Primavara si vara asta au fost o toamna urata cu ploaie mizguita peste plante zgribulite si oameni grabiti spre interioare. Altadata era o placere sa te prinda ploaia de vara afara, te bucurai de un dus potrivit de cald si de racoarea pe care o aducea ploaia de vara. Acum, Doamne fereste sa te prinda ploaia afara ca-i de gheata. Oare curentii aia, anticiclonul ala care vine de la nord-nord/vest, nu veneau peste noi si acum zece, cincisprezece ani? De ce doar acum nu mai avem vara?
Chinuite, ciresele s-au spart/stricat/copt cu pete, putregaiuri si semne dubioase pe pulpa lor necomestibila. Ma uit la ele si ma doare sufletul; atata umbra pentru nimic?
Stau cu frica’n san de cate ori ma duc in gradina sa verific daca mana isi mai face de cap prin tarlalele mele; am scos fiecare tulpina, fiecare frunza si ramurica afectate si pare ca s-a potolit. Nu am mai avut asa ceva la rosiile mele decat odata, demult, cam acum 10 ani, la un soi de cherry plantate pe sub pomi. Cert este ca mana nu vine numai din pamant, pamantul fiind acoperit cu paie si frunzele afectate erau cele de la varful plantei, deci vine din aer, de undeva unde a avut conditii sa se dezvolte aceasta ciuperca ce se inmulteste, ca toate ciupercile, prin spori si pe care ii misca vantul.
Viata se sfarseste intr-o clipa si nici nu stii, nu banuiesti care este aceea. Si ma intreb, daca-am sti, am trai altfel? Cred ca nu.
In sfarsit, dupa zile mohorate fara soare si cu vant a inceput sa mizguie (ploua ca toamna des, marunt si continuu). Toamna e aici, asa cum A3 este acolo :))
Va doresc binele (caci „mai binele” este dusmanul „binelui”).
Cultura de condurii doamnei este secundara, dar ii merge atat de bine, face atatea ramificatii, se intinde printre plante si chiar ar vrea sa sufoce ardeii care-s prapaditi de tot, saracii de ei. Iar craitlele, de care m-am bucurat anul trecut ca faceau niste tuife enorme printre rosii si colorau frumos spatiul verde si paios, acum pe ele le mananca sau le-au mancat limaxii, au cate-o floare cel mult doua.