Category Archives: Amintirile mele

Articole cu povesti demult si de acum intamplate

Repetabila ziuă de naștere

Cu viteza maxima trec anii pe langa noi, prin noi, peste noi si noi ramanem ca pietrele doar neteziti de timpul care curge.

Ca intotdeauna, ai un sentiment de sfarsit dar si unul de inceput, e Anul Nou al nostru, cu despartiri de trecut si cu intampinarea viitorului.

Eu mereu aceeasi, cu pisicile mele, cu florile mele, cu gandurile mele si cu asteptarile mele nu am fost dezamagita niciodata.

E ziua mea de nastere, 17 .07. si tot cu 7 incepe varsta mea de azi.

Putin inconstienta, de parca lumea toata ar fi a mea si eu a ei, nu-mi realizez, nu percep, nu asimilez varsta, asa ca merg ca zaluda de parca as fi adolescenta si nu stiu ce m-asteapta inainte.

Tonice sunt mesajele, zecile de mesaje de la prieteni, de la ai mei carora le sunt diriga, de la neamurile mele cate mai suntem si de la copiii mei dragi.

Tonice si aducatoare de o pace parca eterna sunt vorbele adresate cu drag si care trec interfata ecran-eu si care ma motiveaza sa pot, sa mai pot, sa pot in continuare si sa sper si sa astept si sa …traiesc.

Tortul: e ultima moda de design culinar; am zis !  😉

Buchetul: venit direct din Australia, din flori speciale si care m-a bucurat tare mult.

Eu: obosita tare, inca nu terminasem pregatirile, imi doresc odata si-odata sa plec de ziua mea de acasa, sa plec undeva unde sa fiu musafir.

dalia: soiul cactus e reprezentanta gheorghinelor de anul acesta, dalii pe care le ador, care-mi infrumuseteaza clipele petrecute in gradina.

Hibiscus: florile in gard viu care nu contenesc sa infloreasca de ziua mea.

Aida si stapanul inelului meu (asa-i ziceam cand am inceput blogul):dulce odihna mangaietoare, sinceritatea ochilor Aidei si inteligenta ei si a lor completeaza tabloul.

Cu dorinta de sanatate, cu gandul bun pentru lume, cu speranta de „la fel”, trec peste decenii spre inceputul sfarsitului.

LA MULTI ANI MIE SI LUMII!

ps. pe blog nu mai am buton pentru color  :((((((((((

 

Tort cu frișca si banane (tort alb)

Blatul:

* 6 oua

*120 g zahar

* 180 g faina

Crema:

*600 g frisca batuta

*40 g gelatina

*300 g zahar

*4 oua

*400 ml lapte

*2 plicuri zahar vanilat,

*30 g coaja rasa de lamaie

*2 sau 3 banane coapte bine (in functie de marime)

Siropul:

*200 ml apa

*200 g zahar

*20 g coaja rasa de lamaie

Decorul:

*800 g frisca batuta

Preparare: Blat.

Albusurile se bat spuma tare, se adauga zaharul si se mai bate pana se dizolva tot zaharul, se adauga galbenusurile amestecand cu paleta/mana, apoi se adauga faina cernuta usor deasupra si amestecand usor cu o paleta ca sa nu se formeze cocoloase. Intre timp forma de tort se tapeteaza cu untura si se presara faina, se toarna compozitia in forma si se coace la foc potrivit, cam 180 C sau 200 C. Se verifica cu scobitoarea si cand aceasta iese curata, este copt. Timpul de coacere , la mine, este de 30 minute-35 minute, aporoximativ.Ca sa nu se lase blatul cald,  nu-l scot din cuptor ci inchid focul si las usa intredeschisa pana se raceste blatul (asa fac si cu bezeaua si nu se lasa ).

Crema.

Intr-o cratita care nu prinde pe fund crema, se amesteca zaharul, ouale si apoi se toarna incet laptele amestecand incontinuu, la rece. Dupa asta se asaza pe plita la foc moderat si se amesteca incontinuu pana se ingroasa ca o smantana mai tare.. Se ia de pe foc si se adauga gelatina amestecand pana se omogenizeaza.(gelatina, depinde de care ai, se prepara inainte cu apa).La final se adauga vanilia, fie seminte de pastai, fie esenta lichida, fie ce ai, miros de vanilie sa aiba si coaja de lamaie.

Siropul.

Apa cu zaharul si cu coaja de lamaie se amesteca pana se dizolva zaharul, la rece.

Decorul.

Se bate frisca pentru exteriorul tortului.

Montarea.

Cand blatul si crema sunt reci, se taie blatul in trei straturi, se asaza pe platou un strat, cel mai gros si mai tare, se insiropeaza. se pregatesc bananele taiate rondele.

Se amesteca crema rece cu frisca( exista 2 portii de frisca, prima pentru crema si a doua pentru imbracat tortul) foarte usor sa nu scada frisca si se imparte in doua parti. Se unge primul blat insiropat cu o parte din crema,  se asaza pe crema rondelele de banana, se asaza al doilea strat de blat, se insiropeaza si el, mai putin decat primul, se unge cu a doua parte a cremei si iarasi rondelele de banana care se apasa in crema, usor, usor si apoi se asaza cel de-al treilea strat de blat. Acesta nu se mai insiropeaza.

