Pe cat este ea de contesa (maţa, desigur ) pe atat de real este ca in spatele casei este o veranda inconjurata cu flori pe interior.
Asa am visat, la un moment dat, mai mult iarna cand ne bate zapada in trepte si vantul ar mai fi putut fi oprit de peretele de sticla, imaginat.
Dar a ramas la stadiu de vis=nu are rost sa mai facem nimic la casa asta fiindca, si asa, copilul nu vine sa locuiasca aici .
Uite ca fotografia asta mi-a amintit si acest lucru si ma uit cu placere la ea, nu la maţa, la poza asta care pare de vis, adicatelea, ceva irealizabil.
De ce Contesa Mariţa? Fiindca asa o striga.
Realizabila este alta propunere a mea, de a planta in spatele casei, unde bate soare dimineata de la est, trandafiri urcatori. Anul trecut nu s-au urcat, ba eu am decis ca nu-s urcatori, dupa frunzele mari ce le au, ma rog, nu cunosc eu trandafirii, asa ca anul asta a aparut o pergola pe care la anul astept sa se urce si ei, unul rosu si unil galben, minunati, de altfel. Tot aici am mutat, de la umbra deasa de sub gardul alb, al vecinului, clematita. Tare greu a pornit, dar avem sperante ca, tot la anul, vor fi imbracate atat pergola de cumparat cat si cea special facuta, atunci cand cu gardul, pentru ea, pentru clematita mea violet.
Pana atunci stau pe banca improvizata pe buturuga de mar si numar frunzele ce cresc la craciuniţe, fiindca daca le lasam in casa ar fi murit demult.
