Tag Archives: ghiocei

Ce să vezi?

Prima oara cand am dat chix cu semintele a fost dupa ce am cumpărat, de pe un site, seminte de rosii gigant. Nu erau ele chiar gigant, dar erau foarte gustoase, multe si potrivit de mari. Si ce m-a facut sa le plac a fost planta mare, frunzoasă  si viguroasă. Cred ca era prin 2010, nu mai stiu. Apoi, cum fac cu toate soiurile, am luat seminte pentru anul viitor. Ce credeti? Nu le-am mai recunoscut in grădina mea, habar nu mai aveam care sunt ca nu mai semănau nici la vrej cu cele cat o pădure pe care le stiam eu din anul trecut. Ba, mai mult, am trimis si celor care au vrut semminte de la mine, in actiunea aia din 2011, habar n-aveam ca n-o sa se perpetueze soiul 🙁  Dar asa a fost. Or fi fost seminte hibride, acelea nu germinează  din propriile fructe, ori cum? Trbuie sa măinformez.

Ei, bine  sau ei, rău  🙂  anul ăsta am semănat si rosii Albenga pe care, seminte, le-am achizitionat anul trecut, de care am fost foarte multumiti si care nici nu germinează. Stiti ceva despre asta? Adică, daca cumpărăm seminte de pe site-uri de specialitate” si ne place soiul, nu putem sa-l perpetuăm?

Da, ne place asa de mult soiul acela ca am căutat la aceeasi firmă,  nu le mai au nici ei anul ăsta, in schimb sunt asemănătoare pe alte site-uri. Mi-am luat, fireste, dar nu-s sigură ca vor avea acelasi gust ca astea pe care le-am gustat deja .

Până-mi revin din supărare, ma binoclez la ghiocei  😀

DSCN3022DSCN3024DSCN3026DSCN3029DSCN3030

Flori

Ioana si Ion/Ioan sa fie sanatosi si fericiti! La multi ani!

DSCN2835 DSCN2832 DSCN2834

DSCN2829 DSCN2830 DSCN2828

Gingaș și rezistent ca un ghiocel !

Sa fii, gingas si rezistent,  ca un ghiocel! Sa fii, imaculat si aplecat spre bine, ca un ghiocel! Sa fii, puternic la intemperiile vietii si incantator in relatiile cu lumea ta, ca un ghicel! Sa fii, orizont pentru ai tai si limita dintre bine si mai bine,  ca un ghiocel! Sa fii frumos,  abia asteptat si tacut,  ca un ghiocel! Sa fii!

   

   

Matilda,  Zinca,  Andi, Lilick,  Lucia, Carmen , Daiana, Diana , Dana , Gabriela, Lialorena, Gabi, Gabriela, Ghiocela, Balaura, Codrina, Adinuca, Theodora, Gina, Dani, Cella, Cella, Cella,   Mana, Maryanne, Manole, Victoria, Mirela, Renata, Simona, Madalina, Mirela, Sibilla, Cuca, Tasha, Raluka,  Alice, Acuarele,  tuturor celor care ma viziteaza le  doresc o primavara frumoasa, calda si inflorita!