Am analizat si apoi sintetizat starea de fapt a romanilor privitori la televizor si am gasit ca au fost trei etape, dupa ’90, de evolutie a programelor de televiziune propuse de catre televiziunile, mai ales private, noua, romanilor. Fiindca asa se spune: „asta cer romanii”.
Prima etapa incepe cu Sclava Izaura si este debutul telenovelistic la noi. Satui de cele doua ore de televizor in care-l vedeam doar pe ceasescu am imbratisat cu mare drag orice ni se propunea si atunci ni s-a propus telenovela. Fenomenul a luat o mare amploare, multa lume este fan telenovele si nu numai lume de varsta a treia. Treptat cei care eram cu o mai mare curiozitate de altceva, cei pe care plansul jalnic din telenovele ii deprima si nu-si doreau asta, cei care puteau sa se intoarca iar la citit in loc de televizor au abandonat. Eu cred, totusi, ca o treime din privitorii la televizor privesc si traiesc o data cu narcisa galbena si…(alte nume nu stiu ) ceilalti eroi de telenovela si astazi.
Intre timp, cam dupa aproape 7 ani, a inceput invazia manelistilor pe ecranele televizoarelor. Nu spun cine a inceput fiindca nu vreau, nu este cazul acum, dar manelismul a prins atat de bine la romani incat pana si actualul sef al statului se foloseste de acest curent. Ce cubism, ce impresionism, ce dadaism….????Nu, manelism. Curentul stilistic si modul de viata al romanilor in proportie tot cam de o treime din privitorii la televizor. S-au pus pe picioare emisiuni cu invitati care maneleau de zor si lumea era fericita fiindca ei cantau (daca se poate numi asa ) jalea de zi cu zi (ca-n telenovele, de fapt ) a omului ce -si pierdea mereu prietenii devenindu-i dusmani, iubitele devenindu-i amintiri de neuitat si banii devenindu-i unicul scop in viata. Lumea , desi saraca, era dornica sa vada bogatia acestora, sa-i priveasca cum arunca cu bancnotele mari in populatie , sa spere ca, poate, odata vor fi si ei fericitele tinte si apoi fasolea batuta era mai usor de mestecat si inghitit la masa saracacioasa.
Apropo de asta ieri am vazut un spectacol groaznic la praznicul lui Iliescu de ziua dumnealui , cand lume, neinitiata in autoservire cu bunatati, a reusit sa demoleze mesele cu mancare , sa-si umple farfuriile cu toate felurile de mancare si toate soiurile de prajituri de parca nu ar mai fi mancat, gratis, din secolul trecut. Unele (fiindca eu asa am vazut, femei) au bagat si-n traista caci , doar, mai este si maine o zi cand matele pot ghiorai.
Ei bine, dupa mare campanie impotriva manelistilor, dupa ce lumea s-a impartit in pro si contra, dupa ce mari artisti au zis ca este loc pentru toata lumea si pentru toate gusturile, fenomenul, treptat, a disparut (dupa parerea mea, poate ca gresesc ) si in locul lui au aparut emisiunile cu pitipoancele. Dosurile goale (treizeci si treiurile ) erau la mare cautare, fesierii au invadat televizoarele si camerele oscilau „romantic” adica grotesc intre fesieri si rotunjimile enorme ale sanilor, caci cine nu avea sani mari, rotunzi si siliconati nu avea nicio sansa sa fie vedeta””” de televiziune. Si, culmea, nu numai manelistele isi spun artiste cand vorbesc despre ele insele ci orice fetiscana angajata pentru calitatile mai sus aratate la televiziune isi aroga imediat statutul de vedeta. Cluburile si aceste emisiuni erau doua surori gemene si locurile intre care oscileaza o „vedeta” care se respecta. Fenomenul este cat se poate de actual. Daca mai demult erau anumite televiziuni care nu se pretau la asa ceva mai nou toate au inteles ca numai asa iese banul si nimic nu mai conteaza in rest. Viata unui om care a avut sansa sa fie vedeta de televiziune fie fiindca este bogat, fie fiindca este mare sportiv, fie fiindca a facut ceva important ceea ce altii nu pot face este sfartecata acum de televiziuni pentru care eu aveam ceva consideratie.
Oricine este o persoana publica sau a devenit tot datorita televiziunii persoana cunoscuta de populatia tarii acesteia reprezinta subiect pentru televizor si cu cat mai multa balacareala si scandal cu atat mai multi bani pentru televiziune.
Parerea mea este ca singurele persoane de vietile carora eu, ca cetatean al acestei tari, ma interesez sunt politicienii care sunt platiti din bani publici. Da, sunt de acord sa aflu cum traieste si munceste un om al acestei tari, care mi-a cerut votul si caruia i l-am dat sau nu. El imi este mie dator sa aiba un comportament decent, sa munceasca in folosul meu, sa ma apere de nedreptati si sa ma reprezinte la nivel inalt prin ceea ce face si ceea ce spune. Viata lui ma intereseaza, familia lui trebuie sa fie model, relatiile lui trebuie sa-mi fie mie benefice, actiunile lui trebuie sa-mi arate ca Statul are grija de cetatenii lui. De aceea sunt de acord ca viata acestor oameni sa fie disecata de televiziune. Ba mai mult eu as propune ca fiecare om politic sa fie insotit de mereu alt reporter de televiziune care sa-i filmeze faptele si spusele in toate ocaziile, la munca lui si in restul timpului. Oprindu-se la usa dormitorului conjugal. Acolo chiar nu ma mai intereseaza .
Dar, sa vad ca orice bogatas al acestei tari, cand se departe de nevasta , devine subiect de televiziune, este prea de tot. Si stiti de ce? Fiindca devine subiect de telenovela si ne intoarcem la etapa numarul unu, telenovela. Si asa se inchide cercul si o luam de la’nceput.
PS. Strategia PD-L vazuta pe patru planuri de catre Profund Anti basescu
