va fi o durere straina. Azi ii spun La multi ani  sotului meu la   o varsta frumoasa impreuna cu urarea de a participa,in viata asta  si la majoratul nepoatei lui care va sa vina la noi pe  lume. L a multi ani, dragul meu,sa traiesti pentru mine,pentru fiul tau,pentru nora ta,pentru nepotii tai care-ti vor insenina batranetile si pentru neamurile mele care tin la tine. La multi ani cu sanatate si cu ajutor de la Dumnezeu sa poti trai fara amintirile dureroase,sa te lase sa traiesti si sa imbatranesti ,asa cum vrei tu,in liniste si pace.

LA MULTI ANI CU SANATATE SI  CU  BUCURII!

Schimbarea la faţă a Domnului Iisus Hristos

La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : „Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere” (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt – muntele Taborului în Galileea – ca să se roage.

Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca „fiu al tunetului” teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.

„Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul” (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti – inclusiv trupul – şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.

Spre deosebire de faţa lui Moise care strălucise de o slavă venită din afara după revelaţia din Muntele Sinai (cf. Exod 34, 29), faţa lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieţii dumnezeieşti făcută accesibilă omului şi care se răspândea şi pe „veşmintele” Sale, adică asupra lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaţia omenească.

„El s-a schimbat la Faţă, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători” (Sfântul Ioan Damaschin, Predică la Schimbarea la Faţă, 12 – PG 96, 564). Hristos deschise ochii Apostolilor Săi iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei înşişi schimbaţi la faţă şi primiră prin rugăciune puterea de a vedea şi cunoaste schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul (Sf. Grigore Palama).

Semnificaţia teologică

Iisus, împreună cu cei trei, a urcat pe munte ca să se roage şi, pe cînd se ruga El, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mîntuitorului s-a făcut altul; faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe ca zăpada.

Lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorbă cu Iisus despre Patima şi Moartea Sa în Ierusalim. Erau marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Ca ieşit din fire, uimit şi mulţumit de ceea ce vedea, Petru a zis către Iisus: „Doamne, bine este să fim noi aici; Dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una şi lui Ilie una” (Matei 17, 4) – nedîndu-şi seama de ceea ce spunea.

Dar Petru încă nu isprăvise bine de vorbit, cînd ochii apostolilor sînt martorii unei noi surprize – un nor de lumină îi învăluie şi pe ei, iar din nor aud deodată un glas care zice:

„Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L” (Matei 17, 5).

De spaimă, ucenicii au căzut cu feţele la pămînt. Dar Iisus s-a apropiat de ei şi le-a zis: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi”. Cînd au ridicat ochii, nu mai era decît Iisus singur. Şi El le-a poruncit să nu dezvăluie nimănui nimic din cele ce văzuseră, pînă după învierea Sa din morţi
(calendar  ortodox.ro)

Bunicii mei paterni şi străbunicii fiului meu

Bunicii paterni, Pesecan Epta si Pesecan Tina( nascuta  Olarescu  ),s-au nascut in Sarbia,in Banatul Sarbesc si au venit in comuna mea natala locuind la Nr 1.

Ei au fost oameni instariti avand pamanturi care pe atunci insemna avere.Pamantul  era  cea mai mare bogatie a unei gospodarii.Oamenii care aveau pamant aveau si de muncit dar aveau si o siguranta si o prestanta in ierarhia sateasca. Aveau oameni la  munca campului pe care-i plateau cu ziua si carora le dadea de mancare,dar munceau cot la cot cu ei.

Aveau si bani,erau milioanele de  lei si bunicii mei aveau sacii intregi de bani pe care,asa imi spunea mama mea,surorile mele i-au ars o zi intreaga in cuptorul de paine.Probabil ca daca ti-i gasea erai   pedepsit de comunistii care facusera reforma monetara,adica guvernul Groza,in 1947 august.

La 11 august 1947  se anunta ca oamenii au 3 zile la dispozitie ca sa-si schimbe banii.Se trecea de la 20.000 de lei la  1 LEU  si  se   schimba diferit,de   exemplu un agricultor putea schimba 5 milioane de lei vechi pe care primea 250 de lei noi.

Bunicii mei paterni aveau 2 copii,pe tatal meu Vichente,despre care am scris si pe fratele lui mai mic Ghita care a avut gemeni si de care s-au ingrijit bunicii mei paterni atat de bine incat atunci cand cealalta bunica a gemenilor, emigrand in America,i-a chemat pe   toata familia acolo,definitiv,fiindca era fiica ei si putea asta.Ei,bine,atunci bunicii mei paterni nu le-au permis fiului si nurorii sa plece din tara.

Asta era in vremuri comuniste cand lumea incerca sa supravietuiasca si sa-si gaseasca o cale de a trai altfel decat ne    propunea sistemul   comunist.

Deci,fiindca nu au plecat ,ca si copii de scoala primara,caci atati ani aveau pe atunci,ei nu au plecat din sat niciodata,s-au facut tractoristi si au dus o viata de mizerie,ca adulti.Unul din ei este demult mort.Niciunul din ei nu a avut copii.

