Ca sa fie bine, trebuie sa fie rau inainte. E o spusa, cred ca din politic se trage, ne tot brambureau ei, toti, de fiecare data, ca “pentru a ne fi bine, musai sa ne fie rau inainte” Nu zau? Cat? as intreba eu.
Mie mi-e bine cand schimb lenjeria de pat si da, mi-e din ce in ce mai greu s-o fac, sa intind cearceaful dublu cu elastic de jur imprejurul saltelelor, sa pun fetele de plapume pe ele, sa le ridic, sa le scutur pana se aseaza bine la locurile lor, colturile, ma rog, e greu, ori mi-e greu mie, din ce in ce. Dar asta este mizilic fata de ce facem acum, zilele astea, una dupa alta, cat mai este soare, cat mai este cald, cat mai pot deschide ferestrele fara sa ma “traga” vreun curent, cat inca nu ploua si se pot bate niste covoare (ca nu le mai batem pe toate, dupa dimensiuni ). Dar ce bine dorm cand lenjeria este proaspata, mi-ar placea din doua in doua zile sa fie asa, dar o fac la o saptamana, zece zile, am eu un sistem al meu care-mi spune cand. Si ce bine ma simt in patul curat! Si mai e ceva, nu mai vreau lenjerie sifonata, adica din aceea care este ondulata si nu se calca, desi este din fibre naturale, nu o mai v reau. Am “fite”, vreau numai lenjerie din damast, calcata bine si parfumata cu levantica si busuioc.
Cat de bine este cand casa, toata, este curata, stiti si voi. Este de vis. Ma simt binecuvantata ca am spatii atat de mari si de multe si ca vietuim in toate, nu tinem nicio camera nelocuita ca daca vine cineva sa am unde sa-l invit. Nu stau la hotel unde dupa ce facem deranj plecam la plaja si ramane camerista, lenjereasa sau cum ii zice si face curat, aranjeaza toate cele si cand te intorci este perfect. Deci intr-o casa locuita permanent nu-i asa, adica nu-i ca la hotel.
De fapt, ce vreau eu sa spun si ma tot balbai, este ca zicala aia de la’nceput este adevarata. De trei zile mi-e atat de rau, inimaginabil: ma dor bratele, muschii, toti, mai putin cei abdominali, ca nu am ras deloc, ma dor degetele cu tot cu falange si musciuletii de pe ele, antebratele, bratele, omoplatii, bicepsii si tricepsii, coapsele si gambele, toti muschii corpului, mai putin cel mai important, inima. Si inca nu am terminat. Am facut cate-o camera, am inchis usa pe dinafara si tot asa pana am ajuns sa le inchid pe toate si sa ramana holurile scara si bucataria. Cand voi ajunge la bucatarie? Habar n-am, dar dupa holuri ma opresc.
Sunt atat de obosita incat azinoapte nu am adormit, m-am intors la televizor pana la 2 (fostul 3) , am vazut “Traducatoarea”, un film minunat cu minunata Nicole Kidman si nemaipomenitul Sean Penn. Ma intreb, ce film, care merita insomnia mea, va fi la noapte?
