Category Archives: Amintirile mele

Acesta este postul meu cu numărul 400,la asta se referă titlul.Pe primul blog sunt 242 şi restul pe acesta.Pe 19 martie vor fi 4 luni pe acest blog şi pe 27 martie voi avea un an de blogerit.(Nu-i curios ca pe 19 ne-am logodit la biserica si pe 27 ne-am casatorit ? Eu nu am ales nici acele zile si nici pe acestea…pura intamplare.Imi staruie in minte vorbele unui mare fizician: “Coincidenta este felul lui  Dumnezeu  de a ramane anonim” )

Bloggerit .Sună pretenţios,aşa că mai bine zis de jucat pe internet,căci eu nu mă joc din alea…am uitat şi cum le cheamă,jocurile care sunt în programul computerului…la mine nu sunt.Degeaba m-am rugat de fiul meu să mi le…introducă,el nu şi nu şi aşa a rămas…nu le am deci nu mă joc.În schimb mă joc pe blog.Fac de mâncare cu camera pe masă (numai aşa mai pot să rezist după zeci de ani de ciorbarit…v-am spus eu câte ciorbe am gătit,în altă ocazie),pun câte ceva în cratiţă şi clik sau ţac  poză.Super!Şi toată lumea-i fericită,abia aştept să se termine mâncarea ca să fac alta,altă mâncare,nu de altceva ci doar s-o pozez.

Şi în grădină nu-i uşor,ba câteodată e al naibii de greu,căci este cald şi stau aplecată(geaba pălăria de soare are boruri mari)şi când mă întorc în casă şi mă uit în oglindă(că asta fac deobicei ) sunt roşie la faţă ca un rac în tigaia bucătarului de la emisiunea aia concurs…Da…şi mai am şi hipertensiune arterială,dar nu mi-o măsor de frică…de frică să nu văd cât este,aşa că asta vreau să va spun că nu-i uşor în grădină,deşi pare.Însă,când pun în poşeta roşie(că am o posetuta roşie ,preferata mea,de pe vremuri,când aveam şi sandalete roşii..) camera digitală,o iau pe umăr şi plec în grădină totul pare mult mai uşor.Imediat mă organizez,fac poze înainte şi după treaba respectivă şi fericită că am ce descărca în computer uit să mă uit în oglindă şi nu mai am nimic.Da,aşa se întâmplă lucrurile la mine.

Să va spun acum şi istoria blogului ca să ştie lumea de ce mi-am făcut eu blog,al 20.000-lea blog de pe net, din ţara.Într-o zi de martie 2008 am scris pe google  “cum să-mi fac blog” iar mintea nu era cu mine,căci eu nu ştiam deloc de vreo intenţie de acest gen,habar n-aveam că vreau blog,aş fi pariat pe orice că aşa ceva nu-i pentru mine,eu care abia descifrasem cei cu yahoo,mail,messenger şi google.Şi mi-au apărut ofertele,am ales una în româneşte şi am completat vreo 4 ,hai 5 pagini şi m-am trezit că-mi zice cum că acţiunea s-a desfăşurat cu succes.Mama mia,zic..deci acum ce să fac?

Am luat pixul(pardon..pixelii :)  ) şi am scris primul meu articol pe blog.Era pe 27 martie 2008.Era în mine această dorinţă,acum ştiu,dar atunci nu îndrăzneam să sper (ca aşa fac eu..nu sper nimic şi pe urmă când mi se întâmplă mă bucur tare mult).Imediat după aia am ştiut că vreau să scriu ce-am trăit în copilărie,cum a fost atunci,ce-au pătimit părinţii şi bunicii mei şi altele care erau în mine,în mintea şi în sufletul meu şi trebuia să le arhivez,să rămână urmaşilor mei,pentru ca să ştie.
Sunt şi eu om,am şi eu opinie ceea ce se vede din când în când când scriu la categoriile Opinii,Observaţii curente din viaţă,sau România şi poate ca şi-n alte categorii exprim opinii de cetăţean,de muritor de rând şi trăitor în această ţara.Nu înseamnă că sunt nervoasă atunci şi de aceea scriu,ci doar că atunci era momentul să scriu acea opinie a mea.Viaţa nu este numai un zâmbet şi o fericire,iar faptul de a scrie aici doar de bine şi încantare mi se pare ipocrizie din partea mea.Sigur că sunt subiecte la care nu mă voi opri niciodată pe blog,dar ceea ce pot să scriu cu decentă  şi cu umorul sarcastic ce mă caracterizează,dar şi cu autoironia pentru care am fost trasă de urechi pe alte bloguri, voi scrie.Nu mă străduiesc să scriu şi nu consider că-i vreun efort să aleg subiecte,fiindcă subiectele vin aşa cum orele zilei trec din viaţă.Am şi 3 posturi pe zi fiindcă nu pot amâna,nu sunt persoană care pune deoparte o idee că scrie mai târziu,fiindcă aşa sunt .

Cât priveşte clickurile şi comentariile voastre dragilor azi am avut un maxim de simultane…16  vizitatori am văzut eu la un moment dat.Mulţumesc frumos şi plecăciune!

Desigur că mi-e dor de unii dintre voi care altădată comentau şi poate că acum nici nu mai trec pe aici.Dar mă bucur nespus să comunic cu lumea, orice preocupare ar avea fiecare şi mă bucur că am cunoscut lume nouă cu pasiune pentru grădinărit şi flori.Iubesc oamenii pe care-i pasionează câte ceva,care fac lucrurile cu mare plăcere şi care nu se văicăresc. Stiu sa-mi traiesc momentele de singuratate,caci cine nu le are,ba chiar le caut uneori,dar mi-este si mai drag sa comunic cu lumea.