Rugaciune:
Cela ce cu iconomia Ta cea nepătrunsă ai pregătit pacea spre binele cel veşnic, hotărând tuturor vremea şi felul sfârşitului, iartă, Doamne, păcatele celor din veac adormiţi, primeşte-i în locaşul luminii şi bucuriei şi le deschide braţele părinteşti.
Auzi-ne, Milostive, pe noi, cei ce le facem pomenirea şi strigăm: Tatăl nostru, iubirea cea nemărginită, odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi!
Posted in Amintirile mele
Tagged 5 februarie, flori, lumina, mama, rugaciune
Eram tare ocupata pe vremuri, nu mai stiam de capul meu, adica, ba da, stiam exact ce am de facut doar ca de un singur lucru nu-mi mai ramanea timp: spalatul vaselor. Si, atunci, el, sotul care tine la familia lui si vrea sa faca si el bine, adica sa fie bine, se apuca si le spala el, mai tot timpul. Desi le spala bine nu l-am laudat niciodata, nici nu bagam in seama, era firesc sa fie asa, eu pregateam ce puneam pe masa, dupa masa deschideam usa la ora fixa, trebuia sa ma aranjez nitel, inainte, sa ma primenesc, sa fiu o prezenta nu doar utila ci si…acceptabila. Aaa…mi-am amintit, cat de agreabila eram, zilele trecute cand trei “trandafiri” venisera sa-mi ureze cele obisnuite si, cum sunt niste despteti cu vorbele si glumele tot timpul la ei, unul zice : “scoateti caietele pe masa”, iar eu : “pixuri va dau eu”.
Asa, si cum ziceam, masa trebuia stransa-aia din bucatarie- vasele trebuiau spalate si puse la loc, cineva trebuia sa le faca si pe astea, nu?
Problema e ca dupa ce m-am pensionat am rupt-o’n “fericire”, daca fericire inseamna bani mai multi la bugetul familiei, am plecat peste mari si tari, mi-am racorit ochii si sufletul, nu m-am mai intors la programul de dinainte, chiar daca si acum ma mai suna cate cineva sa-mi ceara lectii de fizica pentru copilul, nepotul, fiul prietenei, etc. Deci spalatul vaselor devenise pregnanta obisnuinta a sotului meu. L-am lasat o vreme, deh, trebuia sa ma obisnuiesc si eu sa nu le scap din maini, i-am mai ingaduit cativa ani sa le spele el, era pasiunea prea mare, nu o puteam perturba. Pana intr-o zi -toate incep intr-o zi – cand i-am spus “gata cu vasele, nu vreau sa te mai vad sprijinit cu fruntea de marginea ferestrei dulapiorului atarnat deasupra chiuvetei” si am scos fereastra din țâțâni .
N-o sa stiti niciodata adevaratul motiv pentru care nu-l mai las pe sotul meu sa spele vasele.
Posted in Amintirile mele
Tagged dezvatul, obisnuinta
Mai e un pic si incep sa trec in Anul Nou treptat, treptat cu fiecare meridian deodata. Fiindca eu sunt universala si traiesc pe toate meridianele deodata. Nu am inceput pregatirirea meniului de Revelion, inca. Sotul meu prepara (chiar acum) meniul pentru catei si nu ne suprapunem. Deci, astept. Nu am decat de asezat sarmalele cu costita in oala si pus la foc, de fiert carnati cu coaste afumate si presarate cu hrean proaspat ras, de pus o friptura marinata de ieri, la cuptor si de scos bigudiurile care m-au chinut asnoapte. Dar sa nu vorbim despre mancare, inca nu s-a terminat cea de la Craciun. De bautura sa vorbim.
In sfarsit, dupa ani de zile in care am strans poamele si nu am reusit sa le rafinam, anul acesta s-a intamplat. Nu pot sa va descriu gustul, mireasma ce-ti gadila simturile la prima sorbitura, piersica si para cu parfumul lor cu tot, cu dulceata lor si cu taria potrivita. No’ hai sa traim, atunci! Si, unde mai pui ca in samburele de piersica se afla tamaduirea lumii: vitamina B17!
Da, ceeace scriu cateodata despre starea actuala a noastra ca natie nu ma caracterizeaza, depasesc usor nemultumirile, nu las nervii sa ma domine, bolile sper ca le tin la distanta de noi, totul fiindca noi sau eu sunt doua entitati: eu cu trupul si sufletul si creierul . Eu, adica un subaltern al creierului, un subaltern cu personalitate care nu tace ci stie ce sa ceara, ii cer creierului cate ceva si el actioneaza intocmai. Mare lucru sa ai comunicare cu propriu-ti creier invers decat este firesc. Sau , si mai bine, in ambele sensuri.
Multumesc Doamne ca pot. Ca sunt. Ca gandesc. Ca nu m-am (sper) ramolit. Ca vad partea plina si ceea ce nu reusesc sa rezolv ignor, fiindca, poate, nu-i important.
Familie mica si legata de anumite meridiane, prieteni multi si deasemenea pe toate meridianele, va doresc
Anul 2012, contrar zicerilor, sa fie conform asteptarilor: mai bun, mai frumos, mai cu sanatate, mai cu impliniri, mai cu calatorii, mai cu multe bucurii! Va imbratisez chiar in clipa trecerii dintre ani cu gandul la toti si la fiecare.
Posted in Amintirile mele, Sarbatorim, zicerea Elisei
Tagged 2012, la multi ani! An Nou Fericit!
