Category Archives: Amintirile mele

Articole cu povesti demult si de acum intamplate

Căpşuni remontanţi

S6300640  IN PALMA

Un kil si jumatate de capsune pe zi culeg din parcela aceea deasa si de pe langa gardul gradinii(am si de o parte si de alta a gardului si acestia sunt chiar mari de tot…al doilea an).E bine ca i-am stropit,am oprit boala,n-am mai gasit cazuti pe jos si patati,doar asa faini cum se vad.Sa stiti ca sunt copti,dulci si aromati ,insa nu au culoarea rosie spre bordo,asa este culoarea lor.Cei rosu inchis,din piata,am luat si eu o data demult si stiu ca nu au niciun gust.De aceea pune lumea zahar pe capsune,sau frisca!Nu-i nevoie …ai mei sunt chiar prea dulci.

S6300642 CAPSUNE

M-am gandit sa fac crema de cremsnit(cremes),ca am foi de la Pasti,nefolosite si la sfarsit,peste crema sa adaug capsune si apoi cealalta foaie.Ce ziceti,o sa-mi iasa? Ca trebuie sa fac si eu o prajitura ca-i mare sarbatoare,Pogorarea Sfantului Duh,Rusaliile.

UpDate: CREMSNIT CU CAPSUNE

S6300644S6300645S6300649


N-am sa uit cum ne cumpara mama haine noi,pentru vara,de Rusalii.Am primit odata un compleu,fustita si vestuta si basmaluta mica, de culoare rosie cu buline albe,nu prea mari bulinele si cu bluzica alba.Oau…ce mandra eram cand ma imbracam cu acele hainute!!!Azi,l-am luat pe al meu de mana…pardon ,de bicicleta si am plecat la cumparaturi.Abia acum imi dau seama ca nu am facut-o intentionat ci ca s-a potrivit.Mie imi trebuiau niste lucruri ca ma duc la tratament si…ma rog,mi-am cumparat ce trebuie,sa fie noi (hahahaha) si pentru bust,nah ca-mi place firma Jolidon,ca-i de la Cluj  :lol:  si mi-am luat si doua bluze de vara,una ma duc cu ea in gradina,ca-i de bumbacel,foarte potrivita pentru acasa si una pentru blugi,haha..sunt incantata cum imi sta,ce faina e!Da,si mi-am luat slapi de curte si l-am dus pe al meu sa-si ia blugi,ca-mi tot spunea ca numai blugii de la copil ii sunt buni si ii place sa-i poarte si cum acum  copilu’nu ne mai aduce hainele pe care nu le mai poarta….deh,l-am convins sa probeze, ca o primadona, vreo jumate de ora spe perechi,pana si-a gasit sa-mi placa si mie  :P  Si mi-am mai luat 5 perechi de sosete colorate,pentru adidasi.Si o pereche de manusi de gradinarit,ca avem vreo 10,dar sa fie acolo si noi ca imi trebuiesc si mie si lui.Dar medicatia am uitat s-o iau,hahaha..desi fusesem si la farmacie.

Deci,fara sa vreau am fost teleghidata spre magazine si in piata veche sa ne ‘noim.Mi se pare ca cineva imi ghideaza pasii in aceasta viata,sau ma opreste atunci cand este pericol,mi se pare,sau chiar asa este?Altadata,pe vremuri,nu faceam aceste constatari,ori nu le bagam in seama,dar sunt sigura  ca Duhul Sfant este in preajma mea si ma invata ce sa fac.

Va doresc Sarbatori Fericite si va invit la un cremsnit reteta imbunatatita cu capsune ,mai pe seara,dupa ce o prepar  :)  !

