Category Archives: Amintirile mele

Articole cu povesti demult si de acum intamplate

Parfumul preferat

Datorez Gabrielei aceasta postare si-i multumesc ca mi-a amintit ca sunt femeie. Nu ma duc la coafor – cafemeile – nu la manichiurist, nu la croitoreasa (designer vestimentar, pardon ). Dar ma parfumez discret – ca-i scump – cand ies din casa. Deci, daca aveati vreo indoiala, da, sunt femeie.

Cand am fost prima oara la copii, in Australia, nora mea m-a dus la un magazin – nu-i bine, trebuia sa spun supermarket, mall sau cum? – si mi-a ales J Lo. Foarte fin, foarte discret, nu foarte dulce ca nu-mi plac , usor, diafan si care ma face sa ma simt foarte bine cu mine insami.

DSCN5162

Prin 2013 s-a terminat asa ca am cautat la Brasov. Nu aveau J Lo asa ca am luat Beyonce. E un pic mai tare, mai patrunzator dar nu strident. Parca este parfumul viorelelor de primavara (toporasi). Dintre cele doua il prefer pe primul, e mai plin de amintiri, are o istorie importanta pentru mine si o sa-l mai caut. Iar ambalajul lui in forma de diamant neslefuit ii da un aer distinct.

DSCN5163Dintre toate simturile pe care le are un om, simtul olfactiv este determinat la mine. Fereasca Sfantul sa vorbesc cu cineva si sa …dar mai bine nu zic.

Cred ca de aia imi plac si florile, desi unele nu au miros, mie-mi sugereaza un miros fiecare floare. Petuniile miros seara ca si regina noptii, trandafirii rosii m iros tot timpul, muscatele, o, da, muscatele miros special, dar  nu florile ci frunzele. Si orhideele  miros dar eu n-am avut noroc sa nimeresc una din aia.

Legat de miros, nu agreez dara pe care o lasa unii, cu care ma intersectez pe strada, de la prea mult si prea puternic deodonant.

Happy Birthday to me !

„După ce ați trecut de 60 de ani, pentru că nu mai aveți foarte mulți ani în față și pentru că nu puteți lua cu voi nimic atunci când vă duceți, n-are rost să mai fiți preocupați să economisiți.
Așadar, cheltuiți banii pe care i-ați pus deoparte, faceți excursii, cumpărați ce vă face plăcere și dăruiți ce vă puteți permite. Nu vă gândiți să lăsați chiar tot ce-ați agonisit copiilor și nepoților, pentru că, nu-i așa, nu vreți să-i transformați în niște paraziți care așteaptă cu nerăbdare ziua în care veți muri. Nu vă faceți  griji despre ce-o să se întâmple cu ei sau cum veți fi pomeniți, pentru că atunci când ne întoarcem în țărână nu mai auzim nici laudele și nici criticile. Timpul în care v-ați bucurat de viața pe pământ și de bunurile pe care le-ați agonisit cu atâta trudă se va sfârși.
Nu vă frământați prea mult în legătură cu copiii, pentru că și ei au destinul lor și or să-și găsească, cu siguranță, drumul în viață. Nu fiți sclavul copiilor voștri! Țineți legătura cu ei, iubiți-i, ajutați-i când au nevoie, dar, în același timp, bucurați-vă cât mai puteți de banii pe care i-ați strâns! Viața înseamnă mai mult decât muncă. Pensionați-vă cât de devreme puteți și bucurați-vă de viață! Nu așteptați prea multe de la copiii voștri! Majoritatea își iubesc părinții, dar vor fi prea ocupați cu serviciul și alte angajamente ca să le fie de prea mare ajutor. Există însă și copii nepăsători, care s-ar putea să înceapă să se certe pe bunurile voastre cât sunteți încă în viață și chiar să-și dorească să muriți mai repede, ca să vă poată moșteni casa și bunurile.
În general, copiii cred că li se cuvine să capete tot ce posedați, în timp ce voi n-aveți niciun drept să vă atingeți de banii lor.
Prin urmare, după vârsta de 50-60 de ani, nu vă mai risipiți energia și nu vă mai periclitați sănătatea în schimbul unei averi și mai mari, muncind până intrați în mormânt. S-ar putea ca banii voștri să n-aibă nicio valoare în fața doamnei cu coasa.
Când să ne oprim să mai facem bani? Cât înseamnă destul? O sută de mii? Un milion? Zece milioane? De pe zecile de hectare de teren pe care le posedați mâncați câteva legume și o jumătate de pâine pe zi; din cele trei case pe care le-ați construit, n-aveți practic nevoie decât de câțiva metri pătrați: un dormitor, o cameră de zi, o baie și o bucătărie.
Atâta vreme cât aveți o locuința și suficienți bani pentru hrană, îmbrăcăminte și utilități, stați foarte bine. Ar trebui să fiți fericiți. Fiecare familie are problemele ei, indiferent de statutul social. Nu vă mai comparați cu alții în ceea ce privește potența financiară! Renunțați la competiția cine are mai multe posesiuni sau ai cu copii sunt mai dotați material și se plimbă mai mult prin baruri sau prin străinătate! Mai degrabă puneți în balanță cine are mai mult timp liber, cine este mai fericit, mai sănătos și mai longeviv.
Nu vă frământați în legătură cu lucrurile pe care nu le puteți schimba! Nu ajută la nimic, iar o stare psihică proastă vă poate îmbolnăvi. Creați-vă o stare permanentă de bine și identificați ce vă face fericiți!
Atâta timp cât sunteți sănătoși și bine dispuși, vă veți face planuri și veți aștepta cu nerăbdare ziua următoare. O zi din viață fără un moment de bucurie este o zi pierdută. O zi care aduce un moment de bucurie este o zi câștigată.
 Un suflet optimist vindecă boala mai repede. Iar un suflet fericit nici nu are ce vindeca, pentru că nu cunoaște boala… Păstrați-vă o stare de spirit pozitivă, faceți mișcare în fiecare zi, întotdeauna afară, la soare, mâncați multe alimente care conțin vitamine și minerale, și veți avea toate șansele să mai trăiți 30-40 de ani în deplină sănătate și vigoare!
Bucurați-vă de ceea ce aveți și de tot ce vă înconjoară!
Și, nu uitați de prieteni! Ei sunt una dintre bogățiile vieții. Faceți-vă prieteni trainici, respectând câteva reguli simple:
– Ascultați-i fără să-i întrerupeți!
– Vorbiți-le fără să le reproșați ceva !
– Faceți-le daruri fără să le pretindeți ceva în schim!
– Răspundeți-le fără să-i 
contraziceți!
– Iertați-i fără să-i pedepsiți!
– Promiteți-le fără să uitați.
Așa, nu veți fi niciodată singuri. Vă doresc o viață lungă și împlinită!
JANE FONDA

