Ce nebunie!

Am citit si eu pe ici , pe colo, parerea unora despre ce-a fost anul acesta la bacalaureat. Am vazut emisiunile TV pe subiect, deci m-am documentat? Nu cred. Documentata sunt de cand am inceput sa lucrez in invatamant, de cand la primele examene la care am fost in comisie,  directoarea mea de  scoala, care fusese presedinte de comisie,  acolo unde eram eu profesor examinator,  a venit acasa (eram in deplasare, ne adunam elevii de  prin locuri din tara unde era industrie chimica ) cu gaina/curca sau curcanul, habar nu am ce era,  poate gasca,  careia i se vedeau ciocanelele,  adica partile terminale ale pulpelor pasarii respective fiindca nu incapea in traista, desi era , dupa parerea mea,  traista destul de mare. (Eh, daca ma ruga pe mine sa i-o aranjez poate ca nu vedea nimeni ce are dumneaei in traista. Fiindca eu mergeamdes la mama si  stiam sa fac bagaje.)

Era in anii 70, la inceput,  inainte de a ma casatori (in 73) . Despre ce vorbim?

Cand, mai apoi , am fost profesor examinator la unul din liceele din oras (altul decat acela la care predam) eu, obisnuita sa nu stiu ce-i aia interventie, pila, etc. nu am vrut sa particip la protocolul ce s-a facut in sala profesorala, la cafeluta si biscuite, adica am mers,  ca toata lumea,  dar nu am consumat nimic   si tare rau am cazut, mi-amintesc ce reclama proasta mi s-a facut apoi, cum erau speriati elevii si parintii de mine. Dar si colegii… „Cu asta nu se  poate”,” asta nu-i om”,  „cu asta nu poti sa te faci”, „nuu…nici vorva, nu o mai punem in comisii”. Aceste etichete m-au urmarit pana in anii in care eu singura, cu elevii mei, adica, am razbatut si am demonstrat ca se poate face performanta la un liceu industrial daca ai elevi buni si  pasiune sau vocatie didactica.

Dar am mai fost in comisii, caci listele, cica, se faceau la inspectorat.

Au venit  ,  apoi, vremurile cu liceu obligatoriu . Clase intregi cu mici exceptii aveau 5 pe  linie,  la medii, in cataloage. Nu puteai sa nu-i treci caci nu existau repetenti,  iar la bacalaureat , Doamne, noi ii pazeam de vreo inspectie ad-hoc,  fiindca trebuia,  asa era pe vremea aia, trebuia sa treaca toti. Profesorii de specialitatea respectiva treceau prin sali si le dadeau „indicatii” de nota 7 ca ei sa scrie de 5, caci daca le dadea de 5 ei scriau de 3,5 si picau. Despre ce vorbim? Acei elevi sunt parintii sau deja bunicii acestora de astazi. Normal sa spuna” pe noi ne-a lasat sa copiem”. Nu , nu-i lasam sa copieze caci nu stiau sa copieze,  erau probleme de rezolvat, de unde sa le  copieze daca nici unul nu stia?!

Imi  amintesc anul 198 si 3 sau si 4 , cand lucrurile se schimbasera,  erau treptele, a’ntaia obligatorie, ma rog, depasisem situatia aia nefasta, aveam elevi buni, exceptionali, dar ei erau in proportie de 15% din candidati. Eu supravegheam intr-o sala in care era Georg, foarte pregatit,  inteligent si eu il pazeam pe  el sa nu fie  deranjat  de  cei care  vroiau sa copieze de  la el.Le-am spus de la  inceput ca vreau sa-l lase  pe G. in pace sa poata lucra subiectele care nu erau nici  putine nici usoare. Am incercat sa fiu si om si  profesor.

Acum, se trezeste toata lumea sa-si dea cu parerea despre bacalaureatul de anul acesta. Citesc undeva, habar n-am unde, cam asa: „cum sa fie pregatiti elevii cu profesori care nu iau titularizarea si predau, cu 2, 5 la  examen?

Doamna sau domnule, invatamantul are profesori titulari in proportie de 98%, doar 2 % sunt netitulari si-si dau , an de an, examenul de titularizare. Va uitati la televizor si din ce vedeti trageti concluzii eronate si puneti etichete. Nu, invatamantul nu se bazeaza pe acestia care au 2 la titilarizare.  Matematica, romana, etc, materiile, mai toate, isi au profesorii   tutulari, responsabili, implicati in actul educational.

Dar, exista niste enormitati, nu de acum, de ani de zile, acelea de a se da la bacalaureat subiecte, uneori,  mai grele decat la admitere in facultate, in ultimii 15 ani. De ce? Iar formularile subiectelor atat de alambicate,  atat de complicate (caci asta se crede in Romania ca este schimbare- sa schimbi denumirile, sa introduci expresii, sa spui ceva simplu in asa fel ca sa para complicat).

Anul acesta ministrul de rosort a vrut sa impuste mai multi iepuri deodata:

-sa demonstreze ca ceea ce a spus  presedintele tarii este adevarat.(eronat)

– sa demonstreze, la anul viitor, ca el a rupt pisica in doua si de  la el incolo a inceput reforma in invatamant. (eronat)

– sa justifice salariile reduse ale  profesorilor, care,  chipurile, nu  i-au pregatit,  pe elevi, corespunzator. (eronat)

Ce nebunie de tara! Adica ce conducatori de tara avem! Si cat de priceput este tot omu’ sa-si dea cu parerea! Oare despre „Cumintenia Pamantului” ce-ar putea sa spuna cei care-si dau acum cu parerea?

Saraca tara bogata!

 

25 Responses to Ce nebunie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.