Stateam in camera de zi cu fereastra spre sud si, intr-o zi, in prim plan aparuse un lighean mare-mare, antena de satelit a vecinului de la sud.Urata imagine. Dar nu m-am plans. Ma uitam pe cer si ignoram antena.
Trecuse, asa, ceva vreme, ma obisnuisem. Dar, intr-o alta zi, dupa nu stiu cata vreme, in spatele garajului vecinului (garaj pe care statea cocotata antena) vad o nuielusa iesita din pamant, exact pe mijloc. Si cum corcodusii cresc repede-repede, ca fetii frumosi, intr-o alta zi m-am trezit cu o coroana de flori albe, frumos parfumate exact in fereastra de la dormitor (deasupra camerei de zi ). Astfel, ligheanul era ecranat cu o perdea de flori albe si parfumate, apoi cu alta perdea de frunze verzi si fosnitoare in vant si uite asa am scapat eu de imaginea neplacuta.
Insa, cum mai binele este dusmanul binelui, curand dupa aceea am regretat ca mi-am dorit “mai binele”.Vecinii cu antena s-au dus (desi nu erau prea batrani), alti proprietari venisera aici si ligheanul alb a fost decapitat: in locul lui acestia au considerat ca-i musai sa inalte garajul si-si facusera un adaos la micuta constructie care mai sa concureze cu casuta mea cu vedere spre sud si soare in ferestre de dimineata pana seara si de primavara pana iarna.
Corcodusul cu fructele galbene si bune si multe a suferit toaletari de-a lungul
vremii, insa, niciodata nu l-as taia de tot chiar daca avem de la el doar florile, frunzele si trunchiul proiectat pe albul gri al tablei din fundal. Este corcodusul meu salvator si eu sunt bucuroasa ca a crescut exact acolo si exact atunci cand aveam nevoie de el.
Azi, desi e vreme de ploaie deschid fereastra si ascult zumzetul albinelor polenizatoare, inspir adanc si-mi zic: multumesc Doamne ca mi-ai aranjat sa fie asa.
