Tag Archives: Eminescu

Eminescu; 165 de ani de la nașterea poetului

Traire, simtire, iubire, amintire, slavire, inchinare, emotii, memorii,glorii si mandrie.

Multumesc, Gina, profesoara draga.

Profesoara Gina a adăugat 2 fotografii noi.
4 ore · editat ·

La steua

La steaua care-a răsărit
E-o cale atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem și nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmărește încă.

15 ianuarie- venirea pe lume a Poetului MIHAI EMINESCU,
Ziua Culturii Națíonale

Să ne reamintim, cu mândrie, că: prin recunoaşterea universalităţii poetului nostru naţional, Mihai Eminescu, anul 1989 a fost declarat de UNESCO, “Anul internaţional Eminescu”,
şi tot UNESCO a decis ca Mihai Eminescu să fie declarat poetul anului 2000.

Cu poemul ”Luceafărul”, la care marele poet a lucrat nouă ani şi jumătate, a făcut zeci de variante şi peste 3 mii de modificări, Eminescu a intrat, în 2009, şi în Guinness Book of Records. Cu cele 98 de strofe,„ Luceafărul„ a fost omologat drept cel mai lung poem de dragoste.

NASA a numit cu numele lui Eminescu un crater cu un diametru de 125 de kilometri de pe planeta Mercur.

În catalogul planetelor mici („Minor Planet Names – alphabetical list) printre cele 233.943 de planete din Univers care poartă un nume, la poziția 9.495 se află şi Planeta Eminescu.//

http://stiri.tvr.ro/15-ianuarie-ziua-culturii-na-ionale-mar…

Fotografie de la Profesoara Gina.
Fotografie de la Profesoara Gina.
  • Profesoara Elisa Vasu „Te duci si ani de suferinta/ n’or sa te vada ochi’mi tristi/ inamorati de-a ta fiinta/ de cum zambesti, de cum te misti…”
  •  
    Profesoara Gina „Pe-a malurilor arbori și frunza este mută/Misterul lin surâde pe lumea cea tăcută”.

 

 

Pe mine, mie…redă-mă !

Mihai Eminescu(1850,15 ianuarie-1889,15 iunie)

Mihai Eminescu


Floare-albastră

– Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţii mele.

În zadar râuri în soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile asire
Şi întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare –
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

– Hai în codrul cu verdeaţă,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.

Acolo-n ochi de pădure,
Lângă balta cea senină
Şi sub trestia cea lină
Vom şedea în foi de mure.

Şi mi-i spune-atunci poveşti
Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romaniţă
Voi cerca de mă iubeşti.

Şi de-a soarelui căldură
Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ţi astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie –
Ş-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ţinea de subsuoară,
Te-oi ţinea de după gât.

Pe cărare-n bolţi de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Şi sosind l-al porţii prag,
Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?

Înc-o gură – şi dispare…
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!

. . . . . . . . . . . . . .

Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră –
Floare-albastră! floare-albastră!…
Totuşi este trist în lume!