Daily Archives: 25 decembrie 2008

Craciunul cu mama si copiii

Este Craciunul,mama draga si sunt fericita.Sunt fericita ,mama,pentru ca stiu sa fiu fericita,pentru ca stiu sa ma bucur,pentru ca mie ,mama,nu-mi trebuieste mult ca sa ma bucur,iar Craciunul acesta mi-a fost tare bine.Recunosc ca spiritul Craciunului l-am simtit destul de tarziu,abia cand au inceput sa ma impresioneze vorbele,vorbele oamenilor unde am simtit eu ca este simtire si traire,dar teama ca anul acesta voi fi trista si neimpacata de Craciun a disparut ca prin minune.

Si am inceput pregatirile,mamico draga,asa cum stii dumneata  ca se face de Sarbatori si am inceput sa pregatesc bunatati,desi stiam ca la masa mea nu vei fi nici dumneata,nici copilul meu drag cu familia lui,nu vor fi nici rudele mele dragi din Timisoara si totusi …m-am mobilizat si am facut asa ca dumneata,mancaruri traditionale.

Coasta si carnati cu hrean,asta imi aminteste doar de acasa la voi,dragii mei parinti,acasa la mine de altadata.

-costita afumata,sau coasta cruda-1,5 kg

-carnat putin afumat,sau crud -1 kg

-cateva radacini de hrean

-piper,foi de dafin,sare

Se pune oala, cu apa si mirodeniile,  la foc si se introduce coasta,bucati,cand fierbe.Se acopera si se lasa la fiert,la foc potrivit cam 1,5 ore.Cu 1/2 ora inainte de a fi fiarta costita se introduce carnatul,intreg,care dupa ce se opareste acolo in oala,se inteapa cu furculita sa iasa aerul.

Intre timp se curata vreo 5 radacini de hrean.

Dupa 2 ore de cand a inceput sa fiarba se scot cu paleta coasta si carnatul,se aseaza direct in castronul care are capac si dupa primul rand de costita se rade hrean,apoi se aseaza carnatul,se taie in bucatele si se rade iar hrean.Apoi din nou bucatile de costita si iar carnati.Peste fiecare strat se rade hrean,ca sa acopere.La final se inchide,inca aburind,castronul cu capacul si se da la rece.

Aceast fel de mancare se face de Anul Nou,insa eu am facut-o acum,poate ca sa aiba musafirii mei reteta pentru Revelion.

s6306955-micaSe lasa putin hrean neras si se rade direct in farfurie,cand se mananca,deoarece prin innabusire a disparut iuteala hreanului,dar il asezam langa costita si carnati,in farfurie si,deasupra radem altul proaspat,putin de tot.

Si placinta acra am facut draga mama,adica rulada cu mac si nuci,asa cum stim ca era nelipsita, de la masa dumitale de sarbatoare ,aceasta placinta.Aici si peste tot in afara de Banat i se spune cozonac,dar eu,mama,am ramas la reteta ta,caci nu puteam altfel.

Rulada cu mac si nuci (placinta acra,adica dospita):

-1 kg faina alba

-2 oua

-200g zahar

-60g drojdie

-40 ml lapte

-coaja de la 1 lamaie

-200 g unt

-sare luata cu 4 degete

Laptele caldut in care am presarat drojdia,sarea,iar dupa ce a iesit la suprafata drojdia,zaharul si 1 ou si am amestecat sa se dizolve zaharul,l-am turnat incet peste faina si untul(sa nu fie rece nici untul,nici faine).Am facut coca si am framantat cam 1/2 ora,apoi am facut cruce pe aluat si acoperit am asezat castronul cel mare deasupra unui lighenus cu apa calda,pe care am mai incalzit-o din cand in cand,dar nu la fierbere,ci doar sa aiba coca destula caldura,ca sa dospeasca,cam 2 ore.

Intre timp am macinat macul,nucile si am oparit macul cu lapte fierbinte,apoi l-am asezat pe foc mic,sa fiarba,pana ce s-a ingrosat ca o crema.

Am amestecat nucile cu zahar,zahar vanilat si putina cacao,macul fiert in lapte si racit amestecat cu stafide si zahar.Apoi am facut 3 paturi,le-am rulat si copt.Inainte de a introduce tava in cuptor am uns placinta ci celalalt ou batut.

s6306957-micas6306962-mica1s6306960-mica

Si-a venit si Mosul,mamico…dumneata stii ca pe mine ma doare abia acum durerea dumitale din vremurile cand eram noi copii?Si stradaniile voastre ca noi, copiii ,sa avem ceva nou de Paste si de Craciun?Da,ne-a adus aragaz nou,frumos si …modern (nu mai imi trebuiesc chibrituri) si acum cu mare drag voi gati in continuare,caci stiu de la dumneata…asta-i rostul femeii in casa,femeia care are  pe cine hrani trebuie sa gateasca.Dumneata stii ca nu eu eram cea talentata la bucatarie,ca mie-mi placea sa sap in gradina,straturile de ceapa si morcovi,sa culeg,da… sa culeg pere si piersici,cirese si visine,dar si pepeni si cate si mai cate aveati voi in gradina,Luci,ea era artista in bucatarie,dar acum ca am aragaz nou ma mesteritesc si eu,ca mare bucurie pe ginerele dumitale cand intra in casa si mirosul de mancare ii trece direct in zambet,n-ai vazut asa ceva!  🙂

s6306935-mica Si in timp ce placinta crestea ne-au sunat copiii,am vorbit cu ei,asa toti patru,pe spyker vreo doua ore,desi la ei era miezul noptii si am ras si Andreea ni l-a parat pe Cosmin ca tot amana niste treburi la casa lor cea noua si am ras si am glumit si ne-am bucurat si abia la sfarsit ne-au dat lacrimile…cand sa ne luam ramas bun.

Si colindatorii…,nu ne mai asteptam,dar Dumnezeu ni i-a trimis,desi era poarta incuiata si n-au sunat,unul dintre ei a sarit poarta sa ajunga la noi.Si au cantat asa de frumos pe mai multe voci si am cantat si eu fiindca am simtit ca mi-s dragi.

Imi amintesc cum era iarna,zapada mare,Craciun si colindele se auzeau doar daca deschideam fereastra,asa …de departe…o minunatie!Eu,fiind cea mai mica si copil inca stateam in spatele ferestrei deschise si-i vedeam pe colindatori,frumos imbracati si inrositi de ger,dar colindau din tot sufletul si pe geamul deschis ,surorile mele cele mai mari dadeau, fiecaruia, cate un pahar de vin rosu si bani.Asa era pe vremea aceea si cetele de colindatori erau formate din baieti tineri necasatoriti care colindau pe la fete de maritat.

O ce veste minunata!Aceasta este preferata mea colinda,desi cand eram mica nu stiam ce inseamna,ce este aceasta…minunata,caci auzeam Oceveste minunata si ma intrebam ce-o fi   oceveste?Imi vine sa rad cand imi amintesc cum ati ras voi toti de mine atunci cand v-am intrebat ce inseamna….cu sufletul arzand in bara?Asa auzeam eu,era o romanta si sufletul trebuia sa arda in para…ca para focului,dar deh…

CRACIUN    FERICIT  TUTUROR!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Wh2lTNpmp0E&feature=related]