Daca totul este in ordine si nu curge crema(ceea ce ar fi o catastrofa), se imbraca tortul in frisca si se orneaza dupa dorinta tot cu frisca.

Acest tort este cu dedicatie, este pentru dragul meu fiu Cosmin caruia ii faceam acest tort cand era acasa si pentru dragul nostru prieten Gigi care a gustat acest tort si, fiind in Canada, se gandeste si acum la tortul meu de frisca cu banane. Gigi, prietenul lui Cosmin, sper sa-ti iasa daca te hotarasti sa-l prepari.

(reteta asta- din 1504 retete culinare- am modificat-o eu putin la crema (era fara banane si din 3 feluri de crema, adica in crema de oua se punea fie gem, fie cacao, fie vanilie.Eu am simplificat-o dar am adaugat banane). Sper sa mai fac vreodata acest tort desi fara smantana de frisca, care nu se mai gaseste la noi, nu stiu sa fac frisca.

 

Copilarie

Fara sa ma gandesc o clipa ca este ziua copilului, ii povesteam sotului meu si fiului meu cu care eram pe video, ce faceam eu la opt ani.

La opt ani caram apa cu ghiscanul(ceva care seamana cu stropitoarea doar ca avea teava de curgere a apei sus si mica) de la fantana care se afla la doua strazi de noi. Pe a doua strada locuia cu chirie cel care urma sa ne creasca, taica de acum, adica si cand ma vedea(ca era poarta deschoisa, era un fel de oficiu al cooperativei l;a care era el angajat) indoita in doua pe partea opusa ghiscanului iesea si-mi lua din mana ghiscanul si mi-l cara pana la poarta noastra.

Niciodata nu mi-a spus de ce face asta si nici eu nu m-am si nu l-am intrebat, destul ca mult mai tarziu am inteles ca are suflet bun.

Dar cred ca era inainte de a avea eu opt ani, fiindca la opt ani ai mei, el a devenit taticul si asta s-a intamplat mult inainte, deci poate ca aveam sapte, sase, cine mai stie.

Nu, nu mi-a fost greu si nu m-am plans si nu am spun ca nu fac ceva ce-mi zicea mamica sa fac sau bunica.M-am maturizat aproape imediat ce murise tata cand eu aveam patru ani, am incetat sa rad, lumea mea era trista, eu la fel si totusi mama ne iubea isi dadea si sufletul pentru noi si asta am simtit si de aia nu mi-a fost greu.

Cand stii ca esti iubit, nimic nu este greu.

Jucariile mele de copil erau stiuletii de porumb cu ghijele uscate si porumbul copt. Desfaceam ghijele in fasii si ii faceam par papusii, apoi il impleteam in codite sau faceam alta freza papusii.Si, culmea norocului, aveam chiar mai multe si toate erau gratis.

Ne mai jucam cu Carmen Dumitrescu, nepoata de-a unei vecine bune de-a mamei, care nepoata venea in vacanta la bunica ei, ea locuind in Timisoara. Si Carmen era o zana pentru mine, era frumoasa, avea tenul alb si parul blond spre saten si putin ondulat si avea haine cum nu am mai vazut eu lungi si vaporoase, roz si albastre, frumos pastelate, cred ca hainele mamei ei aduse la parinti ca nu-i mai trebuiau. Si ne jucam de-a balul, de-a serbarea, de-a cine mai stie, doar atat stiu ca nu am suferit niciodata de faptul ca nu aveam ceva. Ceea ce mi se intampla si astazi  :))

Cand o promotie de-a mea a absolvit, nostalgia copilariei am pus-o in pliantele pe care le-am oferit absolventilor cu poezia lui O. Goga, Copiilor

Veniţi la sânul meu cu toţii,
Copii cu frunţile senine,
Veniţi să primeniţi izvorul
Nădejdii mele de mai bine!
Voi sunteţi roua dimineţii
Ce scânteie neştiutoare
Că poartă-n ea întreg argintul
Curat al razelor de soare.
Din glasul vost’, un dulce clopot,
Ce mângâie-un amurg de seară,
Învaţă sufletul meu, bietul,
Să creadă-n flori şi-n primăvară.
Şi parcă înţeleg mai bine
Privighetoarea care cântă…
Veniţi, veniţi! Mi-atât de dragă
Zburdălnicia voastră sfântă.
Căci râsul vostru plin, năvalnic,
Ca unda râului de munte,
Îmi amuţeşte-ndurerata
Poveste-a firelor cărunte.
Şi parcă-mi picură un cântec
La poarta minţii mele reci:
– O dulce-ntârziată rază
Din raiul meu pierdut pe veci…
II
Copii, cu ochii mari şi limpezi
Ca raza nopţilor albastre,
De ce purtaţi şi voi osânda
Ce-a scris ursita firii noastre?
O jale sufletu-mi despică
Şi-mi frânge visurile-n două,
De glasul minţii mă cutremur:
… Şi voi veţi fi asemeni nouă!…
……………………………………