S6300583 CAPSUNI DE 4 ANI


Penultimul vagon

A fost odata o familie de tineri casatoriti care a plecat intr-o vacanta de iarna la parinti,departe…Si-au luat bilete de tren accelerat din gara lor si dupa ce-au ajuns in tren,fiindca era ora mesei de pranz si ei acasa n’avusesera timp sa manance pranzul,o mancare calda, s-au dus la vagonul restaurant,care era mai in fata,spre locomotiva.Si-au stat ei acolo pret de vreo 2 ceasuri,doua si  jumatate,au mancat peste prajit ,au baut cico sau brifcor, cate un ness in timp ce acceleratul gonea pe  langa munti.Bagajele si hainele groase de iarna au ramas in vagon fiindca in tren era cald si bine.La intoarcere se ghidau dupa culoarea rosie a paltonului ei si se uitau in fiecare compartiment cu coada ochiului caci rosu-ti sare-n ochi,insa au ajuns la sfarsitul trenului si paltonul rosu n-a aparut.Da,locurile lor de pe bilete nu mai erau la locurile lor,au disparut si aveau sa afle de la controlor ca ultimele doua vagoane ramasesera in Sibiu.Si totul s-a recuperat.Era in anii 70

Am vopsit vagonul meu cu locuri FARA LOCURI,in culoarea paltonului, cu poezia Acceleratul de George Toparceanu

Peste fagi cu varfuri sure
A cazut amurgul rece.
Inserarea muta trece
Furisata prin padure.
Spre apus abia s-arata
Printre crengi, intunecata,
O vapaie de rubin…
Din frunzisurile grele
De-nnoptate tot mai vin
Glasuri mici de pasarele…

Reci si palide-n senin
Se ivesc deasupra stele.

*
Si deodata, dintre dealuri
Se desprinde larg un zvon
Departat si monoton,
Ca un murmur lung de ape
Revarsate peste maluri…
Creste-n lunca, mai aproape,
Umple vaile vecine
De rasunet mare…
Vine!…

Fulger negru… trasnet lung
Dus pe aripi de furtuna,
Zguduind pamantultuna,
Zarile de-abia-i ajung…
Parca zboara,
Parca-noata,-
Scuipa foc, inghite drum,
Si-ntr-un valvartej de fum
Taie-n lung padurea toata…

A trecut…
Dinspre campie,
Vuiet greu de fierarie
Se destrama in tacere…
Scade-n departare…
Piere…

*
Iar in urma-i, din tufisuri,
De prin tainice-ascunzisuri,
Se ivesc pe jumatate,
Pasarele ciufulite,
Alarmate
Si-ngrozite:
-Cine-i?…Ce-i?…Ce-a fost pe-aici?…
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze si pitulici.
Doar un pui de pitigoi,
Int-un varf de fag pitic
Sta cu penele vulvoi
Si, facand pe suparatul:
-Ce sa fie? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul..

Precizare.Spre gara sidefie,skamionde

Cuvantul conductorului:”Acum eu sunt mecanic de locomotivă cu aburi. Orăşelul se numeşte Mine Însumi.
M-am hotărât să plec într-o călătorie spre gara sidefie, departe, departe, la oceanul acela neştiut.
Vreau să întâlnesc oameni sinceri şi să vorbim de-ale noastre.
Am vopsit pe locomotiva cu aburi o poezioară dragă mie şi am plecat din Mine Însumi spre Of, mă.”

“Le-am rugat pe CELLA şi pe White Noise să-şi lege vagoanele de locomotiva cu aburi, cu dorinţa ca, la rândul lor, să invite câte doi călători cu vagoane proprii.

Regulile sunt simple:

-A fost odată… o povestioară;

-Aşa am vopsit: o poezie dragă.”

PS. SkyRain este locomotiva,iar CELLA dupa ce mi-a pierdut vagonul mi-a zis sa mi-l agat de al ei  😀

Le multumesc amandurora si doresc calatorie placuta lui Gabi si Laurei  .

