Ma refer la blogroll-ul meu. Nu mai este de actualitate. Nu-mi mai foloseste. Lumea cu care altadata eu interactionam fie nu mai scrie cu frecventa de o postare pe zi, fie nu mai scrie deloc de mai multe luni, fie nu ma mai intereseaza pe mine ce scrie. Atunci, ma duc la Matilda si ma folosesc de blogroll-ul dumneaei, ma duc la Diana Alzner si ma folosesc de blogroll-ul dumneaei, insa nici acolo nu se scrie cu frecvanta de altadata. Nici eu nu mai scriu cu aceeasi frecventa de altadata (uneori scriam si patru postari pe zi si nu ca mi-as fi propus asta ).
Este iarna. Unii incearca sa ne intoarca/opreasca din drumul spre nimic propunandu-ne sa citim carti, altii propunandu-ne sa rasfoim albume de arta, insa majoritatea scriu despre Romania de azi. E greu sa revenim la ceea ce eram inainte de internetul a fi. E greu fiindca ar fi ca si cum ne-am intoarce pe bucla in acelasi loc al evolutiei umane si omului ii este in fire sa urce. Daca, din nefericire, coboara lui i se pare ca involueaza, ceea ce nu-i tocmai asa in toate cazurile. Uneori trebuie sa revii fiindca – presupunem – ai evoluat in timp si acum intelegi altfel lucrurile.
Prin urmare, daca altadata cum ma trezeam cum deschideam computerul si blogul, acum poate doar dupa amiezile il mai deschid. Noroc ca, prin bunavointa unor persoane carora nu le sunt indiferenta, mai primesc e-mailuri care circula pe net: gaguri, bancuri, caricaturi, povesti, poze. Simt cum se stinge blogosfera. Fenomenul este, deja, pe partea descendenta a parabolei. Pacat. Mie mi-a placut.
