Stateam eu asa melancolica in clipa mea de reverie si-mi doream un pisic mic-mic si frumos ca sa-l cresc si sa-l educ eu, sa-mi tina de…bucurie cateodata, sa am si eu mai multa utilitate in viata care mi-a ramas. Ma gandeam cum sa fac, de unde sa-l iau? Am inceput sa ma uit pe internet dar ma gandeam ca vietati nu se transporta cu curier. Si-a ramas sa-mi doresc. Nu mai stiu cat a trecut, de parca-a fost ieri, dupa care a aparut in curtea noastra o mâța surlie, cenusie, alburie si cu ochi albastri. Netul zice ca-i de rasa „metis siberiana”.
Nu o mai vazusem pana atunci. Era ca un vis, nu-mi venea sa cred si am momit-o cu mancare. Ea a venit, a mancat, a intrat si-n bucatarie, a stat la mangaiat, a mieunat cu „ma-ma” si ne-am adoptat una pe alta.
Intai mi-am zis ca o tinem doar in bucatarie, apoi, fiind iarna (a venit in septembrie) si noi stateam mai mult in casa a venit si-n camera de zi, dupa aia cand ne duceam la culcare voia si-n dormitor. Mi se parea ca e prea mult, de fapt mirosea intr-un fel la inceput, ulterior aveam sa aflu ca ala e mirosul hormonului ei de imperechere, nu ma deranja , desi eu sunt tare sensibila la miros. Statea in bratele noastre, dormea in brate, eu stateam in aceeasi pozitie ca sa n-o trezesc. Era ca un copil de care aveam grija. Era bine. Torcea neintrerupt cand era cu noi, o lasam pe afara, niciodata nu si-a facut nevoile in casa desi avea litiera.
Dar a venit si perioada urmatoare de imperechere, era pe 15 ianuarie, pisoiul pe care l-a placut(ca o curtau cam trei) este unul care dormea de ani de zile la noi in fan si care nu a venit sa-l hranim, el stie cum traia. Ea, Missy, ca doar la numele acesta a raspuns, noi o strigaram pe mai multe nume si doar la Missy s-a intors si a raspuns, l-a ales pe el, pe Tarcatul. Eu i-am vazut. Desigur ca nu doream complicatii dar „complicatiile” au venit exact pe 16 martie.
Da, asa a fost, tare bine a fost inainte de a avea pui, era tot cu noi si-n dormitor caci intr-un final toate locurile din casa le-a cunoscut, mieuna la cate-o usa sa -i arat ce-i inauntru si asa a descoperit ea camera rece cu florile adormite, pivnita, camera copilului nostru plina de postere cu masini de epoca si cu Alice Cooper si cu Metalica si mai era o usa inca nedeschisa, usa de la pod.
Aveam musafiri, venise sora mea cu cumnatul meu la noi, asa in trecere dupa ce vizitasera o matusa in varsta de la Medias si uite-asa, in saptamana aia aveau sa se intample mai multe. Dar nu vreau sa amestec lucrurile, cert este ca pe cand eram doar noi doua, sora mea si cu mine, acasa au inceput chinurile facerii la pisica si sufeream alaturi de ea, o mangaiam, se uita cu ochii mari la mine sa sa-i raspund ce i se intampla, am incurajat-o, am mangaiat-o in timp ce burta i se facea ghem si apoi sarpe tot la doua minute. Aveam pregatite doua cutii de carton langa calorifer, la caldura si numa’ce-o aud pe sora mea”pune-o in cutie, v rei sa ti-i faca in poala?”. Si am pus-o si dupa o scurta vreme aud mici-mici mieunaturi de pisici. Ne uitam la televizor, ii asteptam pe ai nostri de unde erau plecati si numaram mieunaturile.
Sunt superbi. Au sase saptamani, aproape sapte si au blanite frumoase. Prima botezata a fost cea care are chip de maimuta, Monkey, normal s-o cheme asa si ea tot ochi albastri si blanita neagra-vinetie cu spic alb de zici ca-i vulpe polara. E Monkey si pentru ca prin blana i se vede pielea ca la maimute si este cea mai mancacioasa desi e cea mai slaba. Apoi este Tiger, un tarcat cu galben si parca cel mai frumos dintre toti. Apoi Tom, ca nu era sa nu fie niciunul Tom dupa ce eu, si acum, ma uit la Tom si Jerry. Cel de-al patrulea era „no name” pana cand l-a botezat nepotica mea, Lara-Nicole, Fluffy.
Intr-o zi i-am scos la soare. Ziceam sa ia si ei vitamina D cateva minute, normal ca ei, mamei, nu i-a placut si a inceput sa-i care inapoi in casa. La a doua tentativa de insorire am trait un episod al unei mame disperate sa-si apere puii de orice primejdie. Primejdia era dincolo de gard, la vecini si era un Rottweiler american, cred, cu botul turtit de nu-i intra prin plasa de gard. Puii ei erau cu mine pe terasa, cutia lor era in fata sa-i opreasca sa plece si mama s-a dus la gard si i-a carat atatea gheare’n bot cate-a putut ea si cu cea mai mare viteza. Noua ne era tare frica sa nu-i smulga/rupa vreo labuta sa mai avem necaz cu ea, am luat-o de la gard, s-a rascolit in bratele sotului meu pana a scapat iara si a repetat repriza. Toala lumea agitata, am luat mâțisorii in cutie si am intrat in casa.
De atunci, Missy, de cate ori iese in trepte se uita cu precautie spre gard, dar chiar daca este Ahille in curte, nu se mai infrunta unul cu celalalt. Mi-am zis c-o fi inteles mesajul, dar mie tot mi-e frica.
Puii vor sta la noi pana cand ii va putea mangaia si Lara-Nicole, dupa care vor putea fi adoptati de catre cine doreste niste bijuterii splendide.
Toti aveau ochi albastri acum o saptamana, se transforma in verde, vedem cum se stabilizeaza.