Si le invit sa-si incadreze vagoanele lor in orice alta parte a trenului  in afara penultimului vagon 🙂

Actualizare: Sunt invitati toti cei care doresc sa intre-n joc, sa scrie pe blogurile lor  si sa-i dea de veste mecanicilui de locomotiva pentru a sti dumnealui cati carbuni sa arda pe ora  🙂

Costică

I-au pus numele bunicului dinspre mamă,Constantin,că atunci când s-a născut el,acesta nu mai trăia.Dar a fost cenuşăreasa lor în variantă masculină.I-au zis Costică,aşa-l ştie toată lumea.Când m-a cunoscut pe mine ,v-am mai spus în altă poveste,din prima zi mi-a spus mie tot ce avea pe suflet,ca şi cum abia a aşteptat să poată face asta.Nu putea cu altcineva şi avea 23 de ani,atât a ţinut în el nemulţumirea,puţin spus nemulţumire,rana din sufletul lui care era deschisă mereu trebuia pansată.Nah,că m-a găsit pe mine drept nurse…soră””  😀

Şi bunicul Constantin a lăsat în urma lui o bunică pentru Costică,bunica …singura persoană din familia lui care realiza în ce situaţie este nepotul ei,adică mama recasatorită şi cu un alt copil,tata recăsătorit şi cu alţi copii,iar el Costică era al nimănui.Cenuşăreasa,cum ziceam,căci la 7 ani,mama vitregă nevrând să-i plătească pensie alimentară,l-a luat la ea şi l-a folosit,în plus, la munci şi la dădăcit pe cei mici.Mă rog,în timpul asta mama lui Costică habar n-avea că mai are un copilaş şi care poate-i duce dorul.Aşa a crescut Costică,fără încredere în oameni,fără iubire părintească (căci tatăl nu i-a arătat asta niciodată,a lăsat să conducă toată şandramaua aia de familie pe nevastă-sa).Singurul prieten adevărat al lui era cartea.Da,cartea pe care o ascundea,căci nici asta nu avea voie.Citea,copil fiind,cu lanterna sub pătură,în patul de sub scară unde-i găsise loc maştera .Nu,nu era o cameră şi pentru el,că nu era considerat om,ci slugă.Casa în care stăteau era vila combinatului pe care tatăl  o primise cu chirie  că avea ceva funcţie pe acolo,mă rog,după ce ne-am căsătorit m-a dus o data acolo să mă prezinte şi am văzut cât era de spaţioasă vila aceea şi am plâns imediat ce-am fost singură,căci eu trebuia să fiu cea puternică,cea care să nu-l dezamăgească,cea în care să se sprijine cu sufletul lui minunat de om.

Ei…şi bunica lui realizând cum stau lucrurile şi femeie cu scaun la cap s-a gândit să muncească până poate cumpăra terenul de alături(cel pe care este garajul care se vede în poze) pentru ca să-i facă şi lui Costică  o casă.Toate astea le-am aflat imediat ce l-am cunoscut iar gândul bunicii,care a murit chiar în primăvară anului în care ne-am cunoscut noi( fără să-l finalizeze),urma să-l continui eu.Nu cred că altceva m-a atras să facem casă aici,în curtea mamei care nu l-a crescut ci care vroia să-l ia la ea abia după ce-a scăpat de armată şi era bărbat,ca s-o protejeze pe dumneaei de al doilea soţ pe care nu reuşea să-l dea afară şi cu care era în scandaluri extraconjugale.

Dumnezeu să-i odihnească pe bunica Elena şi pe bunicul Constantin în pace şi să le vegheze sufletele lor de oameni buni  şi bunici iubitori de nepoţi!

Eu n-am putut să-i spun ca toată lumea,trebuia să schimb ceva.Suferinţa lui,dar şi a mea prin preluarea copilăriei lui trebuiau să dispară şi aşa i-am zis, de la bun început ,Costel.Da,Costel al meu o are şi pe bunica Elena din cer care veghează ca el să aibă şi bucurii în viaţa aceasta.

LA MULTI ANI COSTEL AL MEU,TATAL

COPILULUI MEU!

LA MULTI ANI CONSTANTIN!

LA MULTI ANI ELENA!