Acum.
Anul trecut
Ca sa nu treaca neobservat. Pana la ora asta , numai eu mi-am amintit. El m-a certat, noi ne-am certat ca asa ma ajuta cand fac curatenie. Ca sa ne fie bine trebuie sa uitam momentele de acum, sa ne amintim de cele de’nceput. Cand eram tineri si puteam imparti fericirea si altora. Cateodata ma intreb (dar doar de curand) cat va mai fi, cat vom mai fi si de ce-o fi tot mai urat sa fim?
Si craciuneii astia, sunt infloriti deja toti, stau deasupra capului patului, polenul ma infunda la nari, imi agita rinita cronica si totusi nu am solutie alta. Stau si indur. Sunt mult prea multe ghivece ca sa am unde sa le asez asa pe sus, ca-s curgatoare. Si, ca si cand ei, craciuneii, ar fi „noi”, cat de frumosi sunt ei si cat rau imi fac ei mie? Cam asa stau lucrurile. Paradoxal.