Ce știu eu despre mine

Postarea asta a Printesei m-a facut sa ma gandesc putin la mine, la mine cea care am fost odata, la mine cea care sunt acum. Vrei, nu vrei, viata te schimba. Nu in esenta, dar te schimba in comportament.

Eram o figura, ce mai! Iute ca chiperul, tare ca piatra, iute ca sageata sa le fac eu pe toate. La serviciu nu-mi ajungeau orele si foloseam si pauzele; nu, nici pas nu se auzea, ca nu stateam eu in pauze la clase neinteresate de materia mea. Iar copiii, elevii, adica, daca erau isteti,  stiau ca le vreau binele si nu cracneau. Aveau noroc sa aiba dupa ora mea alta la care proful venea mai tarziu.

Dar nu despre scoala vroiam sa spun (am scris asta cu mult timp in urma, pe undeva, nu mai stiu unde ) ci despre mine. Cum alergam eu de la autobuz pana acasa, la doua si ceva ca acasa era multa treaba si intre doua si patru cate poti face?! Asa ca , ultima data cand ma grabisem a fost si data la care m-am trezit intinsa pe sosea cat eram de lunga cu bratele ca broasca ce sta gata sa sara si ma uitam in stanga si-n dreapta sa vad daca ma calca vreo masina, ca nu ma puteam misca de jos decat cu gatul. Venea o masina si m-a ocolit generos, Dumnezeu sa-i dea noroc ca nu m-a calcat.

Apoi, intr-un tarziu, am inceract sa ma ridic si sa constat ca din palmele julite tasneste sange prin pelicula de praf, din genunchi  la fel. Dar unde sa ma spal, nu aveam unde, nicio cunostinta nu locuia prin preajma, asa ca , nacajita tare, am luat-o, in continuare, la picior cam inca un km pana am ajuns acasa.

De atunci am terminat-o cu fuga, cu alergatul acasa ca am multa treaba. Dar am trecut si pe o terapie pentru vitaminizare si mineralizare, Centrum de la A la Zinc. Nu-i fac reclama dar in fiecare primavara ma scotea din „depresie”.

Acum n-ai sa ma mai vezi alergand pe strada (desi  nu mi-ar strica sa fac un pic de jogging). Acum „alerg” pe bicicleta, dar cum strazile sunt stricate de la sapaturi de santiere care nu se mai termina, bicicleta trepideaza si simt o rezonanta in palmele de pe ghidon, asa ca fie circul pe trotuare, care si ele-s intrerupte de pietris din poarta’n poarta, fie, daca nu e foarte cald, merg pe jos, adica ma plimb.

Ce faceam eu in timpul recuperat din fuga catre casa? Nimic important as spune acum dupa zeci de ani. Treburi gospodaresti. Ceva ce se vede doar daca nu este facut: curatenie, mancare, ordine sau gradinarit care nu era o treaba ci o relaxare, o bucurie, o placere si o incantare.

Femeile. Suntem foarte ocupate atat timp cat ne sunt copiii acasa, fie ca-s mici fie ca-s mari. Pentru ca avem impresia ca pentru ei facem eforturi. Chiar daca o fi asa, este gresit sa spunem „m-am sacrificat pentru tine” unui copil,  fiindca nu ti-ai refacut viata dupa ce ai ramas singura cu copilul/copiii. Copilul nu ti-a cerut asta, ai facut cum ai vrut si cum ti-a iesit, deci nu mai vreau sa aud sintagma asta. Fiindca nu te-ai dus in conecedii neavand posibilitatea asta ,  nu-s de vina copiii. Fiindca nu te-ai distrat cum ai fi vrut ca trebuia sa stai,  seara de seara,  acasa cu copiii, nu-s de vina copiii.

Dar si cand zboara din cuibul parintesc si-si fac viata lor departe de noi, ei bine, atunci avem tot timpul din lume sa le ducem dorul. Nu facem nimic altceva din tot ce n-am avut timp sa facem, nu ne distram mai mult,  nu citim mai mult, nu mergem in concedii mai des si , de fapt, ce asteptam? ASTEPTAM ZIUA DE MAINE. Care va fi ca cea de azi si ca cea de ieri. Monotonia vietii fara copii si fara nepoti alaturi de tine, care sa-ti dea din tineretea  si vigurozitatea lor imprumut. Care sa-ti inveseleasca zilele si sa te incarce cu problemele lor de viata, sa cauti sa-i ajuti, sa le fii alaturi, sa-i imbratisezi ca si cand erau mici. Sa auzi glasuri tinere, vesele ori planset de copil, harmalaie in curtea ta si zumzet de oboseala in serile tale din casa, asta numesc eu FERICIRE la batranete.