Soarta.Asta este ceea ce inseamna soarta sau destin.

Poate ca si din acest   motiv,undeva in subconstientul  meu nu m-as fi opus niciodata la   plecarea copilului meu din tara .

Bunicii mei paterni au fost catalogati „chiaburi” si  deportati pe   Baragan ,in primavara lui 1951,primind „repartitie” intr-un camp,intre 4 tarusi pe o suprafata de 50 de metri,poate.Acolo si-au incropit un bordei in groapa facuta pe acea parcela.Am mai   scris despre deportati in Baragan pe   primul meu blog. Au stat acolo pana in 1955,si-au facut casa acolo au  facut o asezare omeneasca imreuna cu ceilalti,cu celelalte familii si satul s-a numit Stancuta.Alte familii din comuna mea natala au  facut asezarea Urleasca.

Eu,ca un copil ce eram, de cativa anisori, simt o rezonanta la aceste doau nume de sate de deportati din Baragan,mi se strange sufletul,parul de  pe   piele mi se   ridica,adica ma imparosez,asa  se   zicea la  noi si multumesc Lui Dumnezeu ca noi,mama si cu noi trei fetele ei ,nu am fost „ridicati”,tocmai murise tata si asa am scapat.

Bunicii mei paterni s-au intors din Baragan si au putut sa-si cumpere o casa mare, tot pe   strada noastra insa la   celalalt capat cam la (1,5 – 2  )Km de   noi.Stiu asta caci mi se   parea ca nu mai ajung la ei cand ne duceam .

Eram la   scoala elementara,prin clasele 5-7 si abia asteptam taierea porcilor ,ziua cand  direct de la scoala mergeam la bunici impreuna cu prietena mea Aneta(premiu I)  care locuia aproape de  bunicii mei. Nu-mi amintesc daca noi ,pe vremea aia,ne revenisem si puteam taia porci,insa imi amintesc ca la un moment dat ai mei parinti puteau taia 3 porci pe  iarna.Pentru ca oricate greutati   li se    puneau in fata ei  le-au depasit.

va urma

Am sa corectez ceva fiindca ulterior mi-am amintit ca bunicii mei ,cand s-au intors  de pe   Baragan au locuit intr-o casa a unei rude, aflata in Lunga (sat format dintr-o strada tare lunga pana la granita cu Sarbia despre care se vorbeste in romanul „Femeia in rosu”,eroina plecata in America de acolo,din Lunga si ajunsa iubita lui  John  Dillinger ).

Noi aveam o bucata de pamant prin apropiere unde mama plantase arpagic,la contract cu statul,caci totul era asa,erai obligat sa pui in pamant ce-ti spuneau ei si tot lor sa le dai toata recolta,ei fiind statul-partid comunist roman.

Cand mergeam la sapat arpagicul,la   pranz mama nu avea in traista mancare si ne duceam la bunici sa mancam fiindca ,desi ei venisera din Baragan ei nu erau supusi cotelor acelora,inca si o duceau un pic mai bine.Erau anii aceia,am povestit undeva,cand mama s-a dus la Comlosul-Mic la prietenul tatalui mort sa-i spuna nevoile.

Acum,cand am scris statul-partid comunist care ne-a luat totul,mai   putin viata,ma gandesc la   statul-partid  pedeleu de azi care iarasi ne ia totul.De cate ori trebuie sa se  repete istoria????

Bunicul Epta era un om inalt si drept,ca statura si bland si blajin si hotarat si categoric si intelegator si intransigent si cald si impunator,dar nu m-a luat niciodata pe genunchii lui sa-mi spuna o poveste.L-am iubit.

Bunica mea Tina era o femeie mica de  statura slabuta,subtirica,nu am vazut-o niciodata decat in haine pana la   pamant ,negre  si cu basma pe cap,doar fata ei frumoasa,caci era o femeie frumoasa i-o vedeam,.Era,cum sa spun,bruneta cu niste ochi negrii foarte patrunzatori,migdalati si totodata calzi,iar buzele ei erau groase si rosii pana la 80 de ani.Era blanda si buna,vorbea calm si rar si nu mult,nu era precipitata niciodata parca avea tot   timpul din lume si cand bunicii mei s-au prapadit,pe rand,eu nu am fost acolo,doar la mormintul  lor ma duc din cand in cand   sa depun o   floare,sa   smulg o buruiana si sa povestesc apoi cu sora mea despre ei.

Cand ne duceam la ea,dupa ce s-au mutat unde ziceam la inceput,pe strada noastra dar foarte departe,ne dadea lapte caci avea vaca si ne mai intreba cum este tata asta nou al nostru,adica tata Sandu,fiindca deh,era in locul fiului ei,normal ca o interesa.Noi ii spuneam ca este bine,ca nu ne bate,ca se poarta frumos cu noi si ea,mamaTina,caci asa ii spuneam,nu mai zicea nimic.Nu ne-a invatat niciodata sa fim impotriva parintilor,erau vremuri grele,intelegea si ea de   ce s-a maritat mama ,cu trei fete de crescut.

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe   bunicii mei,tata Epta si mama Tina !